Fobiile se manifestă prin sentimente de frică intense în anumite situații sau când întâlnești anumite obiecte sau ființe. În unele cazuri, simptomele pot deveni atât de severe încât pot afecta desfășurarea activităților zilnice. Află ce sunt fobiile.
Chiar dacă fobiile pot implica frici obișnuite, efectele lor pot deveni severe și pot provoca inclusiv simptome fizice. Din acest motiv, este important să ceri intervenția unui specialist în sănătate mintală pentru a împiedica avansarea simptomelor și a le vindeca.
Ce sunt fobiile
O fobie se întâmplă atunci când un factor declanșator te face să simți o frică atât de puternică încât îți afectează viața în mod constant. Fobiile sunt un tip de tulburare de anxietate. Există un singur diagnostic pentru aproape toate: fobia specifică. La baza acestora pot sta factori, cum ar fi: moștenirea genetică, experiențele traumatizante sau educația, potrivit Healthline.
Când nu te afli într-o situație care implică în mod direct fobia cu care te confrunți, poți recunoaște că frica este mult mai severă decât ar fi normal să fie. Îți poți continua rutina zilnică, chiar și în prezența factorului declanșator. Însă, aceasta îți poate provoca stări negative destul de puternice. Printre cele mai întâlnite fobii se pot regăsi cele de: factori de mediu, animale, sânge, proceduri medicale sau situații.
Totodată, agorafobia se încadrează ca diagnostic separat, deoarece poate avea mulți potențiali factori declanșatori. Un diagnostic de agorafobie necesită mai mulți factori declanșatori. Toți se referă la prezența în zone sau spații publice.
Dacă te întrebi ce sunt fobiile, ia în calcul că un alt diagnostic separat se pune pentru fobia socială, denumită și tulburare de anxietate socială. Aceasta indică o îngrijorare puternică cu privire la situațiile sociale și poate duce la autoizolare. O fobie socială poate fi atât de gravă încât cele mai simple interacțiuni pot provoca panică.
De asemenea, printre cele mai întâlnite fobii se regăsește nictofobia. Aceasta este teama de întuneric și poate afecta adulții și copiii.
Care sunt simptomele fobiilor
Fobia specifică și agorafobia au aceleași simptome posibile, dar se pot întâmpla în moduri sau situații diferite. Fobiile vă pot determina să experimentați simptome fizice, mentale și comportamentale.
Simptomele mentale sunt efecte care influențează modul în care gândești și simți. Printre acestea se pot include: frica intense, nevoia de a evada, senzația de pericol imediat, sentimente de deconectare de la propriul corp (depersonalizare) sau de lumea din jurul tău (derealizare).
Când vrei să știi ce sunt fobiile, ia în considerare că simptomele fizice ale fobiilor se pot simți în întregul corp. Printre acestea se pot regăsi: dificultăți de respirație, senzație de sufocare, senzație de amețeală, transpirație, senzație de căldură, senzație de frisoane, tremor, durere în piept, stare de leșin, senzație de greață, stomac deranjat, dureri de stomac, modificări ale ritmului cardiac, paloare sau senzație de vedere în tunel.
Fobiile pot include inclusiv modificări comportamentale precum evitarea factorilor declanșatori și a schimbărilor care le-ar putea favoriza apariția, conform Cleveland Clinic.
Cum se tratează fobiile
Un specialist în sănătate mintală, de obicei un psiholog sau un psihiatru, poate diagnostica o anumită fobie. Diagnosticarea acestor afecțiuni nu necesită teste de laborator, teste imagistice sau teste de diagnosticare.
Tratarea fobiilor poate implica psihoterapia, administrarea medicamentelor sau o combinație între cele două metode. Tratamentele pot depinde de tipul de fobie pe care o experimentezi, nivelul de severitate al simptomelor și factorii asociați stilul tău de viață, rutină și preferințe.
După ce afli ce sunt fobiile, reține că una dintre principalele modalități de a trata o fobie este să-ți modifici gândirea și comportamentele asociate fricii. Terapia cognitiv-comportamentală este un tip de terapie frecvent folosit. În plus, se mai poate aplica terapia prin expunere. Medicamentele folosite pentru a trata fobiile sunt în general anxioliticele și antidepresivele.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.





