Antena

Ce să mâncăm pentru un creier sănătos: 3 alimente benefice

Ruxandra Vasilescu
Ruxandra Vasilescu
Publicat: 22 martie 2023, 07:21

Specialiștii au explicat ce trebuie să mâncăm pentru un creier sănătos în episodul 6 din sezonul 4 MediCOOL. Doctorul Mihail Pautov și Carmen Brumă au prezentat alimentele pe care trebuie să le evităm pentru a ne menține un stil de viață echilibrat.

Reclamă

Creierul uman este un organ complex, motiv pentru care a fost studiat în amănunt de-a lungul anilor de specialiști. Pentru că ne dorim să avem o memorie bună și să ne menținem mintea sănătoasă, specialiștii din platoul MediCOOL au scos la iveală toate secretele despre aceste subiecte de interes comun.

Este foarte important să știm că alimentația și exercițiile fizice au un rol considerabil în dezvoltarea creierului nostru. Așadar, există produse de care trebuie să ne ferim și produse pe care ar trebui să le consumăm zilnic pentru a ne menține organismul sănătos.

În platoul emisiunii MediCOOL a fost prezent și Alecsandru Dunaev. Actorul a fost întrebat despre cum reușește să țină minte sute de pagini, iar răspunsul său nu a întârziat să apară.

Asta este o întrebare care mi se pune foarte des, deși este cea mai mică problemă. Trebuie să îți asumi o situație, un background al unui personaj fictiv despre care nu știi nimic, dar pe care trebuie să ți-l asumi cu totul. Partea de text rămâne ultima. Asta vine de la sine, după ce îți asumi tot ce înseamnă personajul. Mă afectează orice grad de oboseală în plus.

– Alecsandru Dunaev

Care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm pentru un creier sănătos

Carmen Bruma, tehnician nutriționist și antrenor de fitness, a prezentat în episodul 6 din sezonul 4 MediCOOL alimentele pe care trebuie să le evităm pentru a avea un creier sănătos. Iată care sunt acestea, potrivit specialiștilor.

Este recomandat să evităm pe cât de mult posibil alcoolul. Creierului uman nu-i face bine combinația dintre alcool și zahăr. Așadar, ar fi bine să ne ferim de cocktail-uri și de toate produsele cu aceste ingrediente periculoase pentru sănătatea noastră.

Un lucru pe care foarte puțini îl știu despre alcool este faptul că acesta reduce dimensiunea creierului.

Siropul de glucoză-fructoză este un alt „inamic” al acestui organ. Este nociv deoarece îngrașă, atacă ficatul, scade percepția sațietății și capacitatea de a simți plăcerea. Așadar, acesta afectează și memoria.

Potrivit studiilor, deshidratarea afectează înt-o mare măsură memoria și capacitatea de concentrare.

Ce trebuie să mâncăm pentru un creier sănătos

Pentru a avea un creier sănătos este important să acordăm o mare atenție alimentației noastre. Există câteva produse care au o mulțime de beneficii pentru sănătatea acestui organ.

Carmen Brumă a declarat că trebuie să consumăm ouă dacă ne dorim un creier sănătos. Acestea au o mulțime de vitamine și minerale, dar și colină. Acest compus esențial se află în gălbenușul oului și are rolul de a stimula memoria de scurtă durată.

Afinele se numără printre alimentele pe care trebuie să le consumăm. Ele ne ajută să ne concentrăm, influențează pozitiv memoria de scurtă și de lungă durată, dar stimulează și aceea zonă a creierului care se ocupă de învățare.

Sardinele sunt o sursă foarte bună de Omega-3, motiv pentru care ajută la sănătatea creierul nostru.

Doctorul Mihail Pautov a oferit și câteva sfaturi utile. Gazda emisiunii MediCOOL a declarat că cele trei alimente benefice nu trebuie consumate în același timp pentru că influențează apariția unor tulburări gastrointestinale.

Ai aici toate edițiile sezonului 4 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
6 cele mai bune surse de proteine vegetale. Cât de eficient îți pot completa dieta
6 cele mai bune surse de proteine vegetale. Cât de eficient îți pot completa dieta
6 cele mai bune surse de proteine vegetale. Cât de eficient îți pot completa dieta
Reclamă
PARTENERI
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Rețete Fel De Fel
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Unul dintre avantajele acestui preparat este modul de prezentare. În loc să amesteci toate ingredientele până obții o compoziție uniformă, așază-le pe un platou larg, astfel încât acestea să rămână vizibile. În acest fel, fiecare bucată de pâine poate aduna puțin din fiecare ingredient. Dipul se servește ca aperitiv înaintea mesei, alături de alte gustări, sau pregătește-l pentru o masă lejeră de weekend. Este potrivit pentru întâlniri cu familia, mese festive, brunch sau seri în care vrei să servești mai multe preparate mici. Pâinea integrală prăjită se potrivește foarte bine, dar poți folosi și baghetă, ciabatta, focaccia sau pâine rustică. Despre ingredientele folosite la acest dip de ulei de măsline Baza acestui dip este uleiul de măsline extravirgin, a cărui aromă trebuie să se simtă clar. Alege un ulei de bună calitate, cu gust plăcut și echilibrat. Uleiul se combină cu oțet balsamic alb și suc de lămâie, obținându-se un amestec proaspăt, ușor acid și potrivit pentru pâine. Brânza de capră aduce o consistență mai bogată și o aromă ușor sărată. Măslinele verzi adaugă o notă mediteraneeană și o textură plăcută. Pentru un contrast crocant, adaugă felii subțiri de mazăre sugar snap. Acestea nu trebuie gătite, deoarece își păstrează astfel prospețimea și textura. Dacă nu găsești acest tip de mazăre, poți folosi o cantitate mică de castravete crocant sau ridichi, adaptând astfel rețeta după ingredientele disponibile. Menta și mărarul proaspăt completează preparatul cu arome vegetale și răcoritoare. Usturoiul ras fin se distribuie foarte bine în ulei și oferă un gust discret, dar suficient de intens pentru a transforma dipul într-un aperitiv aromat. Coaja de lămâie adăugată la final accentuează prospețimea și echilibrează grăsimea uleiului și a brânzei.
icon