Copiii care au experimentat anumite traume în copilărie pot dezvolta dificultăţi în ceea ce priveşte comunicarea. Relaţionarea cu cei din jur, chiar și la o vârstă adultă poate fi afectată. Mulți oameni care nu au avut parte de un mediu sănătos în copilărie își pun mai târziu la îndoială modelele relaționale. Cum se manifestă trauma copilăriei în relațiile adulte e un subiect care atrage din ce în ce mai mult atenția.
Copiii care se confruntă cu traume și disfuncții în mediul familial se luptă adesea cu sinele pentru a rezolva diferite sarcini. De cele mai multe ori întâmpină această problemă atunci când realizează că au de corectat anumite comportamente.
Cum se manifestă trauma copilăriei în relațiile adulte
Pe măsură ce copilul crește și se dezvoltă, el se uită la figura parentală ca la un model. Îi consideră pe părinți un exemplu pentru a învăţa cum să interacţioneze cu oamenii din jurul lor. Dacă adultul din familie se comportă în moduri disfuncționale sau nesănătoase, sunt șanse mari ca copiii să învețe să imite aceleași comportamente nesănătoase, chiar dacă nu sunt intenționate. Pentru mulți, efectele abuzului se manifestă în relațiile interpersonale disfuncționale. Sunt rezultat al perturbărilor atașamentului în punctele esențiale ale dezvoltării copilăriei.
Copilăria și adolescenţa sunt perioade care plasează o direcție asupra comportamentului adulţilor. Modul în care părintele interacţionează cu cel mic, precum şi modul în care acesta interacţionează cu adulţii cu care intră în contact, modelează viziunea copilului asupra lumii. Adesea e influențată și cea asupra celor din jur. Acest lucru va afecta, la rândul său, trei structuri fundamentale: stima de sine, modul de comunicare și modul de relaționare. Dacă copilul, pe măsură ce creşte nu va dezvolta o conştientizare de sine asupra propriilor comportamentelor, acesta va ajunge să repete aceleaşi tipare până la vârsta adultă.
Acestea sunt exemple de situații care reflectă cum se manifestă trauma copilăriei în relațiile adulte.
Teama de abandon
Copiii care au fost neglijați sau abandonați de către tutorele legal se luptă adesea cu fricile de abandon. Acest lucru se poate manifesta chiar și la vârsta adultă. Se întâmplă chiar dacă nu sunt profund conștienți de aceste temeri. În timp ce teama de bază este că partenerul va pleca, aceste gânduri se reflectă adesea în situații de zi cu zi. Aceștia se sperie când partenerul de cuplu iese singur. De multe ori nu se pot calma dacă partenerul de cuplu părăsește camera în timpul unei dispute. Această frică se manifestă adesea sub formă de gelozie sau, în cazuri extreme, posesivitate.
Starea de irascibilitate
Când copiii cresc în medii în care sunt criticați frecvent sau când asistă la criticarea altora, ajung de cele mai multe ori să creadă că aceasta e o modalitate naturală de a exprima nemulțumirea în relații. Învață că imperfecțiunile sunt intolerabile și proiectează acea intoleranță asupra partenerilor sau a altora din jurul lor.
Nevoia de spațiu
Creșterea într-un mediu haotic sau imprevizibil creează mult stres. Adesea lasă sistemul nervos central al copiilor într-o stare constantă de hipervigilență. Apoi devin adulți care au nevoie de mult timp pentru ei înșiși pentru a calma aceste simptome de anxietate, nervozitate și frică. În cazuri extreme, unii adulți chiar au trăsături sau îndeplinesc criteriile pentru anxietate socială sau chiar agorafobie.
Retincența
Uneori, acest lucru poate arăta ca o reticență de a se baza pe un partener din cauza fricii de a depinde de cineva. Alteori, aceasta ia forma unei asumări complete a responsabilității financiare și/sau casnice într-un parteneriat. Sau de a avea grijă pe deplin de cealaltă persoană până în punctul în care cel de lângă poate profita de disponibilitatea financiară a acestuia. În caz opus, a te baza pe cel de lângă până în punctul în care partenerul devine protectorul, e un rezultat al nevoilor nesatisfăcute ale copilăriei.
Păstrarea relațiilor toxice
Când copiii cresc în medii instabile, cu figuri parentale care se luptă cu dependența de droguri, boli mintale sau chiar boală, aceștia dezvoltă adesea un sentiment de vinovăție care vine din dorința de a pune capăt unei relații înainte de a fi capabili să ajute persoana de lângă. În sens contrar, e dorința de a sta cu cineva care nu este potrivit. Mulți cred că e mai în siguranţă așa decât în singurătate.
Cearta sau evitarea conflictului cu orice preț
Toate relațiile au conflicte. Copiii care au crescut însă în medii în care părinţii se certau mereu sau care au evitat orice fel de conflict, nu reușesc să învețe abilitățile necesare pentru a avea o comunicare productivă și sănătoasă.
Gestionarea conflictelor
Atunci când nu învățăm să avem un management productiv și sănătos al conflictului, nu știm nici cum să reparăm o relație după conflictul inevitabil care se întâmplă în relaţii. Poţi pretinde că nimic nu s-a întâmplat. Nu știi când sau cum să faci compromisuri cu privire la o problemă.
Monogamia serială
Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că există frica de a fi rănit din nou, frica de singurătate. Poate fi vorba chiar de încercarea de a demonstra că ești demn de dragostea și afecțiunea pe care nu le-ai primit în copilărie. Odată cu fiecare partener nou, apar noi speranțe. Acestea confirmă că ești demn de dragostea și relaţia emoţională care lipsește.
Evitarea relațiilor
Acest lucru se întâmplă din cauza figurilor parentale care nu au fost de încredere sau te-au abandonat. Acestea, te lasă de obicei neîncrezătoare în cei care pretind că au grijă de tine. Dacă ți-e teamă că alții te vor răni așa cum au făcut-o și părinţii tăi, evitarea stabilirii unor legături concrete te poate face să te simţi în siguranţă. Lipsa lor îți permite libertatea de a părăsi relaţia când şi dacă este necesar.
Dorința de schimbare
Și aceasta este un răspuns la traumă. Vine din convingerea că trebuie să facem tot ce este mai bun cu ceea ce avem. Sau chiar din teama că nu putem face mai bine. Copiii sunt neputincioși să schimbe cine sunt părinţii lor. Așa că, de obicei învață să încerce să se descurce cu ceea ce au. Ca adulți, este un lucru obișnuit ca acest tipar să meargă mai departe. Ne poate determina să dorim schimbări în partener pentru a ne calma propriile frici de relații. Dacă putem „repara” persoana și face din ea un partener mai bun, ne putem dovedi cumva că suntem demni și capabili să avem o relație de succes.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
