Vitamina E este o vitamină solubilă în apă, care îndeplinește un rol esențial în funcționarea organismului. Deficitul acestui nutrient poate avea mai multe efecte asupra sănătății, de aceea poate fi util să-l identifici încă de la primele simptome. Citește despre semne ale deficienței de vitamina E.
Deficiența de vitamina E apare destul de rar, dar dacă se instalează, poate indica prezența unei afecțiuni medicale mai serioase, care poate sta la baza simptomelor. Proprietățile antioxidante ale acestei nutrient pot avea un rol în protejarea celulelor împotriva efectelor dăunătoare ale stresului oxidativ.
Semne ale deficienței de vitamina E
Pentru a împiedica avansarea deficienței de vitamina E, este de preferat să înveți să o identifici încă de la primele simptomele. Dacă se întâmplă să le descoperi se recomandă să ceri consultul unui medic. Astfel, poți primi un diagnostic și un tratament corespunzător.
De regulă, deficitul de vitamina E apare destul de rar, iar în marea majoritate a cazurilor are drept cauză o afecțiune cronică, precum: boala Crohn, fibroză chistică sau alte boli rare. Din acest motiv, se poate ca pentru a stabili un diagnostic, medicul să-ți indice mai multe analize și investigații.
De asemenea, poți include în dietă alimente bogate în vitamina E pentru a preveni deficitul. Printre acestea se regăsesc: semințe de pin, migdale, spanac, avocado, unt de arahide, ardei gras roșu, carne de pește și semințe de floarea soarelui.
Probleme de vedere
Afectarea vederii se regăsește printre aceste semne ale deficienței de vitamina E. Persoanele care nu primesc tratament pentru deficiențele severe de vitamina E se pot confrunta cu o pierdere a vederii odată cu trecerea timpului. Un deficit de vitamina E poate slăbi receptorii de lumină din retină și alte celule de la nivelul ochilor.
Dureri musculare și senzație de slăbiciune
Vitamina E ocupă un rol important în funcționarea sistemului nervos central. Când este afectat de o deficiență, pot apărea leziuni nervoase și musculare. Acestea pot determina senzație de slăbiciune sau dureri la nivelul mușchilor, potrivit Greatist.
Slăbirea sistemului imunitar
Lipsa vitaminei E poate inhiba celulele imune, ceea ce poate determina slăbirea sistemului imunitar. Cercetările sugerează că adulții aflați la o vârstă mai înaintată prezintă o nevoie crescută de vitamina E din cauza modificărilor sistemului imunitar. Acestea apar din cauza procesului de îmbătrânire.
Senzații de amorțeală și furnicături
Senzațiile de amorțeală și furnicături pot fi semne ale deficienței de vitamina E. Aceste leziuni nervoase și musculare pot provoca o pierdere a senzațiilor, în special la nivelul brațelor și picioarelor. În plus, poate stimula capacitățile cognitive. În unele cazuri, lipsa vitaminei E poate determina neuropatie periferică, o afecțiune care poate duce la senzație de amorțeală, care se simte de obicei la nivelul mâinilor și picioarelor.
Dificultăți de mers și coordonare
Leziunile nervoase și musculare pot îngreuna coordonarea. Acest aspect poate afecta funcțiile de bază, cum ar fi mersul pe jos. O deficiență poate determina distrugerea neuronilor denumiți Purkinje, ceea ce poate dăuna capacității de a transmite semnale, conform Medical News Today.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.