Antena

Primul ajutor în caz de șoc anafilactic. Care sunt recomandările specialiștilor

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 31 octombrie 2023, 06:10

Este foarte important să știi cum să reacționezi în cazul unui șoc anafilactic. Cristian Căldăraru, instructor de prim ajutor DSU, a fost invitatul doctorului Mihail Pautov, în a zecea ediție din sezonul cinci MediCOOL. Citește ce se recomandă pentru a oferi primul ajutor în caz de șoc anafilactic.

Reclamă

Cristian Căldăraru a explicat ce înseamnă un șoc anafilactic, cum se acordă primul ajutor dacă întâlnești o astfel de situație, ce se întâmplă dacă pacientul nu primește imediat îngrijiri medicale și ce poți folosi pentru a-l trata până vine echipajul medical.

Primul ajutor în caz de șoc anafilactic

Șocul anafilactic poate fi fatal. Pacientul poate să moară. Șocul reprezintă o reacție exagerată a organismului la un stimul, fie septic sau chiar un alergen banal. De exemplu, portocala poate fi un alergen.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

-Uneori alergia poate să ducă la șoc anafilactic. Ce este un șoc anafilactic?
-Pacientul când se apropie de un șoc anafilactic nu mai poate respira sau respiră foarte greu. Apar semne de cianoză la nivelul nasului și al buzelor. Dacă intervenția persoanei care se găsește în imediata lui apropiere nu este bună, s-ar putea ca pacientul să aibă probleme foarte mari.

Când pacientul face un șoc anafilactic, la un răspuns imun, vasele de sânge se dilată atât de mult încât sângele nu mai este suficient. Mai exact, este ca și cum deodată ai prea mult pat vascular, sângele se înjumătățește în interiorul tău și nu mai ajunge la creier și la inimă. Atunci, pacientul trece prin 2-3 minute critice în care dacă nu-i acorzi primul ajutor, poate să decedeze. În aceste momente, se folosesc epipenurile.

Reclamă

În cazul alergiilor ușoare, pacientul prezintă următoarele simptome: mâncărimi, înroșirea pielii și senzații de disconfort. De regulă, în aceste situații, se găsesc la farmacie antihistaminicele. Primul pas este să îndepărtezi alergenul de lângă pacient, ori să scoți pacientul din mediul alergenic. Atunci în marea majoritate a cazurilor, simptomele se calmează.

Dacă vrei să acorzi primul ajutor în caz de șoc anafilactic, se recomandă să identifici simptomele. În afară de mâncărimi și înroșirea pielii, apare o problemă la nivelul căilor aeriene superioare. Acestea încep să se umfle.

Ce este un EpiPen

Primul semn al pacientului care intră în șoc anafilactic este dificultatea în respirație. Apare o respirație șuierătoare sau acesta nu mai poate respira. I se umflă foarte mult limba și apare cianoza, precis învinețirea la nivelul nasului și al buzelor. Atunci scoți pacientul din acel mediu sau îndepărtezi alergenul de lângă pacient pentru ca simptomele să nu se agraveze.

Reclamă

După aceea este foarte important să păstrezi legătura cu dispeceratul 112 și să spui exact ce vezi, de exemplu: Văd un pacient, un bărbat, i s-a umflat foarte mult limba, nu poate respira. Atunci continui discuția cu pacientul pentru că, în marea majoritate a cazurilor, dacă au trecut peste un episod de șoc anafilactic, pacienții merg la alergolog, primesc diagnostic și, în permanență, medicul le recomandă să-și cumpere epipenuri.

,,Există epipen pentru copil și epipen pentru adult. Doza este de 150 de micrograme la copil și de 300 la adult. Niciodată nu se vând câte unul. Întotdeauna se vând câte două. Pentru că se poate să existe o concentrație prea dozată. În momentul în care se aplică, se injectează foarte simplu pacientului. Dacă alergia nu se ameliorează, am posibilitatea să mai fac încă unul.”

– Cristian Căldăraru, instructor de prim ajutor DSU

Cum folosești un EpiPen pentru primul ajutor în caz de șoc anafilactic

Pentru a acorda primul ajutor în caz de șoc anafilactic, epipenurile funcționează foarte simplu. În primă fază, se desface capacul și se întoarce. Există două capete, întotdeauna cel albastru se ține către cer și cel portocaliu către pământ. Se îndepărtează cel albastru, în timp ce pacientul poate să stea jos. Injecția se face în partea superioară a coapsei, într-un loc de pe fața externă. Se apasă până se aude click, se așteaptă 10 secunde. În momentul următor, se eliberează și pacientul rămâne în aceeași poziție.

Epipenul reprezintă un stilou, care conține adrenalină. Aceasta inversează efectele șocului anafilactic. În timpul șocului anafilactic, vasele de sânge se dilată, iar adrenalina le contractă înapoi.

,,Adrenalina te scoate din acest șoc. Este o substanță atât de simplă, mereu la dispoziție în spital, în sălile de chirurgie. Însă, afară se găsește foarte greu. Anesteziștii îți pot doza adrenalina ca să-ți crească tensiunea. Dacă știi că ai o predispoziție la a face șoc anafilactic, medicul alergolog îți poate recomanda să cumperi un astfel de epipen. Pacientul cu prescripție medicală și-l cumpără de la farmacie.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

-Dacă se întâmplă ca un om să sufere un șoc anafilactic și să nu aibă la dispoziție un epipen ce face? Sună la 112?
-Măsurile sunt: sună la 112, încearcă să-l scoată din mediu și să îndepărteze alergenul. Mai departe, se evaluează starea pacientului. Dacă pacientul rămâne conștient în continuare, se așează într-o poziție confortabilă pentru a-l monitoriza până vine ambulanța.

Dacă pacientul devine inconștient, pentru a acorda primul ajutor în caz de șoc anafilactic, se deschid căile aeriene, se verifică dacă mai respiră și se așează în poziția naturală de siguranță până ajunge ambulanța. Dacă pacientul nu respiră, se începe resuscitarea cardiopulmonară și se așteaptă echipajele medicale de urgență. Lucrurile trebuie să fie organizate astfel încât pacientul să nu rămână nicio secundă fără îngrjire medicală, paramedicală sau a primului ajutor de bază.

Ai aici toate edițiile sezonului 5 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul femeilor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer de sân este în creștere. Ce arată un nou raport
Numărul femeilor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer de sân este în creștere. Ce arată un nou raport
Numărul femeilor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer de sân este în creștere. Ce arată un nou raport
Pozițiile corecte pentru un somn odihnitor. Cum este indicat să dormi
Pozițiile corecte pentru un somn odihnitor. Cum este indicat să dormi
Pozițiile corecte pentru un somn odihnitor. Cum este indicat să dormi
Terapia cu bere: în ce constă și la ce se folosește
Terapia cu bere: în ce constă și la ce se folosește
Terapia cu bere: în ce constă și la ce se folosește
Reclamă
PARTENERI
icon