Stări de oboseală și lipsă de energie? Care sunt cauzele și ce e de făcut

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 17 iunie 2023, 10:53

Stilul de viață solicitant este motivul cel mai frecvent pentru care ne simțim mereu obosiți și fără vlagă. Alteori, aceste stări de oboseală și lipsă de energie sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase ori de câteva probleme de sănătate. 

Reclamă

În timp ce dormim, în corpul nostru au loc procese esențiale, care fac posibile regenerarea celulelor și țesuturilor, recuperarea și funcționarea optimă a organismului. Așa se explică de ce ne trezim revigorați și energici după o noapte bună de somn. Ca să ne simțim bine și să funcționăm optim, ar trebui să dormim cel puțin 7 ore pe noapte, recomandă specialiștii Sleep Research Society

Somnul este, așadar, esențial pentru sănătate și pentru starea de bine. Din păcate, mulți dintre noi nu dormim suficient sau nu avem un somn odihnitor, iar acesta este principalul motiv pentru care ne confruntăm cu stări de oboseală și lipsă de energie. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Insomnia provoacă stări de oboseală și lipsă de energie

Deși cu toții cunoaștem importanța somnului, stilul de viață solicitant ne determină uneori să renunțăm la odihnă în favoarea altor activități. Alteori, deși ne alocăm timp pentru dormit, ne putem confrunta cu tulburări de somn. Până la o treime dintre adulți au cel puțin un episod de insomnie pe parcursul vieții, arată statisticile.

Insomnia poate avea numeroase cauze, cum sunt obiceiurile nesănătoase legate de somn, stresul, anxietatea, depresia sau menopauza. Insomnia de scurtă durată, care durează mai puțin de 3 luni, este cea mai întâlnită. În 20% din cazuri, ea devine cronică – apare de cel puțin 3 ori pe săptămână și persistă peste 3 luni.

Reclamă

Tratamentul acestei tulburări de somn este complex. În funcție de cauză, există diferite opțiuni terapeutice, de la modificări legate de obiceiurile de somn, suplimente alimentare cu efect sedativ ușor și până la medicamente de tipul somniferelor. Cele din urmă sunt recomandate de medic în formele severe de insomnie, pe termen scurt.  Terapia cognitiv-comportamentală poate fi o alternativă la tratamentul medicamentos sau pot fi recomandate împreună în insomnia cronică.

Carențele nutriționale produc stări de oboseală și lipsă de energie

Alimentația dezechilibrată nutrițional poate fi o altă cauză a senzației de oboseală persistentă. Carența multor vitamine și minerale afectează nivelul de energie, potrivit datelor medicale:

  • fierul;
  • vitamina B2 (riboflavină);
  • vitamina B3 (niacină);
  • vitamina B5 (acid pantotenic);
  • vitamina B6 (piridoxină);
  • vitamina B9 (acid folic);
  • vitamina B12;
  • vitamina D;
  • vitamina C;
  • magneziul.
Reclamă

Multe dintre aceste deficiențe sunt foarte comune în rândul populației. Anemia este o problemă majoră de sănătate publică, ce afectează un număr mare de copii, adolescente și femei, potrivit specialiștilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Anemia prin deficit de fier este cea mai frecventă formă de anemie, iar oboseala este unul simptomele principale.

Carența de vitamina B12 este o altă carență frecvent întâlnită, în special după vârsta de 60 de ani. Capacitatea de absorbție a acestei vitamine în organism scade odată cu îmbătrânirea. 

Aproximativ 40% din populația europeană are deficit de vitamina D, iar 13% are deficit sever, potrivit datelor publicate în revista Nature. Oboseala este unul dintre simptomele nivelului scăzut de vitamina D. 

Pentru că aceste carențe nutriționale sunt frecvente, ar trebui să verifici nivelul lor în organism prin teste de sânge dacă te confrunți cu oboseală cronică. De obicei, ea dispare odată ce corectezi carența.

Stresul, o altă cauză de stări de oboseală și lipsă de energie

Stresul cronic, prelungit se asociază adesea cu oboseala. De altfel, el poate duce la sindromul de burnout, caracterizat printr-o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională. 

Stresul cronic produce modificări structurale și funcționale în creier, potrivit studiilor. El provoacă inflamație cronică în organism, iar oboseala este una dintre manifestările ei. 

Evitarea completă a stresului este o misiune imposibilă, dar gestionarea lui mai eficientă va ajuta la înlăturarea stării de epuizare. Înainte de toate, este important  să identifici ce anume îți provoacă stresul, pentru ca apoi să găsești soluții de a-l controla. Aceasta poate însemna o gestionare mai eficientă a timpului și stabilirea unor priorități.

Activitatea fizică regulată este un mod eficient de a reduce nivelul de stres. Ea ajută la eliberarea tensiunii acumulate și poate înlătura oboseala. Beneficii pot aduce și diferitele tehnici de relaxare, cum sunt yoga, meditația sau respirație profundă, care jută la relaxarea corpului și a minții. 

Nu în ultimul rând, o alimentație echilibrată contribuie la menținerea sănătății, ceea ce poate ajuta la reducerea stresului.

Afecțiuni medicale care au ca simptom oboseala

Dacă te confrunți cu stări de oboseală nejustificate, este indicat să mergi la medic pentru a exclude câteva afecțiuni care se manifestă în acest mod. Există un număr mare de boli produc oboseală, iar ele necesită investigații. 

Cele mai frecvente afecțiuni care dau stări de oboseală și lipsă de energie sunt:

  • apneea în somn;
  • hipotiroidismul;
  • cancerul;
  • scleroza multiplă;
  • bolile renale;
  • diabetul;
  • fibromialgia;

Tratamentul corect al afecțiunii de bază te poate ajuta să-ți recapeți nivelul de energie și să te simți mai bine. 

Deshidratarea produce stări de oboseală și lipsă de energie

Chiar și deshidratarea ușoară ne poate reduce nivelul de energie. Aportul adecvat de apă este esențial pentru funcționarea optimă a organismului. Apa este o componentă principală a celulelor, țesuturilor și fluidelor corporale. Organismul uman are nevoie de ea pentru a susține numeroase procese biochimice vitale. Deshidratarea poate afecta circulația și transportul oxigenului și nutrienților către țesuturi. 

Mai multe studii au arătat nivelul de energie și puterea de concentrare scad atunci când nu bem suficientă apă. Deshidratarea afectează toate funcțiile organismului, chiar și ciclurile de somn. Un studiu la care au participat peste 26.000 de adulți a arătat că lipsa de hidratare ne afectează durata somnului. 

Cantitatea optimă de apă recomandată zilnic variază în funcție de mai mulți factori, precum greutatea, vârsta, sexul, nivelul de activitate fizică practicat și climatul. Nevoile individuale diferă și în funcție de starea de sănătate. În anumite boli, precum cele renale sau cardiace, există recomandări speciale. 

În general, adulților li se recomandă consumul a aproximativ 2 litri de apă pe zi. Cantitatea include atât apa consumată direct, cât și cea provenită din alimente și alte băuturi.

Alimentația dezechilibrată ne scade nivelul de energie

Dieta dezechilibrată este un alt motiv pentru care ne putem confrunta cu stări de oboseală și lipsă de energie. Organismul are nevoie de o varietate de nutrienți pentru a produce energie. Dacă mâncăm prea puțin sau alimentația noastră se bazează preponderent pe mâncare ultraprocesată, care este săracă în nutrienți, riscăm să nu ne asigurăm o cantitate optimă de calorii, vitamine, minerale și alți nutrienți.

Când nu consumăm suficiente calorii și nutrienți precum proteinele, organismul va produce energie din grăsimea corporală și din mușchi. Reducerea grăsimii corporale și pierderea masei musculare pot fi o cauză a oboselii.

Riscul de malnutriție este mai crescut la vârstnici, ca urmare a diminuării gustului și mirosului – problemă care scade apetitul alimentar. Alte cauze ale malnutriției la vârsta a treia sunt afecțiunile cronice, dificultățile de masticație și problemele de absorbție a nutrienților. 

Alimentația ultraprocesată afectează nivelul de energie prin cantitatea mare de calorii furnizată. Produsele fast-food și cele de patiserie, băuturile îndulcite și alimentele sărace în fibre au un conținut ridicat de carbohidrați rafinați. Consumul lor crește rapid nivelul zahărului din sânge, pentru ca apoi să scadă brusc și să ducă la stări de oboseală. De asemenea, alimentele ultraprocesate produc inflamație în organism, ceea ce poate contribui la oboseală.

Ne putem crește nivelul de energie reducând cantitatea de mâncare ultraprocesată și bogată în zahăr. Alimentele bogate în nutrienți cum sunt fructele, legumele și cele care conțin proteine asigură un nivel constant de energie și un somn odihnitor. 

Sedentarismul provoacă stări de oboseală și lipsă de energie

Multe persoane se plâng că sunt prea obosite pentru a practica activități fizice, dar tocmai lipsa de mișcare scade nivelul de energie. În epoca modernă, sedentarismul este unul dintre motivele principale ale oboselii persistente din timpul zilei. 

Lipsa de activitate fizică duce la slăbirea mușchilor și a oaselor, la scăderea forței și rezistenței, precum și la reducerea eficienței sistemelor cardiovascular și respirator. De partea cealaltă, studiile arată că exercițiile fizice pot spori nivelul de energie.

Activitatea fizică reduce oboseala prin mai multe mecanisme:

  • îmbunătățește circulația sângelui și transportul oxigenului și a nutrienților către țesuturi;
  • crește calitatea somnului, iar un somn odihnitor ajută la menținerea unui nivel constant de energie în timpul zilei;
  • crește rezistența organismului la stres și la alți factori care conduc la stări de oboseală;
  • stimulează eliberarea de endorfine, substanțe chimice secretate de creier cu rolul de a reduce durerea și a oferi o stare de bine. În același timp, endorfinele pot atenua senzația de oboseală.

Prea multă cofeină duce la stări de oboseală și lipsă de energie

Cafeaua este un stimulant al sistemului nervos central care crește nivelul de energie, starea de alertă și performanțele cognitive. Consumul moderat ajută la combaterea oboselii și la creșterea atenției, dar excesul poate avea efectul opus.

Persoanele care se simt obosite dimineața au tendința de a consuma cantități mari de cafea și alte băuturi care conțin cofeină, însă acest obicei perturbă ciclurile de somn, arată studiile. Cafeaua în exces poate provoca o stare de agitație, treziri repetate pe timpul nopții, somnolență pe timpul zilei și poate scurta numărul orelor de somn. Persoanele care nu consumă cofeină au raportat o calitate mai bună a somnului în cadrul unui studiu

Toleranța individuală la cofeină variază, însă, dacă obișnuiești să bei cafea în exces și te confrunți cu stări de oboseală și lipsă de energie, încearcă să limitezi consumul pentru a evita oboseala și tulburările de somn.

Cu toții avem zile în care ne simțim obosiți, dar senzația permanentă de epuizare nu este normală. Dacă te confrunți des cu stări de oboseală și lipsă de energie, discută cu medicul tău pentru a identifica motivul acestora. Îți poți crește nivelul de energie prin corectarea stilului de viață, prin modificarea alimentației sau prin tratarea afecțiunilor care produc oboseală.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane. Cum te poate ajuta această băutură
6 fructe uscate bogate în proteine. Cum îți pot completa dieta
6 fructe uscate bogate în proteine. Cum îți pot completa dieta
6 fructe uscate bogate în proteine. Cum îți pot completa dieta
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa alimentația
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa alimentația
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa alimentația
Reclamă
PARTENERI
icon