Antena

Ce simptome dau calculii biliari și când se recomandă operația

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 20 octombrie 2023, 07:25

Depozitele solide care se formează în vezica biliară, cunoscute popular ca „pietre la fiere”, pot să rămână asimptomatice o perioadă lungă de timp. În anumite situații, calculii biliari produc durere și complicații care impun îndepărtarea chirurgicală a colecistului. Află care sunt aceste situații și ce alte simptome dau pietrele la fiere.

Reclamă

Calculii biliari sunt formați din substanțe care se găsesc în bilă, un lichid produs de ficat care ajută la digestia grăsimilor din alimente și care este depozitat în vezica biliară. Acest mic organ în formă de pară denumit și colecist este situat în partea dreaptă a abdomenului, sub ficat. Lichidul biliar este alcătuit din mai multe substanțe, iar unele dintre ele se pot cristaliza formând așa-numitele pietre la fiere. 

Aproximativ 80% dintre calculii biliari sunt formați din colesterol acumulat în exces în lichidul biliar. Calculii pigmentari sunt un alt tip de pietre, compuse din bilirubină. Acest pigment produs în organism în timpul procesului de descompunere a globulelor roșii dă pietrelor o culoare mai închisă, maronie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dimensiunea calculilor variază de la câțiva milimetri și până la câțiva centimetri; pot avea mărimea unei granule de nisip sau pot ajunge până la dimensiunea unei mingi de golf.

Când produc simptome calculii biliari

În multe cazuri, calculii biliari rămân asimptomatici pentru o perioadă lung de timp sau chiar pe tot parcursul vieții. Ei sunt numiți calculi „silențioși” și nu necesită tratament, pentru că nu afectează funcționarea vezicii biliare, ficatului sau altor organe. Calculii silențioși pot fi descoperiți în mod accidental în timpul unor investigații imagistice precum ecografia efectuate pentru alte probleme de sănătate.

Reclamă

Pietrele la fiere produc simptome atunci când migrează din vezica biliară și ajung să blocheze una dintre căile biliare, conform informațiilor publicate de National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, parte a institutului național de sănătate al Statelor Unite. Căile biliare sunt tuburi care transportă bilă de la ficat la vezica biliară pentru stocare și la duoden (prima parte a intestinului subțire) pentru a fi utilizată la digestie.

Când un calcul blochează aceste căi biliare, bila se acumulează în vezica biliară și declanșează ceea ce poartă numele de colică biliară. Ea este cauzată de obicei de consumul de alimente grase și se instalează mai frecvent seara sau pe timpul nopții. 

Ce simptome dau calculii biliari

Durerea este principalul simptom cauzat de pietrele care blochează căle biliare. Ea apare brusc și este localizată în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste. Intensitatea este variabilă, de la ușoară la puternică, și poate dura de la câteva minute și până la câteva ore. Durerea este constantă și nu se atenuează prin mersul la toaletă, eliminarea gazelor sau prin vărsături.

Reclamă

Calculii biliari pot irita nervii din jurul vezicii biliare și provoca durere care iradiază uneori în umărul drept sau în partea superioară a spatelui.

Alte simptome ale colicii biliare pot fi:

  • grețuri și vărsături;
  • transpirații excesive;
  • balonare și gaze excesive;
  • indigestie sau tulburări digestive.

Ce complicații pot da calculii biliari

Colica biliară se oprește atunci când calculii se deplasează și nu mai blochează căile biliare. Însă, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, iar dacă rămân blocate pentru mai mult de câteva ore, pot să provoace câteva complicații:

  • inflamația vezicii biliare (colecistită acută);
  • infecție a vezicii biliare, căilor biliare sau ficatului;
  • pancreatită – inflamația pancreasului. 

Aceste complicații ale calculilor biliari pot să producă următoarele simptome:

  • febră;
  • durere persistentă;
  • tahicardie (bătăi rapide ale inimii);
  • icter;
  • piele iritată;
  • diaree;
  • frisoane sau convulsii febrile;
  • confuzie;
  • pierderea apetitului alimentar.

Tratamentele nechirurgicale pentru pietrele la fiere

Dacă nu sunt tratate, blocajele căilor biliare pot fi fatale. Sunt disponibile mai multe tratamente nechirurgicale pentru eliminarea calculilor biliari:

Medicamente care dizolvă calculii biliari

Efectul lor nu este imediat și pietrele reapar de obicei după întreruperea tratamentului. Aceste medicamente conțin săruri biliare care descompun calculii biliari și pot fi:

  • ursodiolul (acidul ursodeoxicolic);
  • chenodiolul (acidul chenodeoxicolic).

Tratamentele orale sunt eficiente de obicei doar în cazul pietrelor de mici dimensiuni formate din colesterol. Pot fi necesare mai multe luni sau chiar ani de tratament pentru a descompune toate pietrele. Din aceste motive, ele nu sunt frecvent utilizate. 

Litotriția 

Litotriția sau litrotripsia este utilizată și în tratamentul pietrelor la rinichi. Această procedură medicală modernă este neinvazivă și utilizează unde de șoc pentru a fragmenta calculii biliari în bucăți mai mici, astfel încât să fie eliminați sau dizolvați mai ușor. Litotripsia este mai puțin eficientă pentru calculii biliari mari sau pentru cei localizați în zone greu accesibile undelor de șoc.

Extragerea calculilor biliari

Pietrele care ajung în cile biliare pot fi extrași printr-o intervenție minim invazivă numită colangiopancreatografie endoscopică retrogradă prescurtată ERCP. Procedura se realizează cu ajutorul unui endoscop care permite vizualizarea căilor biliare, identificarea calculilor și extragerea lor cu instrumente atașate endoscopului. 

Intervenția se realizează sub anestezie generală și este considerată o procedură cu risc scăzut, dar poate duce la complicații precum inflamația căilor biliare sau a colecistului, pancreatita, infecțiile sau perforația intestinală. Îndepărtarea calculilor din vezica biliară nu este posibilă prin procedura ERCP. 

Când este necesară operația

Calculii biliari reapar frecvent după tratamentele nechirurgicale, motiv pentru care îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare este considerat cel mai eficient și mai utilizat tratament. Medicamentele, litotripsia și alte tratamente sunt recomandate numai în situațiile în care există contraindicații pentru operație.

Colecistectomia, intervenția de îndepărtare a colecistului, poate fi realizată prin abord laparoscopic sau deschis. Operația laparoscopică prezintă mai multe avantaje față de cea deschisă, clasică:

  • incizii mai mici și mai puțin inestetice;
  • durere mai redusă;
  • perioadă mai mică de internare în spital;
  • recuperare mai rapidă.

Cu toate acestea, intervenția laparoscopică nu este întotdeauna o opțiune. Colecistectomia deschisă este recomandată atunci când există o inflamație severă a vezicii biliare, o infecție sau alte complicații severe. Toate intervențiile chirurgicale prezintă riscuri, însă complicațiile sunt rare după o colecistectomie. Ea este una dintre cele mai comune operații astăzi.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Alimente care provoacă reflux gastroesofagian. Ce să eviți pentru a preveni arsurile la stomac
Alimente care provoacă reflux gastroesofagian. Ce să eviți pentru a preveni arsurile la stomac
Alimente care provoacă reflux gastroesofagian. Ce să eviți pentru a preveni arsurile la stomac
În ce moment din zi e mai sănătos să ai scaun și sfaturi pentru reglarea tranzitului intestinal
În ce moment din zi e mai sănătos să ai scaun și sfaturi pentru reglarea tranzitului intestinal
În ce moment din zi e mai sănătos să ai scaun și sfaturi pentru reglarea tranzitului intestinal
5 suplimente care afectează rinichii
5 suplimente care afectează rinichii
5 suplimente care afectează rinichii
Reclamă
PARTENERI
icon