Antena

Sauna umedă sau uscată? Beneficiile și diferențele dintre acestea

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 15 decembrie 2024, 08:45

Saunele uscate și saunele umede sunt concepute pentru a crea un mediu încălzit, care provoacă transpirație și cresc temperatura corporală. În principal, acestea se diferențiază prin nivelul de temperatură și umiditate. Sauna umedă sau uscată: care sunt diferențele.

Reclamă

O saună uscată are de cele mai multe ori temperaturi cuprinse între 65-93°C și umiditate 10%. O saună umedă are o temperatură medie de 43°C și o umiditate de 100%. Prin urmare, saunele uscate creează o căldură uscată, iar saunele umede creează o atmosferă umedă, cu aburi.

Sauna umedă sau uscată: care e mai bună pentru organism

Atât saunele uscate, cât și cele umede oferă căldură întregului organism, însă o fac în moduri diferite, de aceea pot avea propriile beneficii. Saunele uscate te pot face să transpiri mai mult decât saunele umede. Transpirația elimină colesterolul din corp, de aceea utilizarea regulată a saunei poate îmbunătăți sănătatea cardiovasculară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Printre numeroasele efecte benefice ale folosirii saunei se pot include reducerea riscului de apariție a unei afecțiuni cardiovasculare, scăderea tensiunii arteriale și îmbunătățirea sistemului imunitar împotriva infecțiilor obișnuite, cum ar fi răceala sau gripa, conform Prevention.

În același timp, poate ajuta în gestionarea unor afecțiuni dermatologice, precum artrita și durerile de cap. În plus, pot diminua stările de stres și pot sprijini stările de relaxare.

Reclamă

Sauna umedă sau uscată: Saunele uscate pot fi puțin mai eficiente în reducerea colesterolului. În același timp, saunele umede pot fi puțin mai eficiente pentru ameliorarea durerilor musculare.

În cazul saunelor umede picăturile de apă îți blochează transpirația și împiedică corpul să se răcească. De acest motiv, saunele umede îți po crește temperatura centrală într-un timp mult mai scurt. Aceasta poate diminua inflamația și poate reduce tensiunea arterială.

Saunele umede pot funcționa mai bine pentru a ameliora durerile articulare, a îmbunătăți circulația și a trata afecțiunile dermatologice. Saunele umede pot ajuta la îmbunătățirea congestiei sinusurilor și la atenuarea dificultăților de respirație provocate de aerul cald și umed.

Reclamă

Ce beneficii are expunerea la temperaturi ridicate în saună

Indiferent de modul în care este încălzită o saună sau de nivelul de umiditate, modificările pe care le poate produce asupra organismului pot fi asemănătoare, potrivit Medical News Today. Aceasta poate aduce mai multe beneficii sănătății.

Atunci când stai într-o saună, ritmul cardiac poate crește până la 100-150 bătăi pe minut și vasele de sânge se dilată. Acest aspect stimulează circulația, într-un mod similar cu exercițiile fizice ușoare până la moderate, în funcție de durata de utilizare a saunei.

Poți experimenta o serie de beneficii dacă folosești saune uscate sau umede. Printre acestea se pot regăsi: reducerea nivelurilor de stres, îmbunătățirea calității somnului și menținerea sănătății pielii. În același timp, te pot ajuta să elimini o parte dintre toxinele din organism, conform VeryWellFit.

Cât se stă în saună și cât de des?

Indiferent dacă alegi sauna umedă sau uscată, pentru a obține beneficiile folosirii sale, se recomandă să o folosești de minim 2-3 ori pe săptămână. O parte dintre specialiști sunt de părere că poate fi sigur să o utilizezi zilnic. Totuși, mai ales dacă nu ești obișnuit, este indicat să eviți să stai mult timp la temperaturi ridicate.

Chiar dacă recomandările pentru durata unei ședințe de saună pot varia, cel mai sigur este ca acestea să se încadreze în maxim 15 până la 20 de minute. Dacă nu ai mai folosit o saună, poate fi necesar să începi cu ședințe de cinci minute și să adaugi treptat mai mult timp la fiecare sesiune.

De asemenea, se recomandă să te hidratezi. Dacă simți transpirația, înseamnă că organismul pierde lichide. Din acest motiv, este important să te asiguri că bei suficientă apă sau chiar băuturi cu electroliți pentru a ajuta la înlocuirea lichidelor consumate.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Cum se măsoară corect glicemia. Ce poți face pentru a preveni diabetul și prediabetul
Cum se măsoară corect glicemia. Ce poți face pentru a preveni diabetul și prediabetul
Cum se măsoară corect glicemia. Ce poți face pentru a preveni diabetul și prediabetul
articol cu video
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de aer rece inflamarea ochilor
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de aer rece inflamarea ochilor
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de aer rece inflamarea ochilor
articol cu video
Nevralgie intercostală vs. infarct miocardic: prin ce se deosebesc cele două afecțiuni
Nevralgie intercostală vs. infarct miocardic: prin ce se deosebesc cele două afecțiuni
Nevralgie intercostală vs. infarct miocardic: prin ce se deosebesc cele două afecțiuni
Reclamă
PARTENERI
icon