Antena

Efectele consumului excesiv de zahăr asupra pielii. Metode de tratament

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 21 martie 2024, 06:49

Dacă obișnuiești să mănânci zilnic cantități mari de zahăr, acest obicei îți poate afecta sănătatea întregului organism, inclusiv cea a pielii. Cristina Scomoroscenco, chimist, a fost invitata medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 4, din sezonul 6, MediCOOL. Citește despre efectele consumului excesiv de zahăr asupra pielii.

Reclamă

Cristina Scomoroscenco a explicat care sunt riscurile consumului excesiv de zahăr asupra pielii, a prezentat cum acționează această substanță la nivelul straturilor acestui organ și a discutat despre eficiența administrării colagenului cu ajutorul a diferite produse.

Efectele consumului excesiv de zahăr asupra pielii

Tenul poate fi afectat de consumul constant al unor cantități ridicate de zahăr. Asupra acestuia apar semne foarte vizibile care indică acest dezechilibru în alimentație și se pot accentua odată cu trecerea timpului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În principiu, dintre straturile pielii, zahărul acționează pe epiderm, denumit și stratul superior, și pe derm. Dermul nu poate fi observat, dar epidermul arată modificările. După un consum excesiv de zahăr pe un termen foarte îndelungat, se pot vedea schimbări la nivelul pielii, care nu mai sunt reversibile.

Excesul de zahăr rupe fibrele de colagen și elastină. Din acest motiv, pielea își pierde flexibilitatea, capătă multă rigiditate și nu mai are susținere. Aceste simptome se manifestă deoarece dermul susține pielea pentru a fi foarte întinsă, foarte netedă și, în urma ruperii acestor legături, se formează riduri la nivelul acesteia.

Reclamă

Rezultatele cremelor cu colagen asupra pielii

Efectele consumului excesiv de zahăr asupra pielii apar din cauza consumului în exces de dulciuri pe parcursul zilei. Atunci are loc un lanț de reacții în organism. O parte dintre compușii toxici ajung în piele și distrug rețeaua de colagen și elastină. Colagenul este o moleculă atât de mare încât nu penetrează pielea, deci colagenul aplicat topic nu are niciun efect.

-De ce se fac atunci creme cu colagen?
-Există creme care conțin colagen pentru că multe persoane știu despre colagen că este în stratul dermic. Din acest motiv, oamenii au impresia că odată aplicat topic, el o să penetreze în piele și o să repare aceste straturi. Dar, din nefericire, are dimensiuni prea mari pentru a intra în straturile cutanate.

Există alimente bogate în colagen sau alimente care pot stimula secreția acestei substanțe. De exemplu, pielea de pe carnea de pui are un conținut ridicat de colagen, în timp ce peștele, ouăle și fructele citrice pot încuraja producerea sa în organism.

Reclamă

Efectele consumului excesiv de zahăr asupra pielii pot fi ameliorate cu ajutorul unor produse special concepute. Specialiștii recomandă să folosești ingrediente care stimulează secreția de colagen. Există foarte multe variante pe piață, cum ar fi niacinamide și vitamina C. Sunt foarte multe peptide care sprijină secreția naturală de colagen și elastină în piele pentru a ajuta procesul de regenerare. În plus, poți recurge la suplimente alimentare pentru a trata simptomele.

,,Cel mai bine este să folosim ingrediente care încurajează secreția de colagen.” – Cristina Scomoroscenco, chimist

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Proprietățile colagenului lichid. La ce se folosește acest supliment
Proprietățile colagenului lichid. La ce se folosește acest supliment
Proprietățile colagenului lichid. La ce se folosește acest supliment
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Reclamă
PARTENERI
icon