Usturoiul poate reduce colesterolul și glicemia. Ce spun studiile

Publicat: 24 iulie 2024, 07:38

Consumul de usturoi sub diverse forme ar putea fi util în gestionarea bolilor cardiovasculare și diabetului de tip 2, două probleme majore de sănătate la nivel global. Usturoiul poate reduce colesterolul și glicemia, potrivit unei ample analize. 

În medicina tradițională, usturoiul este folosit ca remediu pentru o gamă largă de afecțiuni, inclusiv pentru problemele cardiovasculare, iar studiile științifice confirmă tot mai multe dintre beneficiile pe care le are asupra sănătății. 

Recent, o echipă de cercetători din China a investigat efectele acestui aliment și condiment prezent în toate bucătăriile lumii asupra colesterolului, zahărului din sânge, hemoglobinei glicozilate (glicată) și trigliceridelor. Studiul lor a fost publicat în revista Nutrients

Usturoiul crește colesterolul bun și scade colesterolul rău

Pentru a vedea dacă usturoiul poate reduce colesterolul și glicemia, cercetătorii au realizat o metaanaliză care a inclus 29 de studii randomizate controlate. Acestea au implicat un total de 1.567 de participanți din diferite țări și grupe de vârstă. 

Au fost incluse în analiză doar studiile cu participanți care aveau vârsta de 18 ani și peste, studiile cu grupuri de control și cele în care usturoiul a fost administrat pentru mai mult de două săptămâni. Un alt criteriu în selectarea studiilor a fost raportarea mai multor markeri cardiovasculari și metabolici:

  • hemoglobina glicozilată (glicatăHbA1c)
  • glicemia à jeun (înainte de a mânca);
  • colesterolul total;
  • colesterolul HDL, mai exact colesterolul bun;
  • colesterolul LDL, mai precis colesterolul rău;
  • trigliceridele.

În cadrul studiilor, usturoiul a fost administrat sub mai multe forme: 

  • pulbere de usturoi;
  • ulei de usturoi;
  • extract de usturoi;
  • pastile sau tablete cu pulbere de usturoi;
  • capsule cu extract de usturoi;
  • usturoi crud.

În funcție de studiu, unii participanți au consumat între 300 și 22.400 de miligrame (mg) de pulbere de usturoi pe zi, în timp ce alții au consumat între 800 și 4.200 mg zilnic.

Metaanaliza a constatat o asociere importantă între usturoi și sănătatea metabolică, respectiv cardiovasculară. Astfel, suplimentarea cu usturoi a redus nivelurile glicemiei à jeun, hemoglobinei glicozilate, colesterolului total și colesterolului LDL. Totodată, usturoiul a crescut nivelul colesterolului HDL, dar nu a influențat trigliceridele.

Cu cât administrarea usturoiului a fost mai îndelungată, cu atât impactul asupra glicemiei à jeun, colesterolului total și colesterolului LDL a fost mai mare, au observat cercetătorii.

Cum scade usturoiul colesterolul

Alicina, principalul compus activ din usturoi, este responsabilă pentru cele mai multe dintre efectele sale benefice asupra sănătății. Alicina se formează atunci când usturoiul proaspăt este zdrobit sau tăiat. Ea are proprietăți antiinflamatoare, antioxidante și de inhibare a sintezei colesterolului. 

Alicina inhibă activitatea unor enzime implicate în sinteza colesterolului în ficat precum HMG-CoA reductaza. Statinele, o clasă de medicamente larg folosită în tratamentul colesterolului, vizează aceeași enzimă asupra căreia acționează alicina. 

Totodată, usturoiul poate reduce colesterolul prin creșterea excreției lui. El poate stimula ficatul să excrete colesterolul prin bilă și reduce astfel nivelul din sânge. 

Cum scade usturoiul glicemia

Studiile au arătat că usturoiul poate îmbunătăți metabolismul glucozei, crescând utilizarea acesteia de către celule și reducând astfel nivelul glicemiei. Alicina poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, astfel că celulele corpului pot utiliza mai eficient insulina pentru a absorbi glucoza din sânge.

Usturoiul poate inhiba activitatea unor enzime implicate în metabolismul carbohidraților, ceea ce poate duce la o scădere a absorbției glucozei din intestin și la reducerea nivelului glicemiei.

De asemenea, usturoiul contribuie la protejarea celulelor beta din pancreas care produc insulina prin proprietățile sale antioxidante și antiinflamatoare. Stresul oxidativ și inflamația cronică pot deteriora aceste celule și contribuie la apariția tulburărilor metabolice.

Cu toate acestea, efectele usturoiului pot varia de la o persoană la alta și suplimentarea ar trebui făcută în contextul unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Congelarea ovocitelor, soluția optimă pentru femeile care vor să fie mame mai târziu
Congelarea ovocitelor, soluția optimă pentru femeile care vor să fie mame mai târziu
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
PARTENERI