Antena

Medicamente interzise cu alcool. Ce se întâmplă dacă iei pastile și bei alcool

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 4 octombrie 2024, 08:03

Alcoolul poate reduce sau intensifica efectele unor medicamente. De asemenea, unele medicamente pot deveni toxice când le combini cu băuturi alcoolice. Interacțiunile dintre medicamente și alcool pot fi periculoase și chiar letale uneori. Vezi lista completă de medicamente interzise cu alcool. 

Reclamă

Combinația de alcool cu antibiotice este cea mai cunoscută asociere nerecomandată, dar lista de medicamente interzise cu alcool este foarte lungă. Ea include inclusiv medicamente eliberate fără rețetă, cât și unele suplimente alimentare sau remedii din plante. Unele interacțiuni provoacă efecte adverse minore, dar altele pot pune viața în pericol.

Persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste sunt expuse unui risc foarte mare de a suferi astfel de reacții, conform National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism, din Statele Unite. Motivele sunt legate de schimbările fiziologice care survin odată cu înaintarea în vârstă și care afectează modul în care organismul metabolizează alcoolul și medicamentele, precum și de utilizarea unui număr mai mare de medicamente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce se întâmplă dacă iei pastile și bei alcool?

Aceleași enzime din ficat metabolizează atât medicamentele, cât și alcoolul. Când cele două sunt prezente în organism în același timp, concurează pentru aceste enzime, deoarece ficatul are o capacitate limitată de a metaboliza substanțele. Acest lucru poate modifica viteza cu care este procesată fiecare substanță. 

Alcoolul poate inhiba sau, din contră, activa activitatea acestor enzime, ceea ce încetinește sau accelerează metabolizarea anumitor medicamente. Consecințele sunt fie acumularea medicamentului în organism, lucru care crește riscul de toxicitate și efecte secundare, fie reducerea eficacității tratamentelor. 

Reclamă

Pe de altă parte, și medicamentele pot influența modul în care ficatul metabolizează alcoolul. Acest lucru duce la o creștere a concentrației de alcool din sânge. De exemplu, unele medicamente împiedică metabolizarea alcoolului în acid acetic, ceea ce duce la acumularea de acetaldehidă în organism. Această substanță chimică în cantitate mare provoacă efecte adverse precum senzația de greață și vărsăturile.

Pe lista de medicamente interzise cu alcool se află și cele care acționează asupra sistemului nervos. Atât băuturile alcoolice, cât și unele medicamente, cum ar fi sedativele, antidepresivele, anxioliticele sau analgezicele opioide, au efecte depresive asupra sistemului nervos central. Când sunt combinate, pot amplifica efectele sedative și provoacă efecte adverse precum:

  • somnolență excesivă;
  • senzație de amețeală;
  • confuzie;
  • depresie respiratorie severă.

Poți combina alcool cu medicamente de inimă sau tensiune?

Mai multe medicamente prescrise în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare sunt contraindicate în asociere cu băuturi alcoolice. Combinarea acestora cu alcool crește riscul de sângerare și nivelul de alcool din sânge sau scade tensiune arterială.

Reclamă

Iată principalele medicamente interzise cu alcool:

  • Warfarina, un anticoagulant administrat pentru prevenirea trombozei și tromboemboliei. Consumul de alcool în timpul tratamentului cu warfarină crește riscul de sângerări majore;
  • Verapamilul, un antagonist al canalelor de calciu folosit în tratamentul aritmiilor, hipertensiunii arteriale și anginei. Când este luat împreună cu alcool, acest medicament crește alcoolemia în sânge;
  • Propranololul, un beta-blocant utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale și altor afecțiuni cardiace. Consumul de alcool poate crește nivelurile plasmatice de propranolol și poate accentua efectele secundare ale medicamentului, care includ: senzație de amețeală, senzație de leșin, sincopă și modificări ale ritmului cardiac. În plus, consumul acut de alcool poate provoca o scădere inițială a tensiunii arteriale care se adaugă efectului similar al medicamentului. 

Antibioticele, pe lista de medicamente interzise cu alcool

Contrar unei credințe populare, alcoolul nu este contraindicat pentru toate tipurile de antibiotice. Totuși, dacă ai o infecție și nu te simți bine, este de preferat să eviți consumul de băuturi alcoolice până la vindecare. 

Nu ar trebui să iei împreună cu alcool anumite antibiotice precum metronidazolul și tinidazolul, conform Alcohol and Drug Foundation. Combinația poate provoca:

  • senzație de amețeală;
  • somnolență;
  • dureri de stomac;
  • dureri de cap;
  • senzație de greață;
  • bătăi rapide sau neregulate ale inimii;
  • bufeuri.

Alcoolul ar trebui evitat pentru încă 48 de ore după ce ai terminat tratamentul cu metronidazol și pentru alte 72 de ore după tinidazol.

Alte antibiotice la care s-au observat diverse interacțiuni cu alcoolul includ:

  • eritromicina, care poate deveni mai puțin eficientă când consumi alcool și poate crește concentrația de alcool în sânge;
  • doxiciclina, care poate avea o eficiență redusă la cei care consumă alcool pe termen lung și în cantitate mai mare;
  • izoniazida, un antibiotic utilizat în tratamentul tuberculozei care, împreună cu alcool, crește riscul de toxicitate hepatică;
  • cefotetanul și ceftriaxona, care pot provoca înroșirea feței, senzație de greață, vărsături, dureri de cap, bătăi rapide ale inimii și tensiune arterială scăzută.

Antiinflamatoarele și alcoolul

Combinarea alcoolului cu antiinflamatoare este contraindicată din cauza posibilelor efecte asupra tractului digestiv. Antiinflamatoarele, în special cele nesteroidiene (AINS), irită mucoasa stomacului și intestinelor. Alcoolul, la rândul lui, inflamează și deteriorează mucoasa esofagului, stomacului și intestinelor. Împreună, cele două cresc riscul de gastrită, ulcere și hemoragii gastrointestinale care pun viața în pericol. 

Un alt motiv pentru care ar trebui să eviți consumul de alcool cu antiinflamatoare este că, împreună, pot afecta coagularea sângelui. Sângerările interne sunt o consecință periculoasă a acestei combinații de alcool cu antiinflamatoare. 

De asemenea, unele antiinflamatoare pot afecta funcția hepatică, mai ales dacă sunt administrate în doze mari sau pe termen lung. Consumul de alcool accentuează acest efect și crește riscul de toxicitate hepatică.

În concluzie, este mai bine să eviți consumul de alcool în timp ce iei antiinflamatoare, în special AINS, pentru a reduce riscul de complicații. Cele mai populare antiinflamatoare nesteroidiene includ:

  • ibuprofen;
  • flurbiprofen;
  • ketoprofen;
  • dexketoprofen;
  • naproxen;
  • diclofenac;
  • alclofenac;
  • acid acetilsalicilic;
  • indometacin.

Lista completă a medicamentelor interzise în combinație cu alcool

Zeci de medicamente uzuale pot interacționa într-un mod periculos cu alcoolul. Pe lângă cele menționate anterior, pe lista de medicamente interzise cu alcool se află și:

  • opioide: codeină, morfină, oxicodonă, fentanil;
  • antidepresive din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei;
  • antipsihotice: clozapina, olanzapina;
  • anticonvulsivante: fenobarbital, carbamazepină;
  • benzodiazepine: diazepam, anxiar, xanax, etc.;
  • nonbenzodiazepine, administrate în tratamentul insomniilor: zolpidem, eszopiclonă și zaleplon;
  • paracetamol;
  • metformină (antidiabetic);
  • disulfiram (tratament pentru dependența de alcool);
  • antifungice: ketoconazol și griseofulvin.

Interacțiunile dintre alcool și medicamente sunt imprevizibile. Efectele adverse pot varia în funcție de dozele de medicament administrate, de cantitatea de alcool consumată, de vârstă și starea generală de sănătate (dar în special a ficatului). 

Unele interacțiuni sunt bine documentate, dar pentru unele medicamente, informațiile despre asocierea cu alcool sunt limitate. De aceea, este foarte important să discuți cu medicul sau cu farmacistul despre consumul de alcool în timpul unui tratament medicamentos. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de des poți lua ibuprofen dacă ai peste 50 de ani. Ce efecte secundare poate avea acest medicament
Cât de des poți lua ibuprofen dacă ai peste 50 de ani. Ce efecte secundare poate avea acest medicament
Cât de des poți lua ibuprofen dacă ai peste 50 de ani. Ce efecte secundare poate avea acest medicament
De ce ai coșmaruri noaptea. Din ce cauze apar și cum poți scăpa de ele
De ce ai coșmaruri noaptea. Din ce cauze apar și cum poți scăpa de ele
De ce ai coșmaruri noaptea. Din ce cauze apar și cum poți scăpa de ele
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Reclamă
PARTENERI
icon