Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie, mai cunoscută ca ADHD, este foarte frecventă în rândul copiilor și adolescenților. Netratată, ea le afectează performanțele școlare și relațiile sociale. Află cum poți să deosebești un copil energic de unul cu ADHD și ce opțiuni terapeutice sunt disponibile pentru el.
ADHD are o prevalență de 7,2% în rândul copiilor și adolescenților, potrivit unor statistici citate de organizația CHADD – Children and Adults with Attention Deficit/Hyperactivity Disorder (ADHD), susținută de Centrul american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC). O estimare aproximativă arată că 129 de milioane de copii din întreaga lume suferă de ADHD, ceea ce înseamnă că este cea mai frecventă tulburare de neurodezvoltare din copilărie și adolescență.
Ce simptome are ADHD
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie se manifestă prin agitație, atenție redusă și lipsa puterii de concentrare. Ea este frecvent diagnosticată greșit. La vârsta preșcolară și școlară, toți copiii sunt plini de energie, au o atenție mai redusă și nu rămân mult timp într-o activitate. Unii dintre ei au perioade de hiperactivitate sau sunt mai energici decât alții, dar nu înseamnă că au ADHD. Chiar și copiii mai mari sau adolescenții au probleme de concentrare și de atenție când nu sunt interesați de o activitate.
Când vorbim despre ADHD sau doar despre un copil cu mai multă energie? Simptomele tulburării neurologice sunt prezente în toate aspectele vieții: la școală, acasă și în timpul activităților recreaționale. Un copil care are probleme la școală, dar nu și acasă se poate confrunta cu o altă problemă decât ADHD. În mod similar, un copil care este hiperactiv și/sau neatent acasă, dar care nu are aceste probleme și la școală, nu poate avea ADHD.
De obicei, semnele sunt observate de părinți sau învățători odată cu începerea școlii, dar primele semne apar chiar și de la 3 ani. Pentru a pune diagnosticul de ADHD, ar trebui ca simptomele să persiste pe o perioadă de cel puțin 6 luni și să să manifeste atât în contextul școlar, cât și în cel familial sau social – în grupul de prieteni, în parc, la locul de joacă.
Deficitul de atenție
Problemele de atenție sunt printre cele mai importante semne ale ADHD. Un copil cu deficit de atenție se confruntă frecvent cu următoarele situații:
- nu este atent la detalii;
- face greşeli din neatenție la școală;
- îi este greu să se concentreze la școală și la joacă;
- pare că nu ascultă când i se vorbește direct;
- îi este greu să respecte instrucțiuni și nu reușește să-și finalizeze temele sau sarcinile zilnice;
- îi este greu să planifice activități sau să le finalizeze;
- evită sau nu agreează sarcini care necesită un efort de concentrare, așa cum sunt temele pentru școală;
- își pierde frecvent obiecte ce îi aparțin, cum ar fi jucăriile, caietele, creioanele;
- este adesea distras de stimuli externi;
- uită să efectueze activitățile zilnice.
Hiperactivitatea și impulsivitatea
Impulsivitatea este un alt semnal de alarmă pentru ADHD. Un copil hiperactiv și impulsiv se confruntă frecvent cu următoarele situații:
- îi este greu să stea pe scaun în bancă, în clasă sau în alt context;
- se foiește pe scaun, își mișcă picioarele, se joacă cu degetele;
- este mereu în mișcare, mereu gata să fugă;
- aleargă și se cațără în contexte nepotrivite;
- îi este greu să se joace liniștit sau să aibă o activitate liniștită;
- vorbește prea mult;
- răspunde fără să aştepte ca persoana să termine întrebarea;
- nu poate să-şi aştepte rândul atunci când se joacă cu alţi copii;
- Întrerupe sau intervine în conversațiile, jocurile ori activitățile celor din jur.
Subtipuri de ADHD
Nu toți copii cu ADHD au aceleași manifestări. Unii dintre ei bifează toate simptomele tipice acestei tulburări, în vreme ce alții au numai o parte dintre manifestările ADHD. În funcție de simptomele care predomină la copil, există 3 subtipuri de ADHD:
- predominant neatent. Majoritatea simptomelor au legătură cu deficitul de atenție;
- predominant hiperactiv-impulsiv. Copiii cu acest subtip de ADHD au simptome de hiperactivitate și impulsivitate;
- subtipul combinat. Toate simptomele ADHD sunt prezente la copilul afectat de acest subtip, care este și cel mai frecvent dintre toate.
De două ori mai mulți băieți decât fete sunt afectați de ADHD, dar numărul lor ar putea fi mai mare și pentru că manifestările sunt diferite la fete și pot fi trecute ușor cu vederea. Băieții au simptome mai accentuate de hiperactivitate. Fetele, în schimb, au mai multe probleme de atenție, dar nu sunt la fel de agitate ca băieții.
Ce cauzează ADHD
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie este cauzată de o disfuncție a neurotransmițătorilor de la nivelul creierului, în special a dopaminei și a noradrenalinei. Cei doi neurotransmițători sunt implicați în menținerea stării de alertă, a atenției și concentrării, ceea ce explică simptomele ADHD.
Ce provoacă disfuncția acestor neurotransmițători nu este foarte clar încă, dar studiile mai recente arată că genetica joacă un rol important, potrivit informațiilor CDC. Alte câteva cauze și factori de risc pentru ADHD sunt analizate de comunitatea știinifică:
- leziunile cerebrale;
- expunerea la substanțe toxice din mediu (la plumb, de exemplu) în perioada intrauterină sau în primii ani de viață;
- consumul de alcool și fumatul în sarcină;
- nașterea prematură;
- greutatea mică la naștere.
Cât despre alte cauze vehiculate, cum ar fi consumul de dulciuri, privitul îndelungat la televizor, stilul de parenting sau traiul într-o familie dezorganizată, ele nu sunt susținute științific. Sigur că multe dintre aceste probleme pot să agraveze simptomele ADHD, dar nu există suficiente date pentru a le încadra printre cauzele afecțiunii.
Cum se tratează ADHD
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție nu se vindecă, dar, cu tratamentul potrivit, copiii pot avea performanțe școlare și interacțiuni sociale foarte bune. Abordarea cu cele mai bune rezultate este asocierea între tratamentul medicamentos și terapia comportamentală.
Pentru copiii preșcolari (până la vârsta de 6 ani), Academia Americană de Pediatrie recomandă terapia comportamentală ca primă linie de tratament, înainte de a administra medicație.
Ceea ce funcționează cel mai bine depinde de copil, dar și de familia lui. Educarea părinților este foarte importantă în abordarea terapeutică a copilului cu ADHD. Aceștia trebuie să-l ajute să se organizeze, să-l ghideze pentru a-și însuși deprinderile zilnice, să creeze strategii pentru a-l ajuta să-și îmbunătățească performanțele școlare și să creeze o cale de comunicare cu educatorul pentru a găsi cel mai potrivit program educațional.
Succesul terapiilor depinde și de momentul diagnosticării ADHD. Un diagnostic timpuriu și o intervenție timpurie, încă de la grădiniță sau din clasa pregătitoare, vor ajuta copilul să se integreze mai ușor și să țină pasul cu activitatea școlară. Chiar și așa, peste 60% dintre copiii diagnosticați cu ADHD vor continua să aibă simptome și în adolescență, iar jumătate dintre ei le vor avea și la vârsta adultă.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
