Deshidratarea la copii și bebeluși: manifestări și remedii

Publicat: 24 martie 2023, 07:08

Bebelușii și copiii se deshidratează ușor, iar pierderile mari de lichide din organism le pot crea multe complicații. Uneori, deshidratarea la copii și bebeluși pune viața în pericol. Iată cum îți poți da seama dacă micuțul tău este deshidratat și ce ar trebui să faci într-o astfel de situație.

Copii sau adulți, cu toții pierdem constant apă din corp pe parcursul unei zile. Ea se evaporă prin piele, prin respirație, lacrimi, transpirație și, desigur, prin urinare. De cele mai multe ori, lichidele pe care le bem sunt suficiente pentru a compensa aceste pierderi, dar sunt situații în care putem pierde mai multă apă decât de obicei.

La copii, dar mai ales la bebeluși, acest echilibru al lichidelor pierdute și consumate este mult mai fragil decât la adulți. Pe de o parte, rata lor metabolică este mai crescută și necesită un aport mai mare de lichide, iar pe de altă parte, corpul lor este mai mic și au rezerve mai mici de fluide. Bebelușii nu pot exprima nevia de apă, iar acesta este încă un motiv pentru care riscul deshidratării este mai mare la ei, potrivit MSD Manual, un manual medical de referință în domeniul sănătății.

Ce cauzează deshidratarea la copii și bebeluși

Deși poate părea o problemă lipsită de importanță, deshidratarea este o cauză majoră de morbiditate și mortalitate infantilă la nivel mondial. Ea este simptomul unor boli, iar cea mai frecventă cauză o reprezintă bolile diareice. 

Deshidratarea se produce prin două mecanisme: fie prin creșterea pierderilor de lichide, fie prin scăderea aportului (uneori, prin ambele). Bebelușul sau copilul este în pericol de a suferi o deshidratare dacă are:

  • diaree;
  • febră;
  • transpirație excesivă;
  • aport redus de lichide ca urmare a unei boli (precum amigdalita și faringita, care fac înghițirea dureroasă);
  • boli cronice cum sunt diabetul zaharat sau bolile inflamatorii intestinale;

Expunerea bebelușilor și copiilor la căldură și la umiditate crescute este un alt factor favorizant pentru deshidratare. Și unele medicamente pot cauza această problemă.

Ce manifestări are deshidratarea la copii și bebeluși

Organismul nostru are câteva mecanisme prin care încearcă limitarea pierderilor de lichide și creșterea aportului. Unul dintre ele este reducerea cantității de urină eliminate (și o urină concentrată are o culoare mai închisă decât de obicei), iar un alt mecanism este senzația de sete. Cel din urmă nu le este de prea mare ajutor părinților cu bebeluși, fiindcă aceștia nu pot semnala nevoia de apă. 

În funcție de procentul din greutatea corporală pierdut, deshidratarea poate fi ușoară, moderată sau severă, potrivit medicilor NHS, Serviciul Național de Sănătate britanic. Pentru părinți, diferențierea gradului de deshidratare poate fi o sarcină dificilă, așa încât este recomandat să cunoști și să observi toate simptomele pe care le are deshidratarea la copii și bebeluși. 

Bebelușii pot avea următoarele semne:

  • lipsa scutecelor ude pentru 6 ore sau mai mult;
  • fontanelă înfundată, coborâtă;
  • somnolență crescută – dorm mai mult decât este normal pentru un bebeluș;
  • ochi înfundați în orbite;
  • respirație rapidă;
  • plâns fără lacrimi;
  • irascibilitate;
  • mâini și picioare reci;
  • piele ridată și palidă;

Copiii pot avea următoarele manifestări:

  • lipsă de energie și de chef de joacă;
  • oboseală și somnolență excesivă;
  • irascibilitate;
  • lipsă de atenție și de reacție;
  • lipsa urinării timp de 8 ore și mai mult;
  • urină închisă la culoare atunci când au micțiune;
  • plâns fără lacrimi;
  • puls rapid;
  • ochi înfundați în orbite;
  • gură uscată;
  • buze uscate, crăpate;
  • mâini reci;
  • constipație;
  • amețeli;
  • respirație rapidă;
  • ritm cardiac ridicat;

Dacă bebelușul sau copilul prezintă oricare dintre aceste semne ale deshidratării, consultă medicul pediatru pentru a primi tratamentul adecvat vârstei și severității simptomelor. 

Cum se tratează deshidratarea

În funcție de gravitate, deshidratarea celor mici poate fi gestionată acasă, de către părinți, sau poate fi necesară spitalizarea pentru rehidratare pe cale intravenoasă. Tratamentul deshidratării urmărește suplinirea lichidelor pierdute prin diferite metode. 

Deshidratarea ușoară și moderată poate fi tratată acasă oferindu-i bebeluşului sau copilului lichide pentru a le compensa pe cele pierdute. O alternativă mai bună decât apa o reprezintă sărurile de rehidratare. Ele au o cantitate mai mare de electroliți decât apa și restabilesc mai rapid echilibrul electrolitic. 

Ce sunt sărurile de rehidratare

Sărurile de rehidratare sunt suplimente alimentare care conțin potasiu, magneziu și clor sub formă de săruri de pidolat de potasiu, pidolat de magneziu și clorură de sodiu. Ele sunt disponibile sub formă de pulbere care se dizolvă în apă sau soluții gata preparate cu diverse arome. Iată ce trebuie să știi despre sărurile de rehidratare și alte soluții de refacere a echilibrului electrolitic: 

  • Concentrația de săruri este diferită de la un tip de produs la altul. Discută cu medicul pediatru despre dozele recomandate în funcție de vârsta bebelușului sau copilului. 
  • Pentru copiii care nu acceptă aceste soluții există săruri de rehidratare ambalate în plicuri care pot fi congelate și oferite ca înghețată. 
  • În cazul în care deshidratarea a fost cauzată de vărsături, administrează apa sau sărurile de rehidratare după 20 de minute de la ultimul episod de vomă, în cantități mici (una-două lingurițe) și în reprize dese. Treptat, poți crește cantitatea și frecvența cu care oferi lichidele. 
  • Rehidratarea cu băuturi pentru sportivi, băuturi carbogazoase și cu alte sucuri este contraindicată. Ele conțin de obicei prea puțin sodiu și prea mulți carbohidrați care pot accelera pierderea de lichide. 
  • În cazul în care copilul refuză apa și nu urmează un regim alimentar pentru enterocolită, îi poți oferi alimente suculente, cum sunt pepenele, castravetele sau căpșunele, ori piureuri congelate preparate din fructe.

Când deshidratarea la copii și bebeluși este severă, ea necesită spitalizare pentru administrarea de fluide pe cale intravenoasă. În spital, dezechilibrul electrolitic este monitorizat prin analize specifice În funcție de cauza deshidratării, se pot administra și alte tratamente: antitermice, antidiareice, analgezice, etc.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Cum se măsoară tensiunea arterială. Care sunt recomandările
Cum se măsoară tensiunea arterială. Care sunt recomandările
Cauzele somnului în exces. Ce te poate face să dormi prea mult
Cauzele somnului în exces. Ce te poate face să dormi prea mult
PARTENERI