Antena

Postul intermitent poate preveni diabetul de tip 2

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 6 iulie 2023, 07:39

Postul intermitent poate preveni diabetul de tip 2, potrivit unui nou studiu. Însă, nu toate variantele de post intermitent aduc acest beneficiu pentru sănătate. 

Reclamă

Multe diete populare de-a lungul timpului s-au dovedit nesănătoase și nu au primit validare științifică, dar postul intermitent pare să fie excepția. Această practică alimentară alternează intervale de abstinență de la consumul de alimente cu perioade în care se consumă alimente în mod normal. Pe durata postului, este permis doar consumul de apă și de alte lichide, dar fără calorii (ceai, cafea neîndulcită).

Există mai multe variante de post intermitent, care implică diferite perioade de post și perioade de alimentație:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
  • Postul cu intervale de 16/8. Acesta implică un post zilnic de 16 ore, urmat de o fereastră de alimentație de 8 ore. De exemplu, poți mânca între orele 10:00 și 18:00 și să postești între orele 18:00 și 10:00 în ziua următoare;
  • Postul cu intervale de 5/2. În această variantă, poți mânca normal timp de 5 zile pe săptămână, iar în celelalte 2 zile vei consuma o cantitate redusă de calorii – de obicei în jur de 500-600 de calorii pe zi;
  • Postul cu intervale alternate. Acesta presupune să postești în zile alternative, adică să mănânci normal într-o zi și să ții post complet (post negru) în următoarea zi. În zilele de post negru, poți consuma doar lichide fără calorii.

Cercetările au arătat că postul intermitent susține pierderea în greutate, îmbunătățește metabolismul și aduce multe alte beneficii pentru sănătate. 

Postul intermitent poate preveni diabetul

Un nou studiu arată că acest program alimentar poate fi util și în diabet. Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 își pot reduce acest risc cu ajutorul postului intermitent. Condiția este ca fereastra de alimentație să fie stabilită în prima parte a zilei. 

Reclamă

Cercetarea, ale cărei rezultate au fost publicate în revista Nature Medicine, demonstrează că această practică alimentară este mai eficientă decât restricțiile calorice. La studiu au participat peste 200 de persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 75 de ani. Acestea aveau un scor de risc crescut pentru diabet, dar nu și un diagnostic de diabet. 

Participanții la studiu au fost împărțiți în trei grupuri:

  • Primul grup a mâncat doar dimineața, timp de 3 zile neconsecutive, de la 8.00 și până la prânz. Apoi, au urmat o perioadă de post de 20 de ore. În celelalte 4 zile ale săptămânii, au urmat alimentația obișnuită;
  • Al doilea grup a urmat o dietă bazată pe restricții calorice, în care și-au asigurat din alimente doar 70% din necesarul zilnic de energie. Ei au primit un plan alimentar, dar nu li s-a recomandat un program de masă.
  • Al treilea grup a primit doar o broșură cu ghidurile alimentare actuale, dar nu și consiliere nutrițională sau planuri alimentare.

Cum a decurs monitorizarea

  • În primele 6 luni de studiu, participanții au efectuat vizite medicale pentru monitorizare la fiecare două săptămâni;
  • În următoarele 12 luni, vizitele au fost lunare;
  • Primele două grupuri au beneficiat de consiliere nutrițională individuală în primele 6 luni;
  • Toate cele trei grupuri au fost instruite să mențină același nivel de activitate fizică pe durata studiului. 

Cum a influențat postul intermitent nivelul glicemiei

După 6 luni, grupul care a urmat postul intermitent cu fereastră de alimentație în prima parte a zilei a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a controlului glucozei, comparativ cu grupul care a avut restricții calorice. Nivelul glicemiei postprandiale (după masă) a fost mult mai bun, la fel și cel al insulinei măsurate postprandial, demonstrează studiul.

Reclamă

Alte beneficii observate de cercetători în urma studiului:

  • Ambele programe alimentare au fost asociate cu beneficii cardiovasculare. Cercetătorii au observat o îmbunătățire a tensiunii sistolice la 2 luni de la debutul studiului, a tensiunii diastolice la 6 luni și a nivelului trigliceridelor în ambele etape;
  • După 6 luni de studiu, postul intermitent și dieta restrictivă caloric au redus indicele de masă corporală (IMC), țesutul adipos și circumferința taliei. 

„Postul intermitent condiționat într-un interval de timp ar putea reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2”, a declarat într-un comunicat de presă Leonie K. Heilbronn, autorul principal al studiului și profesor la Universitatea din Adelaide, Australia. 

Rezultatele acestui studiu confirmă dovezile tot mai numeroase cu privire la beneficiile mai mari ale postului și planificării meselor, comparativ cu dietele restrictive caloric. 

Postul intermitent poate fi riscant pentru diabetici

Dacă acest program alimentar se dovedește benefic pentru persoanele care au un risc de a dezvolta diabet, pentru cele care au deja acest diagnostic, el poate fi periculos. Există două potențiale riscuri la care pot fi expuși diabeticii:

  • Hipoglicemia. Dacă persoana cu diabet urmează un tratament cu medicamente sau cu insulină pentru a reduce glicemia și începe să mănânce mai puțin decât înainte, glicemia poate scădea periculos de mult;
  • Hiperglicemia. După o perioadă de post prelungit, tendința este de a mânca mai mult decât în mod normal. Acest lucru va duce la o creștere a nivelului de glucoză din sânge. 

Dacă postul intermitent este ținut cu atenție la fluctuațiile glicemice, el poate fi benefic și în cazul persoanelor diagnosticate cu diabet. Cu toate acestea, nu sunt cunoscute efectele pe termen lung ale postului asupra echilibrului glicemic. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
De ce este bine să faci o plimbare după masă. Ce beneficii aduce acest obicei
De ce este bine să faci o plimbare după masă. Ce beneficii aduce acest obicei
De ce este bine să faci o plimbare după masă. Ce beneficii aduce acest obicei
Ce este o boală autoimună. Lista celor mai întâlnite
Ce este o boală autoimună. Lista celor mai întâlnite
Ce este o boală autoimună. Lista celor mai întâlnite
Diabetul gestațional: din ce cauze apare, ce simptome are și cum se tratează
Diabetul gestațional: din ce cauze apare, ce simptome are și cum se tratează
Diabetul gestațional: din ce cauze apare, ce simptome are și cum se tratează
Reclamă
PARTENERI
icon