Nașterea este un moment de transformare profundă, nu doar emoțional, ci și fizic. După venirea pe lume a copilului, multe femei observă că abdomenul rămâne proeminent, aproape ca în ultimele luni de sarcină. Este o reacție firească a corpului, care are nevoie de timp pentru a reveni la starea de dinainte.
Despre cum se produce această „revenire la normal”, cât durează până când burta se retrage complet și revine la forma de dinainte, ne explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Ce este involuția uterului și cât durează
Pentru multe proaspete mame, oglinda devine un loc al emoțiilor amestecate: bucurie, recunoștință, dar și neliniște. Corpul a trecut printr-o transformare spectaculoasă timp de nouă luni, iar revenirea nu este instantanee.
După expulzia fătului și a placentei, uterul intră într-un proces numit involuție uterină, adică o reducere progresivă a dimensiunilor și a greutății sale.
„În timpul sarcinii, uterul crește de peste 20 de ori în volum și ajunge să cântărească aproape un kilogram, având dimensiunea unui pepene mic. Acest organ nu revine brusc la forma sa inițială. După naștere, uterul se contractă treptat, fenomen stimulat și de hormonul oxitocină, secretat mai ales în timpul alăptării. În mod normal, uterul revine la forma inițială în 6 până la 8 săptămâni”, explică medicul.
În această perioadă, multe femei pot resimți crampe ușoare similare celor menstruale, semn că uterul lucrează activ pentru a se micșora.
De ce burta rămâne mărită și după ce uterul s-a retras
După naștere, chiar dacă uterul își recapătă dimensiunea normală, abdomenul poate rămâne mai mare. Motivul? Nu doar uterul este implicat în această transformare. Pe lângă uter, în sarcină se modifică și țesutul conjunctiv, musculatura abdominală, pielea și distribuția grăsimii
„În timpul sarcinii, mușchii abdominali se întind, iar țesutul conjunctiv devine mai lax sub influența hormonilor, în special a relaxinei. În unele cazuri, apare diastaza abdominală, adică separarea mușchilor drepți abdominali, ceea ce face ca burta să pară umflată și după naștere. Refacerea completă a musculaturii și a tonusului pielii este un proces care poate dura între 3 și 6 luni, iar în unele cazuri chiar mai mult”, precizează dr. Vythoulkas.
Dacă după 5-6 luni abdomenul rămâne bombat, iar mușchii par separați pe mijloc, este posibil să existe diastază abdominală severă, ce necesită evaluare medicală.
„Fizioterapia specializată poate corecta aceste cazuri, dar dacă persistă, poate fi nevoie de tratament chirurgical. De asemenea, orice durere, inflamație sau sângerare anormală trebuie verificată de medicul ginecolog”, subliniază specialistul.
Printre factorii care pot influența durata refacerii complete se numără: greutatea acumulată în sarcină, tipul de naștere (naturală sau cezariană), tonusul muscular dinaintea sarcinii, nivelul de activitate fizică, vârsta și moștenirea genetică.
Cum poate fi accelerat procesul de recuperare după naștere
Multe proaspete mămici consideră că exercițiile fizice intense și dietele restrictive le vor readuce silueta de dinainte de sarcină în scurt timp. Adevărul este însă că recuperarea post-natală necesită timp, răbdare, dar mai ales blândețe.
„Eu le recomand să nu se grăbească, pentru că această burtică este semnul unei victorii. Corpul lor a crescut o viață și acum are nevoie de timp să se refacă. Alăptarea ajută foarte mult, pentru că accelerează contracțiile uterine și arde calorii. Apoi, hidratarea, alimentația echilibrată și mișcarea ușoară (plimbări, exerciții de respirație, apoi, treptat, gimnastică postnatală) contribuie la tonifierea musculaturii, sprijină regenerarea țesuturilor și mențin metabolismul activ.
După 6-8 săptămâni de la naștere, dacă medicul confirmă că totul este în regulă, se pot face exerciții care întăresc musculatura profundă a abdomenului și planșeul pelvin. Acestea ajută la refacerea treptată a tonusului și la reducerea diastazei. Este important de evitat efortul intens prea devreme sau exercițiile care presează zona abdominală, pentru a nu agrava separarea musculară. În cele din urmă, nu contează atât de mult cât de repede revine la normal burta după naștere, cât mai degrabă ca femeia să se simtă bine în pielea ei, să fie sănătoasă și să se bucure de noul ei rol, acela de mamă”, concluzionează doctorul Vythoulkas.