Antena

Mâini umflate: ce probleme pot semnala

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 10 iunie 2024, 08:57

De la căldura excesivă și până la boli de rinichi sau de inimă, sunt multe motive pentru care avem uneori degete și mâini umflate. Dacă problema persistă, ea poate semnala anumite afecțiuni și este important să investighezi cauza pentru a primi un tratament. Află cele mai comune cauze ale mâinilor umflate.

Reclamă

Pielea unei persoane cu mâini umflate este mai întinsă și mai strălucitoare, dar această problemă nu este doar inestetică, ci și o sursă de disconfort. Când ai mâinile umflate, poți simți o senzație de tensiune și o rigiditate care îți limitează mișcările degetelor. Uneori, problema este atât de severă, încât ajunge să afecteze unele activități cum ar fi scrisul, deschiderea sticlelor sau tastatul la calculator. 

Umflarea mâinilor poate fi cauzată de o varietate de factori, de la unii care au legătură cu stilul de viață și pot fi corectați ușor, până la afecțiuni care ar trebui investigate și tratate prompt pentru a preveni alte complicații.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Iată care sunt cele mai comune motive pentru care ai degete și mâini umflate.

Retenția de lichide

Umflarea mâinilor este adesea cauzată de acumularea de lichide în țesuturi, potrivit NHS, Serviciul Naţional de Sănătate britanic. Cunoscută și ca edem, retenția de fluide poate fi cauzată de mai mulți factori, ei mai comuni fiind:

Reclamă
  • menținerea aceleiași poziții prea mult timp;
  • consumul excesiv de sare/alimente sărate;
  • sarcina;
  • administrarea anumitor medicamente, cum ar fi unele antihipertensive, pilule contraceptive cu estrogen și progesteron, antidepresive și steroizi.

Căldura

Când temperaturile de afară sunt crescute, corpul încearcă să-și păstreze o temperatură constantă prin diverse mecanisme de termoreglare. Unul dintre acestea este dilatarea vaselor de sânge din piele, al cărei scop este de a elibera căldura și a reduce astfel temperatura corpului. 

Pe măsură ce vasele de sânge de la suprafața pielii se dilată, este direcționată către piele o cantitate mai mare de sânge pentru a ajuta la disiparea căldurii. Acest lucru face ca mâinile să devină umflate.

Odată cu dilatarea vaselor de sânge, crește permeabilitatea vaselor capilare. Capilarele sunt cele mai mici vase de sânge din corpul uman și sunt ușor permeabile pentru a permite schimbul de apă și substanțe între sânge și țesuturile din jur. Când permeabilitatea lor crește, lichidul se scurge într-o cantitate mai mare în țesuturile înconjurătoare și poate duce la umflarea mâinilor.

Reclamă

Exercițiile fizice

Se întâmplă frecvent să avem mâini umflate după ce am făcut un efort fizic. Mușchii, inima și plămânii au nevoie de mai mult oxigen pentru a susține exercițiile fizice. Drept urmare, organismul direcționează o cantitate mai mare de sânge către aceste organe, în detrimentul extremităților. 

Ca reacție la această modificare, vasele mici de sânge se dilată, ceea ce va duce la umflarea degetelor și a mâinilor. De asemenea, exercițiile fizice intense pot declanșa un răspuns inflamator în corp care determină o creștere a permeabilității vaselor capilare.

Deshidratarea poate determina și ea corpul să rețină lichide în țesuturi. Cu o hidratare adecvată, poți evita să ai mâini umflate după antrenamente. 

Artrita

O inflamație cronică a articulațiilor cunoscută ca artrită este o altă cauză de mâini umflate. Această afecțiune provoacă durere, umflături și rigiditate articulară, limitând progresiv mișcările. Există peste 100 de tipuri diferite de artrită, cu diferite cauze și caracteristici. Cele mai comune sunt osteoartrita și artrita reumatoidă. 

Osteoartrita este cauzată de uzura cartilajelor care acoperă capetele oaselor. Pe măsură ce acestea se degradează, oasele încep să se frece unele de altele. Artrita reumatoidă este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă membrana sinovială ce căptușește articulațiile mobile. În consecință, apare o inflamație cronică ce duce la deteriorarea cartilajului și a oaselor.

Numitorul comun al acestor afecțiuni este că simptomele inițiale apar mai întâi la nivelul articulațiilor mâinilor. Rigiditatea și umflarea mâinilor sunt mai pronunțate dimineața sau după perioade de inactivitate. De obicei, artrita afectează ambele mâini.

Guta

O cauză de mâini umflate poate fi și guta, o altă formă de artrită. Acumularea în exces a cristalelor de acid uric în articulații este cauza declanșării acestei afecțiuni. Acidul uric este un produs rezultat din metabolizarea purinelor din alimente și băuturi precum carnea roșie, fructele de mare și alcoolul. În trecut, guta era numită „boala bogaților”, pentru că numai aceștia își permiteau sa consume astfel de alimente și băuturi.

În mod normal, acidul uric este eliminat din organism prin urină. La persoanele care suferă de gută, nivelul acestuia în organism crește și duce la acumularea în articulații, unde produce inflamație și durere. 

Degetele de la picioare sunt cel mai comun loc în care se manifestă guta, dar le afectează frecvent și pe cele de la mâini, unde provoacă durere, umflare și rigiditate.

Bolile renale

Rolul rinichilor este de a elimina deșeurile și excesul de apă din corp. Dacă aceștia nu funcționează corect, unul dintre primele semne este umflarea mâinilor, picioarelor și a zonei din jurul ochilor. 

Edemul apare ca urmare a scăderii capacității rinichilor de a elimina excesul de lichide din corp. Acestea se acumulează în țesuturi, inclusiv în mâini. Consecutiv retenției de fluide, apare și o creștere în greutate.

Riscul de boală renală este mai crescut la persoanele care suferă de diabet sau hipertensiune arterială. Prin gestionarea lor eficientă, poți preveni această complicație (și altele). 

Edemul limfatic

Limfedemul sau edemul limfatic este o afecțiune cauzată de o acumulare excesivă de lichid limfatic în țesuturi. Ea se manifestă în special prin picioare și mâini umflate. 

Sistemul limfatic este o rețea complexă de vase prin care curge limfa – un lichid incolor asemănător cu plasma sangvină și compus în principal din apă, reziduuri, proteine și celule cu un rol important în apărarea organismului. 

Când sistemul limfatic este întrerupt sau blocat, limfa se acumulează în țesuturi și provoacă ceea ce se numește limfedem. Cel mai frecvent, el apare după:

  • infecții ale ganglionilor limfatici;
  • îndepărtarea chirurgicală a ganglionilor în tratamentul cancerului;
  • radioterapie, care afectează ganglionii limfatici;
  • arsuri profunde care compromit vasele limfatice și ganglionii;
  • boli limfatice congenitale care afectează dezvoltarea normală a sistemului limfatic.

Insuficiența cardiacă

Dacă inima nu pompează sângele eficient, acesta se acumulează în vene. Când sângele stagnează, venele se dilată, iar capilarele devin mai permeabile și determină scurgerea lichidului în țesuturile din jur. Unul dintre cele mai evidente semne ale insuficienței cardiace este edemul, care afectează în special extremitățile. Persoanele care suferă de această afecțiune au picioare, glezne, dar și mâini umflate. Alte simptome specifice insuficienței cardiace pot fi:

  • dificultățile de respirație, mai ales la efort;
  • slăbiciune generală;
  • oboseală extremă;
  • creștere în greutate din cauza edemului;
  • palpitații;
  • tuse persistentă sau respirație șuierătoare.

Deși umflarea mâinilor nu este întotdeauna alarmantă și se poate rezolva de la sine, sunt situații în care ea semnalează o afecțiune mai gravă. Ar trebui să consulți un medic dacă nu dispare după câteva zile sau dacă revine frecvent sau dacă este însoțită de alte simptome, cum ar fi durerea, roșeața sau amorțelile mâinilor. 

Acordă atenție și unor eventuale simptome sistemice, cum ar fi febra, dificultățile în respirație, durerile în piept, oboseala sau palpitațiile. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Tratamentul pe bază de semaglutidă poate ajuta la ameliorarea durerii de genunchi cauzate de artrită. Ce au descoperit cercetătorii recent
Tratamentul pe bază de semaglutidă poate ajuta la ameliorarea durerii de genunchi cauzate de artrită. Ce au descoperit cercetătorii recent
Tratamentul pe bază de semaglutidă poate ajuta la ameliorarea durerii de genunchi cauzate de artrită. Ce au descoperit cercetătorii recent
articol cu video
Cum poți elimina excesul de apă prin masaj cu bambus. Ce efecte poate avea această tehnică asupra organismului
Cum poți elimina excesul de apă prin masaj cu bambus. Ce efecte poate avea această tehnică asupra organismului
Cum poți elimina excesul de apă prin masaj cu bambus. Ce efecte poate avea această tehnică asupra organismului
Reclamă
PARTENERI
icon