Antena

De ce apare limba cu margini ondulate. Care sunt cauzele acestui simptom din cavitatea bucală

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 22 septembrie 2024, 07:40

Puține persoane își verifică limba în mod constant, astfel că unele simptome pot trece neobservate. Ondularea marginilor limbii se poate evidenția cu dificultate în unele cazuri și poate fi un simptom al mai multor probleme de sănătate. Află de ce apare limba cu margini ondulate.

Reclamă

Termenul de limbă cu margini ondulate se referă la ondularea marginilor limbii, care lasă impresia că se mulează pe forma dinților. De regulă, apare prin apăsarea persistentă a limbii pe dinți și devine vizibilă doar dacă îți expui acest organ.

De ce apare limba cu margini ondulate

Când limba capătă margini ondulate nu înseamnă un motiv de îngrijorare, însă dacă acestea persistă pot indica prezența unei probleme de sănătate. De aceea, este important să se identifice cauza de bază pentru a le gestiona.

Dacă observi că ai o limbă cu margini ondulate care nu revine la normal sau este însoțită de simptome precum pete ce provoacă durere, disconfort la înghițire sau dificultăți în vorbire, se recomandă să ceri consultul medicului pentru a primi un diagnostic și un tratament corect.

Particularități anatomice

Unele persoane se nasc cu un spațiu limitat în gură, din cauza unor particularități anatomice, potrivit HuffPost. Acestea pot afecta forma limbii deoarece o pot face să preseze cu mai multă forță asupra dinților, ceea ce-i poate modifica forma.

Deshidratare

Dacă te întrebi de ce apare limba cu margini ondulate, ia în considerare deshidratarea. Consumul unui aport insuficient de lichide poate cauza umflarea țesuturilor din organism, inclusiv limba. O limbă umflată poate apăsa pe dinți mai frecvent sau mai puternic, ceea ce-i poate afecta forma și aspectul, mai ales dacă această stare se menține.

Afecțiuni tiroidiene

Hipotiroidismul este o afecțiune în care organismul nu produce suficienți hormoni tiroidieni. În unele cazuri, poate cauza umflarea limbii, astfel încât să apese mai puternic pe dinți. Alte simptome includ oboseală, creștere nedorită în greutate, dificultăți de tolerare a frigului și rărirea părului.

Anxietate

Nivelurile ridicate de stres sau anxietate pot determina mai multe simptome în cavitatea bucală, cum ar fi: dureri de maxilar, scrâșnirea dinților și apăsarea limbii pe dinți. Toate aceste semne pot lăsa adâncituri pe limbă, conform Healthline.

Deficiențe de vitamine

Când vrei să știi de ce apare limba cu margini ondulate, ia în calcul deficiențele de vitamine. Deficitul anumitor nutrienți, cum ar fi complexul de vitamine B, poate provoca mai multe probleme de sănătate orală, cum ar fi inflamarea limbii și a gingiilor. Această umflare poate împinge limba să apese pe dinți. Vitaminele ocupă un rol esențial pentru regenerarea celulară și menținerea sănătății țesuturilor mucoase din cavitatea bucală.

Strângere sau scrâșnire a dinților

Obiceiuri orale dăunătoare, cum ar fi strângerea sau scrâșnirea dinților, denumite în termeni medicali bruxism, pot pune presiune asupra limbii. Aceste comportamente se manifestă destul de frecvent la persoanele care se confruntă cu stări puternice de stres sau anxietate. Alte semne care pot apărea în urma acestor probleme pot fi: dureri de cap, dureri de maxilar, ruperea dinților și sensibilitatea la alimente calde și reci.

De asemenea, există mai multe semne pe limbă, care pot indica prezența unor probleme de sănătate. Printre acestea se pot regăsi: limba uscată, limba tip zmeurie (limbă de căpșună), limba depapilată și limba geografică.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Rețete Fel De Fel
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Unul dintre avantajele acestui preparat este modul de prezentare. În loc să amesteci toate ingredientele până obții o compoziție uniformă, așază-le pe un platou larg, astfel încât acestea să rămână vizibile. În acest fel, fiecare bucată de pâine poate aduna puțin din fiecare ingredient. Dipul se servește ca aperitiv înaintea mesei, alături de alte gustări, sau pregătește-l pentru o masă lejeră de weekend. Este potrivit pentru întâlniri cu familia, mese festive, brunch sau seri în care vrei să servești mai multe preparate mici. Pâinea integrală prăjită se potrivește foarte bine, dar poți folosi și baghetă, ciabatta, focaccia sau pâine rustică. Despre ingredientele folosite la acest dip de ulei de măsline Baza acestui dip este uleiul de măsline extravirgin, a cărui aromă trebuie să se simtă clar. Alege un ulei de bună calitate, cu gust plăcut și echilibrat. Uleiul se combină cu oțet balsamic alb și suc de lămâie, obținându-se un amestec proaspăt, ușor acid și potrivit pentru pâine. Brânza de capră aduce o consistență mai bogată și o aromă ușor sărată. Măslinele verzi adaugă o notă mediteraneeană și o textură plăcută. Pentru un contrast crocant, adaugă felii subțiri de mazăre sugar snap. Acestea nu trebuie gătite, deoarece își păstrează astfel prospețimea și textura. Dacă nu găsești acest tip de mazăre, poți folosi o cantitate mică de castravete crocant sau ridichi, adaptând astfel rețeta după ingredientele disponibile. Menta și mărarul proaspăt completează preparatul cu arome vegetale și răcoritoare. Usturoiul ras fin se distribuie foarte bine în ulei și oferă un gust discret, dar suficient de intens pentru a transforma dipul într-un aperitiv aromat. Coaja de lămâie adăugată la final accentuează prospețimea și echilibrează grăsimea uleiului și a brânzei.
icon