Antena

Tot ce trebuie să știi despre hepatita C: mod de transmitere, simptome, diagnostic și tratament

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 14 octombrie 2024, 07:35

Infecția cu virusul care provoacă hepatita C are foarte rar simptome evidente în stadiile inițiale, dar progresează treptat către complicații severe, cum ar fi ciroza sau cancerul hepatic. Cu tratamentele actuale, șansele de vindecare sunt de peste 95%. Află cum se transmite hepatita C, cum evoluează și ce simptome are.

Reclamă

Hepatita este o inflamație a ficatului cauzată de infecții virale, consum de alcool sau de mecanisme autoimune. Virusul hepatitic C se numără printre cele 5 virusuri care provoacă hepatita și este una dintre cele mai frecvente cauze ale cirozei și cancerului hepatic la nivel global.

Spre deosebire de alte virusuri hepatitice, virusul C este mult mai probabil să rămână în corpul tău pentru o perioadă lungă de timp. Inflamația cronică, pe parcursul multor ani, poate provoca leziuni serioase ficatului. Multe persoane nu dezvoltă simptome până când daunele severe au apărut deja. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum se transmite hepatita C

Hepatita C este cauzată de un virus care se transmite prin contactul cu sângele unei persoane infectate. Există mai multe situații în care ai putea intra în contact cu sângele altcuiva:

  • Tatuaje sau piercinguri realizate cu echipamente nesterilizate;
  • Folosirea în comun a lamelor de ras sau a unei periuțe de dinți cu persoane care ar fi putut sângera;
  • Expunerea la ace sau obiecte ascuțite la locul de muncă, în special în domeniul sanitar;
  • Mai rar, prin sex neprotejat cu o persoană infectată și contactul cu sângele acesteia.

În trecut, hepatita C era răspândită frecvent prin transfuzii de sânge și transplanturi de organe. La ora actuală, sângele și organele donate sunt testate de rutină pentru virusul hepatitic C. 

Reclamă

În Europa, cel mai frecvent mod de transmitere a hepatitei C în prezent este prin utilizarea de droguri injectabile și folosirea în comun a seringilor, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). 

Hepatita C nu se transmite prin următoarele:

  • sărut;
  • tuse;
  • strănut;
  • folosirea în comun a tacâmurilor;
  • alăptare. 

Ce simptome are hepatita C

La nivel global, se estimează că aproximativ 50 de milioane de persoane au infecție cronică cu virusul hepatitei C, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În fiecare an, sunt raportate aproximativ un milion de noi infecții.

Reclamă

Infecția cu virusul hepatitic C parcurge mai multe etape:

Hepatita C acută

Când contractezi pentru prima dată virusul C, acesta trece printr-o perioadă de incubare, în care se multiplică până când sistemul imunitar recunoaște infecția și începe să acționeze. Perioada de incubație a virusului variază între două săptămâni și șase luni. Din acest moment, poți începe să observi simptomele infecției acute. 

În stadiul acut, doar 20% dintre persoanele infectate cu hepatita C prezintă semne și simptome. Dacă apar, acestea pot include:

  • febră;
  • icter (îngălbenirea pielii și a albului ochilor);
  • oboseală;
  • pierderea apetitului;
  • dureri abdominale;
  • senzație de greață;
  • vărsături.

Infecția acută cu virusul hepatitic C durează până la trei luni. În acest interval, până la 20% dintre oameni elimină virusul spontan din organism și se recuperează complet. Persoanele la care infecția persistă pot fi tratate eficient cu antivirale în acest stadiu de evoluție. Însă, majoritatea nu prezintă simptome și nu știu că au nevoie de tratament. Drept urmare, infecția devine cronică, de lungă durată.

Hepatita C cronică

Infecția cronică înseamnă o inflamație constantă a ficatului care, în timp, provoacă leziuni hepatice. În cele din urmă, hepatita C duce la formarea de țesut cicatricial care îl înlocuiește pe cel sănătos și afectează funțiile hepatice.

Daunele provocate ficatului pot evolua pentru mai mulți ani fără simptome, până când leziunile devin extinse și provoacă ciroză. Aceasta progresează mai rapid dacă ai afectări hepatice suplimentare din alte cauze, cum ar fi consumul excesiv de alcool. 

Ce simptome are ciroza

Riscul de ciroză din cauza infecției cronice cu hepatita C este de aproximativ 25% după 20 de ani, conform centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA. 

Ciroza se poate manifesta prin simptomele menționate anterior, la care se adaugă:  

  • edem al brațelor și picioarelor (acumulare excesivă de lichid în țesuturi);
  • ascită (acumulare de lichid în zona abdomenului);
  • senzație de mâncărime a pielii;
  • pierdere inexplicabilă în greutate;
  • vânătăi care se formează ușor;
  • sângerări care se produc ușor;
  • dificultăți de gândire, probleme de memorie și confuzie (encefalopatie hepatică).

Metode de diagnostic

Pentru că infecția acută este cel mai adesea asimptomatică, hepatita C se depistează rar în acest stadiu de evoluție. Primul pas în diagnosticarea bolii este un test simplu care identifică anticorpii împotriva virusului hepatitic C în sânge. Medicii recomandă testarea Anti-HCV în anumite situații:

  • persoanelor cu risc mai mare de infectare, cum ar fi cele care fac dializă, care au avut contacte sexuale cu parteneri infectați cu hepatita C, care sunt infectați cu HIV, care utilizează sau au utilizat droguri injectabile și celor care au făcut transfuzii de sânge sau transplanturi de organ până la începutul anilor 1990;
  • persoanelor care prezintă simptome ce sugerează o posibilă expunere la virusul hepatitic C;
  • donatorilor de sânge și derivate ale acestuia;
  • donatorilor de organe;
  • ca screening prenatal.

Dacă rezultatul acestui test inițial este pozitiv, se recomandă în continuare o altă analiză, de tip ARN, numită viremie sau ARN viral pentru hepatita C. Această analiză de sânge caută dovezi ale virusului propriu-zis în sânge, nu doar anticorpii. 

Viremia este necesară pentru a confirma dacă ești încă infectat, deoarece poți avea anticorpi în sânge chiar dacă ai eliminat spontan virusul din organism. Viremia măsoară cantitatea de virus pentru a putea ajusta dozele de medicamente din schema de tratament. 

Dacă infecția cronică cu hepatita C se confirmă, va fi necesară evaluarea sănătății ficatului pentru a verifica prezența fibrozei sau cirozei. Testele includ:

  • Analize de sânge pentru evaluarea funcției hepatice: transaminazele (TGP și TGO), gama-glutamiltranspeptidaza (GGT), fosfataza alcalină (ALP), albumina, protrombina și bilirubina;
  • Elastografie, o investigație imagistică neinvazivă care poate identifica o posibilă fibrozare a ficatului;
  • Biopsie hepatică, recomandată ca ultimă soluție, când alte analize nu sunt concludente. Implică prelevarea unei mostre de țesut hepatic pentru determinarea gradului de inflamație și eventualelor daune hepatice.

Cum se tratează hepatita C

Hepatita C poate dispărea de la sine, fără tratament, dar numai în faza acută și doar în 20% din cazuri. Tratamentul este întotdeauna necesar în cazul hepatitei C cronice. În lipsa acestuia, până la 30% dintre persoanele afectate ajung la ciroză, iar o parte dintre acestea dezvoltă cancer hepatic. 

Tratamentele pentru hepatita C au cunoscut progrese importante în ultimii ani. Noile medicamente antivirale pot vindeca infecția cronică în 95-98% din cazuri, în termen de 8-24 de săptămâni. Există o varietate de tratamente, iar alegerea celui potrivit se face în funcție de tulpina de virus și de gradul de afectare hepatică. 

Virusul hepatitei C are mai multe tulpini, denumite genotipuri. Au fost identificate 7 genotipuri principale, numerotate de la 1 la 7. Fiecare dintre ele are subtipuri (de exemplu: 1a, 1b). De obicei, genotipurile 1, 2 și 3 sunt cele mai întâlnite la nivel mondial, iar genotipul 1 este cel mai frecvent în Europa.

Unele genotipuri ale virusului hepatitic C răspund mai bine la tratamente decât altele. Medicamentele antivirale elimină virusul din organism și duc la dispariția bolii. În România, ele sunt decontate de casa de asigurări.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă terapia cu antivirale directe pangenotipice (AAD) pentru toți adulții, adolescenții și copiii începând cu vârsta de 3 ani care au infecție cronică cu hepatita C. Acest tratament se administrează oral și are puține efecte secundare sau chiar deloc.

AAD pot vindeca majoritatea persoanelor infectate, iar durata tratamentului este scurtă (12-24 de săptămâni, de obicei), în funcție de prezența sau absența cirozei.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
E posibilă regenerarea ficatului bolnav? Cât de mult ajută suplimentele, de fapt
E posibilă regenerarea ficatului bolnav? Cât de mult ajută suplimentele, de fapt
E posibilă regenerarea ficatului bolnav? Cât de mult ajută suplimentele, de fapt
Ce probleme indică urina cu miros neobișnuit. Poate fi semn de diabet sau de boli hepatice
Ce probleme indică urina cu miros neobișnuit. Poate fi semn de diabet sau de boli hepatice
Ce probleme indică urina cu miros neobișnuit. Poate fi semn de diabet sau de boli hepatice
Ce boli poate ascunde un ficat mărit și care sunt simptomele
Ce boli poate ascunde un ficat mărit și care sunt simptomele
Ce boli poate ascunde un ficat mărit și care sunt simptomele
Reclamă
PARTENERI
icon