Tulburarea de stres posttraumatic este o problemă mintală care se poate dezvolta după o experiență traumatizantă. Lăsată netrată, poate afecta desfășurarea activităților zilnice. Citește despre tulburarea de stres posttraumatic.
În trecut, se considera că doar veteranii de război se pot confrunta cu acest tip de anxietate. Însă, pot fi și alți factori care pot cauza simptome. Printre semnele tulburării de stres posttraumatic se pot regăsi: gânduri negative, credințe greșite, hipervigilență sau amintire bruscă a unor scene neplăcute.
Tulburarea de stres posttraumatic
Tulburare de stres posttraumatic este o afecțiune de sănătate mintală pe care unele persoane o dezvoltă după ce sunt victimele sau martorii unei experiențe traumatizante. Experiența traumatizantă poate însemna o amenințare semnificativă pentru bunăstarea fizică sau emoțională.
Indiferent de vârstă, orice om se poate confrunta cu simptomele de anxietate provocate de o traumă. Persoanele afectate pot avea gânduri și sentimente intense și intruzive legate de experiența trăită. Acestea pot dura mult timp după terminarea situației respective.
Stresul posttraumatic implică răspunsuri la stres precum: anxietate, depresie, sentimente de vină, rușine, amintiri neașteptate ale situației respective, coșmaruri sau evitarea locurilor, obiectelor sau persoanelor care pot fi asociate cu întâmplările trăite, potrivit Cleveland Clinic.
Pentru a dezvolta stres posttraumatic, nu este nevoie să fii cel implicat în mod direct în trauma. Este suficient să fii martorul unui eveniment traumatizant. De exemplu, poți dezvolta simptome după ce ai aflat că o persoană apropiată a suferit o traumă. Există două tipuri ale acestei tulburări mintale.
Tulburarea de stres acut
Tulburarea de stres acut este o afecțiune de sănătate mintală, care se manifestă pe termen scurt. Aceasta poate apărea în prima lună de la întâmplarea unei experiențe traumatizante. Simptomele care durează mai mult de patru săptămâni pot îndeplini criteriile pentru tulburarea de stres posttraumatic.
Tulburarea de stres posttraumatic complex
Tulburarea de stres posttraumatic complex este o afecțiune de sănătate mintală, care se poate dezvolta dacă suferi de traume cronice, mai exact pe termen lung. Exemplele de traume cronice includ abuzul fizic sau sexual asupra copiilor, violența domestică și războiul. În cazul traumelor din copilărie, efectele se pot vedea în relațiile interpersonale disfuncționale la maturitate.
Persoanele cu stres posttraumatic complex prezintă de obicei simptome generale ale tulburării, pe lângă probleme dezvoltate în gestionarea emoțiilor, sentiment neplăcut față de sine și dificultățile de menținere a relațiilor sociale.
Metode de tratament
În general, tulburarea de stres posttraumatic se poate trata cu ajutorul psihoterapiei, al administrării medicamentelor prescrise de un medic psihiatru sau al adoptării unei combinații între cele două. Medicii folosesc criteriile de diagnostic din Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, mai precis DSM-5, al Asociației Americane de Psihologie.
Formele de terapie cognitiv-comportamentală sunt metodele folosite cel mai frecvent pentru a trata stresul posttraumatic. Totodată, printre altele, se poate opta pentru terapie de grup sau terapie prin expunere prelungită.
De obicei, medicația poate include anxiolitice sau antidepresive, conform Mayo Clinic. Poți discuta împreună cu medicul tău pentru a găsi cel mai bun medicament, cu cele mai puține efecte secundare. Poți observa o îmbunătățire a dispoziției și a altor simptome în câteva săptămâni de la începerea tratamentului.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.





