Antena

Cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei. Metode pentru a o evita

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 13 aprilie 2024, 07:03

Consumul constant de cafea poate avea efecte neplăcute asupra smalțului dinților, pe care le poți evita prin câteva metode simple. Traian Comănescu, medic stomatolog, a fost invitatul medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 7, din sezonul 6, la MediCOOL. Află cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei.

Reclamă

Traian Comănescu a discutat despre modul în care unele substanțe, inclusiv cafeaua, pot cauza pete la nivelul dinților. De asemenea, a precizat câteva metode simple cu ajutorul cărora le poți curăța în mod eficient și într-un timp scurt.

Ce cauzează pătarea dinților

Consumul regulat de cafea poate determina apariția unor pete inestetice pe dinți. Dinții se pot păta în mai multe moduri. Pe deoparte, se pot păta pe suprafața smalțului din cauza unui factor extins, precum cafeaua, sucurile de fructe și tutunul.

Dacă te întrebi cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei, ia în considerare că, în același timp, există o diferență între modul în care pătează cafeaua și cel în care pătează tutunul. În principiu, tutunul afectează doar fața interioară a dinților. În momentul în care o persoană inhalează fumul din țigară, acesta efectuează o mișcare circulară. Practic, ajunge pe cerul gurii, se întoarce și când se lovește de dinți, lovește zona din interior.

Totodată, consumul de cafea și sucuri de fructe, cum ar fi: coacăze, mure și fructe de pădure poate lăsa urme pe smalțul dinților. Chiar și clorhexidina din apa de gură poate culora dinții, dacă se folosește pe o perioadă îndelungată. Clorhexidina este un antiseptic și un antimicrobian, fiind unul dintre compușii principali ai oricărei ape de gură. Cu toate acestea, apa de gură poate fi utilizată la nevoie.

,,O particularitate a colorației cauzate de apa de gură este faptul că o dată cu oprirea clătirii cu clorhexidină, în timp, dinții își revin la culoare.”

– Traian Comănescu, medic stomatolog

Cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei

Cafeaua are propriile sale efecte asupra smalțului dinților. Petele cauzate de aceasta sunt, totuși, reversibile. Dacă te speli imediat pe dinți, acestea se curăță și nu rămâne niciun fel de pigmentare.

În general, este de preferat să te speli pe dinți după ce bei cafea. În mod normal, în momentul în care vorbești sau îți atingi dinții cu limba, saliva și buzele spală petele. Acest aspect funcționează, se ia în considerare un consum de cafea moderat, mai precis de maximum două cești cu cafea pe zi.

Pot apărea probleme când consumi cafea în cantități mari. De exemplu, consumul a 5 cafele pe zi poate cauza pete la nivelul smalțului dinților.

-Ce poți face la finalul zilei sau după ce ai băut cafea pentru a evita această colorație a dinților?
-Atâta timp cât dintele este indemn, mai exact nu are plombe, colorația de pe acesta se curăță repede, printr-un periaj simplu sau prin mișcarea buzelor, cu ajutorul salivei.

Odată ce afli cum poți preveni pătarea dinților din cauza cafelei, gândește-te că problema majoră apare dacă ai plombe sau obturații pe dinți, mai ales pe cei frontali care sunt vizibili. În acel moment, cafeaua intră în structura compozitului, în materialul de plombă și de acolo nu se mai poate spăla. În timp, acea porțiune devine absolut inestetică și se înlocuiește plomba.

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon