Antena

Proprietățile medicinale ale mesteacănului. La ce se folosesc

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 18 mai 2024, 07:27

Părțile componente ale mesteacănului pot fi folosite pentru a trata diferite afecțiuni și pentru a îmbunătăți mai multe aspecte ale sănătății. Scoarța și frunzele acestui arbore se întrebuințează cel mai frecvent ca remedii naturale. Citește despre proprietățile medicinale ale mesteacănului.

Reclamă

Ceaiul rezultat din scoarța mesteacănului poate fi administrat datorită proprietăților antiinflamatoare și diuretice. Proprietățile sale sunt recunoscute pentru capacitatea de a susține sănătatea pielii și de a combate simptomele inflamației.

Proprietățile medicinale ale mesteacănului

Frunzele de mesteacăn se caracterizează printr-un conținut bogat în: vitamina C, saponine, flavonoide, taninuri și sescviterpenele. Ceaiul se poate prepara doar din frunze sau în combinație cu scoarța. Ceaiul din frunze de mesteacăn este recunoscut deoarece poate întări sistemul imunitar.

Scoarța conține o serie de compuși medicinali, inclusiv acid betulinic, compusul căruia i se datorează cea mai mare pondere pentru capacitatea sa antiinflamatoare. Acidul betulinic se folosește frecvent pentru a combate afecțiuni precum guta și artrita reumatoidă.

Seva mesteacănului conține zaharuri ca fructoza și glucoza și poate avea mai multe utilizări medicinale. Profilul nutritiv al acesteia oferă substanțe esențiale, precum: potasiu, magneziu, calciu, zinc, fier, fosfor, vitamina C și tiamină (vitamina B1).

Pot îmbunătăți digestia

Ceaiul din frunze și scoarță de mesteacăn poate ajuta la stimularea sistemului digestiv și la îmbunătățirea digestiei generale. Datorită proprietăților sale antiinflamatoare, poate ameliora tulburările digestive. Ceaiul poate calma simptomele digestive, cum ar fi: crampe, dureri abdominale, balonare sau diaree.

Frunzele au proprietăți laxative ușoare, ceea ce înseamnă că pot contribui la atenuarea constipației și la susținerea regularității mișcărilor intestinale, conform Healthy Focus.

Pot trata afecțiunile pielii

Proprietățile medicinale ale mesteacănului pot aduce beneficii pielii. Frunzele și scoarța mesteacănului oferă proprietăți astringente, de aceea pot trata diferite afecțiuni ale pielii. Scoarța de mesteacăn asigură proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene. Părțile componente ale mesteacănului pot ajuta la tratarea eczemei și dermatitei.

Pot combate infecțiile de tract urinar

Ceaiul din frunze de mesteacăn poate ajuta la tratarea inflamației și infecțiilor de la nivelul tractului urinar. În plus, poate contribui la combaterea edemelor și la curățarea rinichilor. Proprietățile diuretice ale frunzelor de mesteacăn pot stimula volumul și frecvența urinărilor. Astfel, pot avea un rol în curățarea sistemului de acid uric, toxine și excesul de lichide din întregul organism.

Pot ameliora durerea

Uleiul de mesteacăn poate fi eficient în reducerea durerii de la nivelul articulațiilor, mușchilor, capului și dinților. De asemenea, poate fi utilizat ca antispastic și poate ajuta la ameliorarea crampelor din întregul organism, potrivit Organic Facts.

Pot ameliora inflamația

Proprietățile medicinale ale mesteacănului pot lupta împotriva inflamației. Frunzele și scoarța mesteacănului pot fi folosite pentru a prepara ceai. În special, scoarța prezintă un conținut bogat în acid betulinic, căruia i se datorează o bună parte din activitatea antiinflamatoare puternică.

Din acest motiv, ceaiul de mesteacăn poate ajuta la tratarea afecțiunilor de la nivelul articulațiilor, cum ar fi artrita și reumatismul. În plus, poate avea un rol în atenuarea inflamației interne care afectează sistemul digestiv și sistemul respirator.

Pot înlocui zahărul

Zahărul din mesteacăn este prezent în mod natural sub forma unui zahăr simplu numit xiloză în fibrele scoarței de mesteacăn. Acesta se numește xilitol, o substanță care poate fi folosită ca îndulcitor natural pentru a înlocui zahărul.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon