Antena

Obiceiuri care pot agrava refluxul gastric. Ce este de preferat să eviți

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 2 octombrie 2025, 07:41

Refluxul gastric este o afecțiune digestivă, care se caracterizează prin simptome neplăcute, cum ar fi: arsuri la stomac, dureri în piept sau senzație de disconfort. Stilul de viață poate avea un impact asupra dezvoltării sale. Citește despre obiceiuri care pot agrava refluxul gastric.

Reclamă

Atunci când te confrunți frecvent cu simptome de reflux gastric după ce iei masa, aceasta îți poate afecta starea de bine și-ți poate face dificilă desfășurarea activităților zilnice. Problemele digestive pot fi influențate de mai mulți factori.

Obiceiuri care pot agrava refluxul gastric

În funcție de alimentele pe care le consumi și de modul de preparare al acestora, poți observa care sunt șansele de a te confrunta cu indigestie. În această situație, s-ar putea să suferi de arsuri la stomac, stomac deranjat sau un gust neplăcut în gură.

Multe dintre obiceiurile asociate stilului de viață pot crește șansele de a dezvolta simptome de reflux gastric. Dacă alegi să le eviți, poți ameliora sau preveni această afecțiune digestivă.

Mănânci prea repede

Dacă mănânci prea repede alimentele și nu acorzi suficient timp pentru a mesteca mâncarea, se poate să te confrunți cu simptome de indigestie cauzată de aciditate. Reacția musculară a stomacului la alimentele nemestecate sau la consumul brusc al unei cantități mari de mâncare poate deranja peristaltismul normal, care se desfășoară în timpul digestiei. Mâncatul rapid se poate regăsi printre aceste obiceiuri care pot agrava refluxul gastric.

Bei alcool

Un pahar cu vin roșu poate declanșa simptomele de reflux gastric, potrivit Eating Well. Persoanele care beau alcool în mod regulat prezintă un risc cu 48% mai mare de a experimenta reflux gastric, spre deosebire de cele care nu beau alcool sau beau ocazional.

Te confrunți cu kilograme în plus

Excesul de greutate poate crește presiunea asupra abdomenului. Din acest motiv, sfincterul esofagian inferior poate permite conținutului din stomac să se întoarcă în esofag. Dacă greutatea ta depășește limita considerată sănătoasă de medici, ai nevoie de consultul unui medic pentru a obține sfaturi.

Bei cafea

Consumul de alimente și băuturi cu cofeină pot crește aciditatea sucurilor gastrice, fiind printre aceste obiceiuri care pot agrava refluxul gastric. Pentru a scădea aciditatea acestor secreții, cel mai bine este să diminuezi cantitatea de cofeină din alimentație sau, în cazurile mai severe, să o excluzi din dietă.

De asemenea, cafeaua poate provoca reacții alergice și simptome neplăcute din cauza sensibilității sau intoleranței la această băutură.

Mănânci imediat înainte de a adormi

Este de preferat să mănânci cu cel puțin trei ore înainte de a adormi. Când consumi o cantitate mare de alimente chiar înainte de a adormi, se poate ca alimentele să nu aibă destul timp să se digere în mod corespunzător. Dacă îți simți stomacul prea plin, această senzație ar putea să te țină treaz.

Consumi cantități mari de alimente

Atunci când mănânci prea mult deodată, asta poate provoca simptome de reflux gastric. În stern sau piept ar putea apărea o senzație de iritație și se poate să te confrunți cu simptome de arsuri la stomac. Din acest motiv, este de preferat să acorzi atenție mărimii porției. Consumul unei cantități mari de alimente se poate regăsi printre aceste obiceiuri care pot agrava refluxul gastric.

Porți haine foarte strâmte

Îmbrăcămintea foarte strânsă în jurul abdomenului poate declanșa arsuri la stomac, conform Very Well Health. Centurile și curelele strânse pot strânge stomacul și pot forța alimentele împotriva sfincterul esofagian inferior. Aceasta poate crește șansele de a te confrunta reflux gastric.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Reclamă
PARTENERI
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Rețete Fel De Fel
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Unul dintre avantajele acestui preparat este modul de prezentare. În loc să amesteci toate ingredientele până obții o compoziție uniformă, așază-le pe un platou larg, astfel încât acestea să rămână vizibile. În acest fel, fiecare bucată de pâine poate aduna puțin din fiecare ingredient. Dipul se servește ca aperitiv înaintea mesei, alături de alte gustări, sau pregătește-l pentru o masă lejeră de weekend. Este potrivit pentru întâlniri cu familia, mese festive, brunch sau seri în care vrei să servești mai multe preparate mici. Pâinea integrală prăjită se potrivește foarte bine, dar poți folosi și baghetă, ciabatta, focaccia sau pâine rustică. Despre ingredientele folosite la acest dip de ulei de măsline Baza acestui dip este uleiul de măsline extravirgin, a cărui aromă trebuie să se simtă clar. Alege un ulei de bună calitate, cu gust plăcut și echilibrat. Uleiul se combină cu oțet balsamic alb și suc de lămâie, obținându-se un amestec proaspăt, ușor acid și potrivit pentru pâine. Brânza de capră aduce o consistență mai bogată și o aromă ușor sărată. Măslinele verzi adaugă o notă mediteraneeană și o textură plăcută. Pentru un contrast crocant, adaugă felii subțiri de mazăre sugar snap. Acestea nu trebuie gătite, deoarece își păstrează astfel prospețimea și textura. Dacă nu găsești acest tip de mazăre, poți folosi o cantitate mică de castravete crocant sau ridichi, adaptând astfel rețeta după ingredientele disponibile. Menta și mărarul proaspăt completează preparatul cu arome vegetale și răcoritoare. Usturoiul ras fin se distribuie foarte bine în ulei și oferă un gust discret, dar suficient de intens pentru a transforma dipul într-un aperitiv aromat. Coaja de lămâie adăugată la final accentuează prospețimea și echilibrează grăsimea uleiului și a brânzei.
icon