Cafeaua este recunoscută pentru numeroasele sale beneficii pentru sănătate, dar dacă îi adaugi unele ingrediente, poate deveni mai eficientă. Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness, și medicul chirurg Mihail Pautov, au discutat despre acțiunea ingredientelor în prepararea cafelei în episodul 7, din sezonul 6, la MediCOOL. Citește despre metode de îmbunătățire a cafelei.
Carmen Brumă și Mihail Pautov au discutat despre efectele combinării mai multor alimente în cafea, au precizat prin ce profil nutritiv se caracterizează acestea și au vorbit despre rezulatele pe care le poate avea consumul de cofeină asupra sportivilor.
Metode de îmbunătățire a cafelei
Există mai multe variante sănătoase de a consuma cafea. Se pot adăuga diverse ingrediente în această băutură, pentru a-i intensifica beneficiile și a-i oferi mai multe proprietăți suplimentare. De exemplu, o modalitate foarte populară de a îmbunătăți cafeaua și efectele sale asupra sănătății este prin adăugarea anumitor tipuri de grăsime.
În același timp, anumite ingrediente, precum laptele, ameliorează potențialele efecte adverse ale cafelei. Spre exemplu, oamenii care urmează post intermitent în care nu mănâncă până la ora 12 și prezintă o sensibilitate se pot confrunta cu simptome neplăcute în cazul consumului. Dimineața dacă o beau, fără lapte, acest aliment poate cauza arsuri la stomac și poate provoca senzație de foame.
Ulei de cocos
Poți amesteca ulei de cocos într-o ceașcă cu cafea fierbinte, deoarece poate fi printre cele mai bune metode de îmbunătățire a cafelei. Această metodă se folosește în special în cazul persoanelor care țin post intermitent sau de cele care urmează o dietă ketogenică și vor să-și prelungească starea de sațietate. Dacă nu se amestecă poți folosi blenderul. Uleiul de cocos are acizi grași cu lanț mediu, care ajung direct în ficat, cresc nivelurile de energie și-ți dau senzație de sațietate.
Unt
Untul este o sursă foarte bună de vitamina A, vitamina E și acid butiric, care ajută mucoasa intestinală. Pentru a-l putea combina poți folosi un blender, o linguriță de unt și cafea. Amestecul are o textură puțin mai cremoasă și mai grasă, care se aseamănă cu cea a cafelei cu lapte sau a unui cappuccino. Aspectul poate fi similar cu cel al ciocolatei cu unt și lapte. Totodată, este indicat să adaugi în cantități moderate unt sau ulei de cocos.
Scorțișoară
Printre aceste metode de îmbunătățire a cafelei se regăsește includerea scorțișoarei în cafea. Scorțișoara contribuie la normalizarea tensiunii arteriale și ajută la reglarea colesterolului. De asemenea, reduce rezistența la insulină și normalizează nivelul glicemiei în special la persoanele cu diabet.
Scorțișoara oferă multe beneficii și te poate ajuta să excluzi zahărul deoarece îl poți înlocui cu scorțișoară. Dacă ești obișnuit să pui zahăr în cafea pentru a evita gustul amar, poți alege să o combini cu scorțișoară. Aceasta îi poate da o aromă dulce, fără să aibă calorii.
Cacao
Adăugarea de cacao în cafea se regăsește printre aceste metode de îmbunătățire a cafelei. Conținutul de cacao are un aport ridicat de antioxidanți, care poate fi foarte util deoarece are un efect antidepresiv.
,,Ideal ar fi să schimbi sursele de grăsime, o săptămână să bei cafea cu cocos, o săptămână să adaugi unt, o săptămână poți să adaugi ulei de avocado sau unt de Ghee, unt clarificat.”
– Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness
Turmeric
Turmericul are efecte antiinflamatoare foarte puternice și efecte antidepresive. Practic, poate fi utilizat ca antidepresiv și antiinflamator. Dacă îl amesteci în cafea în cantități reduse, acesta îi poate da o culoare mai plăcută.
Efectele cafelei asupra performanței sportive
Există mai multe studii efectuate pe sportivi. Sportivii consumă cantități mari de cafea înainte de competiții și înainte de antrenamente. Cafeaua poate fi ușor diuretică. Dacă bei multă cafea, fără să adaugi apă, te poți deshidrata. Din acest motiv, toate marile cafenele, în momentul în care o servesc, îți oferă un pahar cu apă alături, tocmai pentru a contracara acest efect diuretic.
,,Sportivii beau foarte multă cafea înainte de competiții și înainte de antrenamente.”
– Mihail Pautov, medic chirurg
,,Spun asta în premieră, fac un curs de nutriție sportivă avansată la FC Barcelona. E un curs foarte interesant care va dura 9 luni de zile. Am învățat foarte multe lucruri interesante și lucruri aplicate practic și cu succes la Barcelona, unele dintre cele mai cluburi din istorie.”
– Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness
-Cum te ajută în sport cafeaua?
-Pe lângă faptul că este cel mai studiat supliment, cofeina este suplimentul cel mai acceptat în comunitatea sportivă. Se folosește foarte des și are efecte pozitive deoarece poate susține elementele importante în performanță.
Odată ce înveți aceste metode de îmbunătățire a cafelei, poți reține cum cofeina îmbunătățește performanța sportivă și ajută concentrarea. Mai mult, cofeina asigură un impact pozitiv asupra contracției musculare, te ajută să nu percepi efortul fizic și ameliorează durerea.
,,Provocarea este cum o administrezi. 30-50% dintre sportivi se plâng de simptome gastrointestinale. Sigur că există: geluri, capsule, băuturi și batoane proteice cu cofeină. În același timp, există și funcționează foarte bine guma de mestecat cu cofeină pe care, în special, la fotbaliști, o adminitrez cu 15 minute înainte de meci. Se absoarbe foarte rapid și se mestecă înainte de meci, de proba sportivă. De asemenea, există spray-uri bucale cu cofeină și spray-uri nazale cu cofeină.”
– Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness
Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.