Urcatul scărilor menține inima sănătoasă. Câte trepte ar trebui să urci zilnic

Publicat: 30 noiembrie 2023, 07:04

Urcatul scărilor este o metodă simplă și eficientă de a ne reduce riscul de boli cardiovasculare, potrivit unui studiu. Află câte trepte se recomandă să urci pe parcursul unei zile pentru a te bucura de o inimă sănătoasă.

Un exercițiu accesibil, care nu necesită echipament sportiv sau mers la sală și care este complet gratuit poate îmbunătăți semnificativ sănătatea inimii. Un grup de cercetători ai Universității Tulane a constatat că urcatul scărilor este o modalitate eficientă de a preveni bolile cardiovasculare. Studiul lor, publicat în revista medicală Atherosclerosis, a inclus peste 450.000 de participanți adulți din Marea Britanie care au fost monitorizați pe o perioadă de 12,5 ani. 

Cercetătorii au calculat susceptibilitatea participanților la bolile cardiovasculare pe baza istoricului familial, a factorilor de risc genetici și a celor dobândiți, cum ar fi tensiunea arterială ridicată și fumatul. Participanții au completat chestionare despre obiceiurile lor de viață. Frecvența cu care urcau scările a fost unul dintre ele.

Câte trepte ar trebui să urci zilnic

Este suficient să urci cel puțin 5 rânduri de scări pe zi – echivalentul a 50 de trepte sau 50 de pași – pentru a-ți reduce cu 20% riscul de boală cardiovasculară, susține studiul american. Boala cardiovasculară aterosclerotică, alături de boala coronariană și accidentul vascular cerebral, sunt principalele cauze de deces la nivel mondial.

Cu cât numărul de scări urcate zilnic este mai mare, cu atât cresc beneficiile pentru sănătatea inimii. Pe de altă parte, cercetătorii au constatat că participanții care au renunțat la obiceiul de a urca pe scări în timpul studiului și-au crescut cu 32% riscul de boală cardiovasculară, în comparație cu cei care au raportat că nu urcau niciodată pe scări.

Studiul a mai arătat că urcatul scărilor în fiecare zi este o strategie eficientă de menținere a sănătății inimii în special pentru persoanele mai puțin susceptibile la boli cardiovasculare. Cu toate acestea, și cele susceptibile își pot anula riscul cu ajutorul acestei activități fizice accesibile și ușor de integrat în rutina zilnică, susține într-un comunicat de presă dr. Lu Qi, autor al studiului și profesor al Universității Tulane. 

Cum susține urcatul scărilor sănătatea cardiovasculară

Această activitate fizică este o formă de antrenament cardio, deoarece stimulează funcționarea inimii și a sistemului circulator. Exercițiile cardio au mai multe beneficii pentru inimă, cum ar fi:

  • cresc fluxul de sânge și contribuie astfel la îmbunătățirea circulației sangvine;
  • cresc capacitatea cardiopulmonară;
  • cresc rezistența inimii;
  • ajută la menținerea unei tensiuni arteriale sănătoase sau la reducerea acesteia;
  • contribuie la creșterea nivelului de colesterol HDL (colesterolul „bun”) și la reducerea nivelului de colesterol LDL (colesterolul „rău”);
  • sunt eficiente în arderea caloriilor și previn creșterea în greutate, care poate afecta sănătatea inimii.

„Episoadele scurte și intensă de urcat pe scări sunt o modalitate eficientă de îmbunătățire a stării cardiorespiratorii și a profilului lipidic, în special în rândul celor care nu pot respecta recomandările actuale privind activitatea fizică”, a explicat dr. Lu Qi. 

Alte exemple de antrenamente cardiovasculare includ:

  • alergarea;
  • mersul rapid;
  • înotul;
  • săritul coardei;
  • mersul pe bicicletă;
  • dansul;
  • antrenamentele HIIT;
  • sărituri Jumping Jacks (cu forfecare).

„Aceste constatări evidențiază avantajele potențiale ale urcatului scărilor ca măsură de prevenție primară pentru boala cardiovasculară aterosclerotică în populația generală”, completează autorul studiului.

Urcatul scărilor, un test pentru inimă

Urcatul pe scări este și o modalitate de a ne verifica sănătatea inimii. Un studiu prezentat la congresul din 2020 al Societății Europene de Cardiologie (ESC) susține că urcarea a patru etaje în mai puțin de un minut indică o bună sănătate a inimii. „Dacă îți ia mai mult de un minut și jumătate să urci patru rânduri de scări, starea ta de sănătate nu este optimă și ar trebui să consulți un medic”, a declarat dr. Jesús Peteiro, autorul studiului și cardiolog la Hospital Universitario de A Coruña, din Spania.

Scopul cercetării a fost de a analiza legătura dintre o activitate zilnică – urcatul scărilor – și rezultatele obținute la testele efectuate într-un laborator. „Ideea era de a găsi o metodă simplă și ieftină de evaluare a sănătății inimii. Această metodă ar putea ajuta medicii să trieze pacienții care au nevoie de evaluări mai complexe”, a spus dr. Peteiro. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Tensiunea mare – cauze și factori de risc. De ce apare hipertensiunea arterială
Tensiunea mare – cauze și factori de risc. De ce apare hipertensiunea arterială
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
PARTENERI