Antena

Dezvoltarea copilului între 6 și 12 ani. De ce pot apărea dificultăți de respirație

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 15 aprilie 2024, 13:26

În etapa 6-12 ani este important să te asiguri că dezvoltarea oaselor feței și a corpului copilului se desfășoară într-un mod armonios. Alexandra Boza, medic stomatolog, și Florin Cujbă, specialist în fitness, au fost invitații medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 8, din sezonul 6, la MediCOOL. Citește despre dezvoltarea copilului între 6 și 12 ani.

Reclamă

Alexandra Boza a discutat despre dezvoltarea armonioasă a oaselor feței și a explicat cum poți identifica potențiale probleme. Florin Cujbă a vorbit despre modul în care practicarea unui sport poate influența creșterea copilului și a sugerat câteva activități fizice. Invitații au prezentat metode simple pentru o dezvoltare armonioasă.

Dezvoltarea oaselor feței între 6 și 12 ani

În etapa vieții copilului între 6-12 ani, adulților li se recomandă să se concentreze asupra dezvoltării oaselor feței și să încerce să-l convingă să practice un sport. Creșterea oaselor feței poate fi influențată în mod pozitiv și se poate observa când există o problemă în această zonă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru dezvoltarea copilului între 6 și 12 ani este foarte important să monitorizezi modul în care respiră și postura acestuia, două elemente esențiale care ajută la formarea feței. În momentul în care respiră corect pe nas, toate aspectele sunt în regulă și are o musculatură echilibrată. Dacă respiră pe gură, atunci există două mecanisme, care influențează foarte mult oasele și nu funcționează la un nivel optim.

În primul rând, mușchii de la nivelul feței, în momentul în care gura rămâne deschisă, fac o contracție și efectiv apasă pe maxilar. Această contracție are loc pe durata a 6-8 ani.

Reclamă

,,Dacă stau cu gura deschisă e o presiune mică, dar dacă o cumulăm timp de 6 ani, ea poate să modifice fața.’’

– Mihail Pautov, medic chirurg

,,În termeni medicali, face o compresie a maxilarului. Este o îngustare a maxilarului, având în vedere că există comunicarea cu nasul. Ne afectează. Este cumva un schimb. Nu respirăm bine, avem modificată poziția maxilarelor și poziția mandibulei, maxilarele însemnând oasele feței. Dacă maxilarele, mai exact partea de sus a feței se îngustează, automat că apar și modificări la nivelul mandibulei, mai precis a osului de jos.”

– Alexandra Boza, medic stomatolog

-Dacă un copil respiră mai mult pe gură, oasele nu i se dezvoltă și se confruntă cu o presiune în plus, ce măsuri se pot lua?
-Depinde foarte mult de vârsta la care copilul se prezintă la medic. Dacă vine timpuriu și nu s-au produs modificări la nivelul oaselor maxilare, atunci poate urma exerciții. Acestea pot să-i tonifice musculatura și să-l ajute să-și schimbe direcția de respirație. De asemenea, este foarte important să facă un consult ORL deoarece cauza poate să pornească din acea zonă. Polipii, rinita sau alte afecțiuni pot împiedica efectiv respirația copilului.

Reclamă

Când copilul nu poate respira pe nas, ține gura deschisă pentru a respira pe gură. În această situație, chiar dacă i se tonifiază musculatura și ține gura închisă, aceste practici nu vor avea efecte pentru că poate avea o obstrucție sau un factor care îi blochează căile respiratorii și nu-l lasă să respire.

Dezvoltarea corpului între 6 și 12 ani

Dezvoltarea copilului între 6 și 12 ani poate fi sprijinită prin activitate fizică regulată. Când copilul practică un sport se poate observa când respiră incorect sau mai mult pe gură. Cu cât dezvoltarea este mai incorectă, pot apărea în timp deficiențe de postură. Odată ce musculatura își schimbă structura, automat apar probleme.

,,La sport se poate observa atunci când copilul respiră mai mult pe gură. Poți să-l pui în contact cu un medic în direcția aceasta pentru a face o identificare mai clară.”

– Florin Cujbă, specialist în fitness

-Cum pot fi copiii educați pentru a-i face să iubească sportul? Ce sport ar trebui să înceapă să practice un copil cu vârsta de minim 6 ani?
-Pentru copii, activitățile ludice, sub formă de joacă sunt cele care atrag cel mai mult în această etapă. Sporturile de echipă, interacțiunea și socializarea îi dezvoltă copilului pasiunea pentru conexiune, sport și mișcare. De exemplu, poate practica baschet sau handball. Mingea este un accesoriu foarte bun pentru un joc. Poate fi o abordare mult mai completă și exactă pentru copii.

În perioada 6-12 ani, copiii pot începe să practice înotul. Odată ce copilul se poate menține la suprafața apei, câștigă încredere în sine într-o etapă esențială pentru formarea mentală. De asemenea, când corpul său se dezvoltă, acesta capătă o postură mai bună a spatelui. În același timp, activitatea de înot se poate practica alături de colegi și poate face o întrecere în bazin.

Dezvoltarea copilului între 6 și 12 ani

În etapa de creștere 6-12 ani, este foarte important să i se asigure copilului o alimentație sănătoasă, nu doar din punctul de vedere nutrițional. Se recomandă ca alimentele din dietă să aibă o consistență. Atunci când se mănâncă alimente foarte procesate și pasate, mușchii suferă modificări și apar multe probleme de sănătate.

,,Hai să luăm mărul și să nu-l mai tăiem. Să-l mușcăm și să-l mestecăm.’’

– Mihail Pautov, medic chirurg

,,Să nu mai tăiem și să dăm prin răzătoare sau să blenduim toată mâncarea.”

– Alexandra Boza, medic stomatolog

,,Mai puțin pe gadget-uri și mai multă activitate fizică.”

– Florin Cujbă, specialist în fitness

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon