Organizația Mondială a Sănătății lansează un plan de combatere a febrei dengue. Acesta include măsuri împotriva mai multor boli cauzate de arbovirusuri

Publicat: 8 octombrie 2024, 12:28

Organizația Mondială a Sănătății lansează un plan de combatere a febrei dengue și a altor arbovirusuri transmise de Aedes. Prin acesta, se încearcă reducerea numărului de infectări și decese provocate de mai multe boli.

Se estimează că patru miliarde de oameni sunt expuși riscului de infectare cu arbovirusuri la nivel global. Oamenii de știință se tem că aceste cifre pot ajunge la aproximativ cinci miliarde până în 2050. Cazurile de febră dengue au crescut în toate cele șase regiuni supravegheate de OMS. Numărul persoanelor infectate aproape s-au dublat în fiecare an începând cu 2021.

Organizația Mondială a Sănătății lansează un plan de combatere a febrei dengue

În lume, la sfârșitul lunii august din acest an, au fost raportate peste 12,3 milioane de cazuri de infectări cu febra dengue. În 2023 a fost declarate 6,5 milioane de cazuri.

Planul lansat de OMS împotriva febrei dengue și a altor boli provocate de arbovirusuri include mai multe componente esențiale. Printre acestea se pot număra: coordonare de urgență, colaborare în supraveghere, protecție comunitară, îngrjire în siguranță și acces la măsuri de prevenție și tratament.

Febra Dengue este considerată endemică în climatele tropicale și subtropicale. În această categorie intră mai ales țări din: Asia de Sud-Est, Pacificul de Vest, America de Nord, America Centrală și America de Sud, conform News Medical.

Situația în țările din Africa se menține îngrijorătoare. Acestea se luptă cu mai multe boli din cauza conflictelor din zonă și a dezastrelor naturale. Din acest motiv, determină o presiune suplimentară asupra sistemelor de sănătate, care fac față cu greu solicitărilor.

„Răspândirea rapidă a dengue și a altor boli provocate de arbovirusuri în ultimii ani este o tendință alarmantă care necesită un răspuns coordonat între sectoare și peste granițe”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

„De la menținerea unor medii curate până la sprijinirea controlului vectorilor și la căutarea și furnizarea de îngrijiri medicale în timp util, toată lumea are un rol de jucat în lupta împotriva dengue. Acest plan este o foaie de parcurs pentru a inversa valul împotriva acestei boli și a altor boli transmise de Aedes, pentru a proteja populațiile vulnerabile și pentru a deschide calea pentru un viitor mai sănătos.”

OMS ia mai multe măsuri împotriva bolilor cauzate de arbovirusuri

În primele opt luni ale anului 2024 au fost raportate peste 7900 de decese, potrivit RoHealthReview. Autoritățile țărilor afectate spun că se poate ca numărul cazurilor de infectare și de decese să fie mult mai mare. Aceasta se întâmplă din cauza lipsei testelor și a absenței simptomelor la unele persoane.

Răspândirea geografică rapidă a virusului dengue are loc din cauza mai multor factori. Printre aceștia se regăsesc: urbanizarea neplanificată, deficitele de apă, problemele asociate practicilor de salubritate și igienei, schimbările climatice și călătoriile internaționale.

Foarte frecvent febra dengue se transmite prin înțepăturile țânțarilor infectați, mai ales cele ale speciilor Aedes aegypti și Aedes albopictus. Aceasta se manifestă prin simptome precum: febră ridicată de minim 40°C, dureri severe de cap, umflarea ganglionilor limfatici, erupții cutanate, dureri în spatele ochilor, dureri musculare, dureri articulare, senzație de greață și vărsături.

În prezent, febra dengue este endemică în peste 130 de țări. Există tendințe similare pentru alte boli provocate de arbovirusuri, precum: Zika, chikungunya și Oropouche.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Cum se măsoară tensiunea arterială. Care sunt recomandările
Cum se măsoară tensiunea arterială. Care sunt recomandările
Cauzele somnului în exces. Ce te poate face să dormi prea mult
Cauzele somnului în exces. Ce te poate face să dormi prea mult
PARTENERI