Acizii grași Omega-3 sunt substanțe nutritive esențiale pentru buna funcționare a organismului. Aceștia pot fi asimilați dintr-o varietate de alimente, odată ce-i incluzi constant în dietă. Citește despre 7 alimente bogate în acizi grași omega-3.
Acizii grași omega-3 se încadrează în categoria grăsimilor esențiale, pe care corpul uman nu le poate produce. Din acest motiv, aceștia se pot obține numai prin intermediul unei alimentații echilibrate. Asigurarea unui aport optim poate aduce o serie de efecte benefice asupra sănătății.
7 alimente bogate în acizi grași Omega-3
Acizii grași omega-3 ocupă mai multe funcții importante în organismul uman, cum ar fi: diminuarea inflamației, îmbunătățirea funcționării creierului și susținerea sănătății sistemului cardiovascular. Totodată, aceste substanțe esențiale pot preveni instalarea migrenelor, pot aduce beneficii vederii și pot reduce șansele de a dezvolta afecțiuni cronice, precum: diabetul, astmul și demența.
Ai la dispoziție o varietate de alimente, care te pot ajuta să atingi aportul necesar zilnic de acizi grași omega-3. Marea majoritate pot fi ușor incluse în alimentație, fără a necesita metode de preparare complicate sau mai multe ingrediente.
Somon
Carnea de somon și alte tipuri de carne de pește gras se regăsesc printre cele mai populare 7 alimente bogate în acizi grași omega-3, mai ales de acid eicosapentaenoic și acid docosahexaenoic. Acești doi acizi sunt recunoscuți pentru efectele benefice asupra sănătății inimii și proprietățile antiinflamatoare.
Varză de Bruxelles
Varza de Bruxelles are o compoziție bogată în: vitamina C, vitamina K și fibre și asigură o sursă bună de acizi grași omega-3, potrivit Healthline. Consumul regulat al acestei legume crucifere se asociază cu un risc mai scăzut de a dezvolta afecțiuni cardiace.
Edamame
Edamamele oferă concentrații ridicate de acid linolenic, fibre și proteine, fiind un tip de boabe de soia. Acestea asigură o sursă bună de acizi grași omega-3 și pot sprijini sănătatea inimii. Mai mult, poate ajuta la menținerea sănătății sistemului digestiv.
Semințe de chia
Semințele de chia sunt o sursă vegetală bună de acizi grași omega-3, în special de acid alfa-linolenic. Totodată, un conținut ridicat de fibre și proteine, ceea ce-ți poate oferi senzație de sațietate pe parcursul zilei. În plus, oferă calciu, un mineral esențial pentru sănătatea oaselor.
Nuci
Nucile conțin concentrații ridicate de acid alfa-linolenic, conform Health Shots. Consumul constant al acestora poate îmbunătăți sănătatea sistemului digestiv și poate preveni dezvoltarea afecțiunilor cronice. În același timp, pot îmbunătăți memoria și funcțiile cognitive.
Semințe de in
Semințele de in se regăsesc printre aceste 7 alimente bogate în acizi grași omega-3. Acestea asigură concentrații crescute de magneziu și fibre. De regulă, au dimensiuni reduse și nuanțe care pot varia de la galben la maro. Totodată, asigură acizi grași omega-6.
Sardine
Sardinele sunt pești de dimensiuni mici, bogați în acizi grași omega-3. Aceștia au în compoziție substanțe nutritive esențiale, precum: calciu, vitamina D, proteine și vitamina B12.
De asemenea, consumul de sardine poate preveni apariția tulburărilor mintale, poate menține sănătatea oaselor și poate reduce inflamația din organism.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.