Atunci când o persoană nu mai este conștientă, este important să înveți să-i acorzi primul ajutor. Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU, și Daniel Arsene, instructor prim ajutor DSU, au fost invitații lui Mihail Pautov, medic specialist, în episodul 5, din sezonul 8, la MediCOOL. Află cum se acordă corect primul ajutor.
Cristian Căldăraru și Daniel Arsene au explicat care sunt pașii corecți pe care îi poți urma în cazul în care o persoană își pierde conștiența și au exemplificat cu ajutorul unui manechin și al unui defibrilator cum se realizează o resuscitare.
Cum se acordă corect primul ajutor
Este important să înveți să acorzi primul ajutor dacă observi că o persoană a căzut pe stradă și nu se mai poate ridica.
,,Pentru noi mesajul trebuie să fie din punctul meu de vedere foarte clar. În momentul în care cineva lângă mine pică din picioare, nu mă interesează dacă e vorba de infarct, de accident vascular cerebral sau de comă hipoglicemică. Mă interesează să acționez întâi, să acord primul ajutor, să chem serviciile de urgență de la 112 și ulterior, pacientul să fie transportat la spital. Acolo se pune un diagnostic.”
– Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU
Stare de conștiență
Rolul salvatorului din imediata apropiere a persoanei inconștiente este ca mai întâi să-i evalueze starea de conștiență cu doi stimuli verbali. De exemplu, se poate întreba: Domnule, dacă mă auziți, deschideți ochii? Ce s-a întâmplat?
Dacă nu reacționează, mai exact, nu mișcă, nu vorbește și nu deschide ochii, salvatorul trebuie să se așeze încet în genunchi lângă el, să-l scuture ușor de umeri și să-l întrebe din nou: Ce s-a întâmplat? Dacă mă auziți, strângeți-mă de mână.
Dacă în continuare, nu vorbește, nu mișcă și nu deschide ochii înseamnă că pacientul nu este conștient. În acest moment, nu se știe dacă are un stop cardiac sau dacă are nevoie de o resuscitare. Se poate stabili acest lucru doar după ce salvatorul deschide căile aeriene și verifică respirația.
Respirație corectă
Dacă te întrebi cum se acordă corect primul ajutor, gândește-te că în primă fază, este indicat să stabilești dacă pacientul respiră. Se pune palma pe frunte, se țin degetele pe bărbie, i se dă capul la maxim pe spate și i se ridică bărbia. În momentul în care pacientul rămâne total inconștient baza limbii astupă epiglota. Prin această manevră, hiperextensia capului și ridicarea bărbiei, se ridică acel capăt inferior al limbii de pe epiglotă. Se pune urechea și obrazul la nasul pacientului, se observă toracele și se numără în gând de la 100 la 110.
Dacă pacientul respiră, se vede că cutia toracică se mișcă. În același timp, se poate simți cu urechea cum respiră și i se poate auzi respirația. În mod normal, un adult respiră în medie 10-12 respirații pe minut. În 10 secunde ar trebui să apară 2-3 respirații.
,,Mare atenție! Trebuie să fie 2-3 respirații corecte. Să simt de 2-3 ori că pacientul trage aerul, să simt de 2-3 că pacientul dă aerul afară. Altfel, se numește respirație agonală sau gasp.”
– Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU
Poziție laterală de siguranță
Dacă trage și expiră aerul în exterior înseamnă că pacientul este doar inconștient. Dacă respiră, atunci va trebui să fie așezat într-o poziție astfel încât să i se faciliteze în continuare o respirație corectă. Aceasta poartă denumirea de poziție laterală de siguranță.
Pacientul se pune într-o parte, cu căile aeriene deschise astfel încât să se poată suna la 112. De exemplu, situația pacientului se poate prezenta în acest mod: ,,Pacient, aproximativ 40 de ani, inconștient, respiră, l-am așezat în poziția laterală de siguranță, vă rog, să veniți să-l luați de aici.”
Se mută mână pacientului dinspre salvator, ca între braț și trunchi să fie 90°. Cu cealaltă mână, salvatorul pune podul palmei pe obraz și palma sa susțin palma pacientului. Dacă există posibilitatea, este indicat să se pună mâna sub genunchi, dacă nu se poate să fie apucat de pantalon, pentru a-l ridica până când talpa atinge solul.
Practic, pentru a pune pacientul în poziție laterală, se pune mâna pe genunchi, se trage puțin înapoi, se face o pârghie pe genunchi, iar palma salvatorului rămâne în continuare sub palma lui. Obrazul lui nu va atinge solul, ci va sta pe mâna lui. I se dă capul la maxim pe spate și i se deschide calea aeriană. Se pune piciorul astfel încât să nu stea peste celălalt picior pentru a evita vânătăile. În acest mod, are calea aeriană deschisă și dacă varsă se drenează toată voma către față.
Ce poți face dacă pacientul nu respiră
Când vrei să afli cum se acordă corect primul ajutor, poți lua în considerare că atunci când în urma verificării, se descoperă că pacientul nu respiră, trebuie activat sistemul de urgență 112. Dacă nu se află alte persoane în jur, se poate apela 112, după aceea se poate pune telefonul pe speaker. Se începe compresia toracică externă sau masajul cardiac.
,,Conform Consiliului European de Resuscitare, nu ne interesează pulsul pacientului. Un puls care nu e susținut de o respirație corectă se va pierde foarte rapid. Vom avea tendința să credem că pacientul are puls, când în realitate nu respiră și acel puls se va pierde până ajung echipajele medicale de urgență.”
– Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU
După aceea, se desfac hainele pacientului, se împarte sternul în două jumătăți egale. Se poziționează podul palmei dominante cu jumătatea inferioară în jumătatea inferioară a abdomenului. Se pun degetele răsfirate peste cealaltă mână, și coatele se țin perfect întinse. Umerii salvatorului trebuie să fie ținuți paralel cu sternul victimei. Din acest moment, se poate număra în gând: și 1, și 2, și 3, cu o frecvență de 100, maxim 120 pe minut. Se recomandă o compresie de 5, maxim 6 centimetri. Este important ca această compresie să fie egală cu decompresia.
Manevrele pot continua până ajunge ambulanța sau până când se găsește un defibrilator și se montează pe pacient. Atunci salvatorul mai face compresii doar 2 minute, după aceea îi ia locul personalul medical. Există posibilitatea ca după o perioadă de timp, compresia să nu mai fie eficientă.
,,În cazul oamenilor de pe stradă, îi pui în fața ta pe măsură ce faci și spui: Ține mâinile cum mă vezi pe mine că le țin și când îți pun, uită-te la ceas până la 2 minute, voi lua mâinile și le pui tu.”
– Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU
,,Defibrilatorul este dotat deja cu un sistem de apel la 112. În momentul în care îl deschid, sună deja la 112. Instrucțiunile sunt foarte simple. Este clar și intuitiv.”
– Daniel Arsene, instructor prim ajutor DSU
Dacă nu există un defibrilator în apropiere, îți poți descărca în telefon aplicația DSU. În aceasta se poate găsi o hartă interactivă, cu defibrilatoare, care sunt montate în toată zona București-Ilfov și în alte zone. Printre spațiile publice în care au fost montate se pot regăsi: Ateneul Român, Sala Palatului, Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni-București și Sala Radio.
,,Dacă măsurile de prim-ajutor, mai precis resuscitarea cardiopulmonară este începută precoce fix în momentul în care pacientul face stop, succesul este garantat. Dacă folosești compresia toracică externă și defibrilarea în primele 3-5 minute de la instalarea stopului cardiorespirator, șansele de supraviețuire ale pacientului cresc de la 40 la 75%.”
– Cristian Căldăraru, instructor prim ajutor DSU
Ai aici toate edițiile sezonului 8 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.