Antena

Cât de sănătos este consumul de hummus. Cum îți poate sprijini sănătatea

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 13 noiembrie 2023, 07:48

Hummus-ul se găsește sub formă de pastă, iar de obicei, se prepară din: năut, semințe de susan, ulei de măsline, lămâie și usturoi. Acesta reprezintă o sursă importantă de: fibre, grăsimi și proteine de origine vegetală. Citește cât de sănătos este consumul de hummus.

Reclamă

În unele rețete, la prepararea hummus-ului se folosește tahini, o pastă din semințe de susan. De asemenea, acesta asigură substanțe nutritive importante, inclusiv: magneziu, fier, folat (vitamina B9), carbohidrați și proteine.

Cât de sănătos este consumul de hummus

Persoanele care mănâncă în mod regulat năut, ingredientul de bază al hummus-ului, tind să aibă un aport mai mare de: fibre, acizi grași polinesaturați, vitamine și minerale, potrivit Taste of Home. Deoarece face parte din familia leguminoaselor, reprezintă o sursă importantă de proteine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Hummus-ul este o modalitate mai eficientă de a mânca mai multe legume. Poate fi consumat ca parte a unei gustări sau a unei mese mai ușoare, în orice moment al zilei.

Poate contribui la echilibrarea nivelurilor de zahăr din sânge

Năutul are un conținut ridicat de proteine și amidon rezistent, care încetinesc digestia. Din acest motiv, acestea pot avea un indice glicemic mai scăzut și pot elibera energie în mod constant. Consumul regulat poate ajuta la menținerea unor niveluri echilibrate ale zahărului din sânge.

Reclamă

De asemenea, hummus-ul se regăsește printre alimentele care nu conțin sodiu. Corpul are nevoie de sodiu în cantități mici, dar consumul excesiv poate cauza probleme de sănătate.  

Poate avea efecte antiinflamatoare

Dacă te întrebi cât de sănătos este consumul de hummus, gândește-te că ingredientele din hummus-ul tradițional, cum ar fi năutul, semințele de susan și uleiul de măsline pot avea proprietăți antiinflamatoare. De fapt, se poate ca uleiul de măsline virgin să aibă o acțiune antiinflamatoare asemănătoare efectelor date de medicamentele precum ibuprofenul.

Poate sprijini sănătatea intestinală

Datorită conținutului preponderent format din năut, hummus-ul este bogat în fibre, conform BBC Good Food. Acestea pot avea efecte pozitive asupra sănătății intestinale deoarece susțin creșterea numărului de bacterii benefice. De asemenea, poate reduce riscul de apariție a cancerului colorectal.

Reclamă

Poate contribui la gestionarea unei greutăți optime

Consumul regulat de năut se asociază cu: o greutate corporală mai scăzută, un indice de masă corporală mai redus și o circumferință diminuată a taliei. Se datorează parțial tipului de amidon din acesta, din care o treime îl reprezintă amiloză. Acest tip de amidon este mai rezistent la enzimele digestive.

Poate avea efecte benefice asupra sănătății inimii

Când vrei să știi cât de sănătos este consumul de hummus, află că poate asigura efecte benefice asupra sănătății inimii. Năutul, uleiul de măsline și semințele de susan din hummus sunt o sursă de grăsimi mononesaturate sănătoase pentru inimă. Dietele cu aporturi ridicate de leguminoase, cum ar fi năutul, pot ajuta la reducerea nivelului de colesterol LDL, mai exact lipoproteine ​​cu densitate scăzută, denumite și colesterol rău. În timp, grăsimile mononesaturate, în special uleiul de măsline, pot reduce riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Beneficiile nutritive ale consumului de linte. De ce să incluzi în alimentație această leguminoasă
Beneficiile nutritive ale consumului de linte. De ce să incluzi în alimentație această leguminoasă
Beneficiile nutritive ale consumului de linte. De ce să incluzi în alimentație această leguminoasă
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon