Infertilitatea la femei: cauzele cele mai frecvente și simptomele lor

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 25 martie 2023, 08:00

Milioane de femei din întreaga lume se luptă cu infertilitatea și numărul lor crește de la un an la altul. Infertilitatea la femei poate apărea din multiple cauze, de la probleme ale ovarelor, uterului, trompelor uterine și până la stilul de viață nesănătos. Iată care sunt cele mai frecvente motive de infertilitate feminină.

Reclamă

Între 8% și 12% dintre cuplurile din întreaga lume sunt infertile, arată studiile. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) apreciază infertilitatea drept o problemă globală de sănătate și o definește ca incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după 12 luni de raporturi sexuale regulate şi neprotejate.

În aproximativ o treime din cazuri, infertilitatea este consecința unei probleme feminine. O altă treime este cauzată de probleme masculine, iar în restul situațiilor, cauza este mixtă sau nu poate fi identificată. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum are loc concepția

Pentru a obține o sarcină pe cale naturală, există un proces care se compune din mai mulți pași:

  • În fiecare lună, organismul femeii de vârstă fertilă se pregătește pentru posibilitatea ca un ovul să fie fecundat de către un spermatozoid. Sub influența unor hormoni, unul dintre ovare eliberează un ovul matur – proces numit ovulație. 
  • Ovulul eliberat de ovar este captat de una dintre cele două trompe uterine și își începe călătoria către uter. 
  • După contactul sexual, spermatozoizii din lichidul seminal „urcă” din vagin în uter și apoi până în trompa uterină, unde ar trebui să fecundeze ovulul.
  • Timp de câteva zile, ovulul fecundat călătorește din trompa uterină către uter, continuându-și diviziunea.
  • Ajuns în uter, se implantează în endometru – mucoasa care căptușește acest organ cavitar.
Reclamă

Dacă totul decurge bine, embrionul rezultat își continuă dezvoltarea timp de 9 luni, până la naștere. În oricare dintre acești pași poate apărea însă o problemă care să împiedice apariția sarcinii. 

Ce cauzează infertilitatea la femei 

Pentru a putea obține o sarcină, este nevoie de o bună funcționare a ovarelor, a trompelor uterine și a uterului. Există numeroase afecțiuni ale acestor organe care pot duce la probleme de fertilitate.

Infertilitatea la femei poate fi cauzată de unul sau mai mulți factori dintre următorii:

Reclamă

Disfuncțiile ovulatorii

Ovulația neregulată sau lipsa ei este o cauză majoră de infertilitate feminină, femeile care au menstruații rare ori foarte scurte (oligomenoree) sau absente (amenoree) nu au ovulație. 

Dereglările de ovulație pot fi cauzate de mai multe tulburări care perturbă hormonii reproducători. Potrivit medicilor de la Mayo Clinic, cele mai frecvente dintre ele sunt:

Sindromul ovarelor polichistice

Infertilitatea la femei este cauzată cel mai adesea de această afecțiune caracterizată prin prezența unui număr mare de chisturi pe ovare. Chisturile au un diametru mai mic de un centimetru și au aspectul unor saci plini cu lichid. Ele produc un dezechilibru hormonal care scade frecvența ovulațiilor. 

Sindromul ovarelor polichistice se manifestă clinic prin dereglări ale menstruației (apare mai rar și/sau neregulat) și dureri pelvine. El se asociază cu rezistență la insulină, obezitate, acnee și pilozitate excesivă pe față și corp.

Disfuncția hipotalamică

Doi hormoni produși de glanda pituitară sunt responsabili pentru stimularea ovulației lună de lună: FSH sau hormonul foliculostimulant care stimulează creșterea foliculilor ovarieni (săculeți care conțin 4-5 ovule) și LH sau hormonul luteinizant care stimulează acești foliculi să elibereze ovulele. 

Stresul fizic sau psihic intens, excesul ponderal sau greutatea mai mică decât cea normală sunt factori care pot perturba producția acestor hormoni, afectând astfel ovulația. Menstruațiile neregulate sau absența lor este principalul semn al unei disfuncții hipotalamice.

Insuficiența ovariană prematură

În această afecțiune, ovarele femeilor cu vârsta sub 40 de ani încetează să mai funcționeze. Ele nu mai produc ovule și se instalează o menopauză precoce. Cauzele insuficienței ovariene premature pot fi genetice, autoimune (afecțiuni precum tiroidita Hashimoto ori boala Addison) sau toxice (chimioterapie, radioterapie, pesticide și altele). 

Menstruațiile neregulate sunt primul semn al acestei probleme. În timp, apar semne asemănătoare celor de la menopauză: bufeuri, mucoase uscate, scăderea libidoului, insomnie. 

Hiperprolactinemia

Această afecțiune se caracterizează printr-un nivel crescut al prolactinei care scade producția de estrogen, determină lipsa ovulației și afectează astfel fertilitatea. Prolactina crește în mod fiziologic în perioada sarcinii, fiind responsabilă de producerea laptelui.

Când se produce în afara sarcinii, hiperprolactinemia se manifestă prin apariția secreției lactate, ciclul menstrual neregulat sau lipsa menstruației, acnee, pilozitate excesivă, libido scăzut și uscăciune vaginală.

Problemele trompelor uterine

Infertilitatea la femei poate fi cauzată și de o problemă a trompelor uterine. Deteriorarea sau blocarea uneia sau a ambelor trompe uterine împiedică ascenziunea spermatozoizilor către ovul sau blochează trecerea ovulului fertilizat în uter. Patologiile tubare pot fi date de:

Boala inflamatorie pelvină 

Reprezintă o inflamație care afectează trompele uterine (dar și uterul și ovarele). În cele mai multe cazuri, ea este provocată de unele boli cu transmitere sexuală, precum Chlamydia sau gonoreea. 

Boala inflamatorie pelvină se manifestă prin durere pelvină, uneori severă, durere ăn zona lombară, durere în timpul contactelor sexuale, secreții vaginale neobișnuite, sângerări între menstruații și menstruații neregulate. 

Sarcina extrauterină

Sarcinile extrauterine, numite și ectopice, se dezvoltă de obicei în una dintre trompele uterine, iar intervenția chirurgicală de îndepărtare a acesteia poate leza sau deteriora trompa, devenind astfel nefuncțională. Sarcina ectopică duce uneori la ruptura trompei uterine. 

Sarcina extrauterină se manifestă prin durere pelvină, durere lombară și sângerare vaginală anormală. Ruptura trompei uterine se manifestă prin sângerare vaginală abundentă, durere severă, amețeală și șoc hemoragic.

Endometrioza

Această afecțiune afectează între 10% și 15% dintre femeile de vârstă reproductivă și se caracterizează prin prezența de țesut uterin (țesut endometrial) anormal în afara uterului. Acesta se poate localiza la nivelul trompelor uterine, dar și al ovarelor sau chiar la nivelul vezicii urinare sau intestinelor.

Atunci când se localizează în trompele uterine, acest țesut împiedică fecundarea ovulului. Endometrioza se manifestă prin menstruații dureroase, însoțite de crampe, dureri lombare și abdominale la menstruație, menstruație abundentă și  sângerări între menstre. Infertilitatea este o consecință a endometriozei.

Afecțiuni ale uterului și colului uterin

Problemele dezvoltate la nivelul uterului și cervixului pot afecta implantarea ovulului fertilizat în mucoasa uterină sau pot duce la pierderea sarcinii în diverse stadii de evoluție. Cele mai frecvente afecțiuni de la acest nivel sunt:

Polipii și fibroamele

Polipii uterini sunt formațiuni benigne care se dezvoltă în mucoasa uterului (endometru) și cresc în timp, măsurând de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Polipii sunt adesea asimptomatici, iar atunci când au manifestări, cea mai frecventă este sângerarea vaginală anormală. 

Fibroamele uterine sunt alte tipuri de tumori benigne foarte frecvente în rândul femeilor. Ele sunt o masă de țesut care crește anormal la nivelul uterului. De cele mai multe ori, fibroamele sunt descoperite întâmplător la controalele ginecologice de rutină. Atunci când au simptome, acestea sunt: sângerările uterine, durerile abdominale, dereglări ale menstruației, creșterea în volum a abdomenului și tulburările de tranzit intestinal. 

Ambele tipuri de formațiuni pot duce la infertilitate, însă multe femei reușesc să obțină și să ducă la termen sarcini, în ciuda acestor probleme. 

Anomaliile uterului

Prezența unor malformații congenitale ale uterului poate crea dificultăți în obținerea unei sarcini sau în menținerea ei până la termen. 

Uterul septat este cea mai frecventă dintre anomaliile uterine. El se caracterizează prin prezența a două cavități uterine, separate de un perete muscular sau fibros. Dezvoltarea unei sarcini normale este posibilă și într-un uter septat, însă el crește riscul de avort. El nu are simptome specifice.

Stenoza de col uterin

Așa cum sugerează și numele, stenoza colului uterin reprezintă o îngustare sau o blocare a acestuia care face imposibilă concepția. Ea poate fi congenitală sau dobândită în urma unor traume la nivelul colului, a unor infecții recurente sau a unor intervenții chirurgicale locale. 

Stenoza de col uterin provoacă tulburări menstruale – menstruații negerulate sau absente, precum și dureri pelvine.

Infertilitatea la femei și vârsta

Bolile aparatului reproducător sunt cauze frecvente de infertilitate, însă există și alți factori care cresc riscurile. Unul dintre cele mai importante este vârsta femeii.

Ovarele unei femei conțin un număr finit de ovule, iar el se diminuează odată cu vârsta. Între 20 și 30 de ani, femeile ating perioada maximă de fertilitate. După 30 de ani, capacitatea de procreare scade treptat, iar după 35 de ani, scăderea devine accelerată.

Înaintarea în vârstă afectează nu doar numărul ovulelor, ci și calitatea lor, reducând astfel șansele de concepere. Totodată, crește riscul de pierdere a sarcinii. 

Infertilitatea la femei și stilul de viață

Fertilitatea feminină poate fi afectată de obiceiurile și stilul de viață pe care îl are. Astfel, anumite alegeri care țin de stilul de viață pot influența capacitatea femeii de a concepe:

  • Fumatul. Substanțele toxice din fumul de țigară afectează permeabilitatea trompelor uterine, care se definește prin capacitatea lor de transporta ovulu de la ovar și până la uter. Acest viciu crește și riscul de sarcină extrauterină;
  • Excesul ponderal. Kilogramele în plus, dar și greutatea corporală mai mică decât cea normală pot afecta ovulația; 
  • Sexul neprotejat cu parteneri multipli. Crește riscul de boli cu transmitere sexuală, iar acestea pot duce la probleme de fertilitate;
  • Alcoolul în exces. Consumul excesiv de alcool dereglează ciclul menstrual și afectează menstruația, îngreunând astfel concepția.

Cele mai multe dintre problemele care provoacă infertilitatea la femei pot fi tratate chirurgical, medicamentos sau prin schimbarea stilului de viață. Cu cât sunt depistate mai devreme, cu atât vor fi mai mari șansele de reușită ale tratamentelor. Pentru a reuși acest lucru, toate femeile de vârstă fertilă care își doresc să aducă pe lume copii ar trebui să efectueze periodic controale ginecologice și analizele de rutină recomandate de medic. 

În vederea obținerii unei sarcini, se recomandă renunțarea la obiceiurile nocive care afectează șansele de procreare. Corectarea stilului de viață poate ajuta la restabilirea fertilității. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei. Metode pentru a o evita
Cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei. Metode pentru a o evita
Cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei. Metode pentru a o evita
articol cu video
De ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare. Potențialele efecte adverse asupra persoanelor cu predispoziție
De ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare. Potențialele efecte adverse asupra persoanelor cu predispoziție
De ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare. Potențialele efecte adverse asupra persoanelor cu predispoziție
articol cu video
Cum se manifestă rezistența la insulină. Care este rolul acestui hormon în organism
Cum se manifestă rezistența la insulină. Care este rolul acestui hormon în organism
Cum se manifestă rezistența la insulină. Care este rolul acestui hormon în organism
Reclamă
PARTENERI
icon