Antena

Ceaiuri pentru artrita reumatoidă. Cum pot ameliora simptomele acestei afecțiuni

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 13 ianuarie 2024, 07:15

Artrita reumatoidă poate fi tratată cu ajutorul remediilor naturiste, cum sunt ceaiurile din plante. Acestea pot contribui la ameliorarea simptomelor de rigiditate și durere. Citește despre ceaiuri pentru artrita reumatoidă.

Reclamă

Consumul regulat de ceai poate scădea șansele de a dezvolta artrită reumatoidă deoarece unele sortimente au proprietăți antiinflamatoare puternice. Astfel, pot preveni instalarea acestei afecțiuni cronice dacă le incluzi în dietă.

Ceaiuri pentru artrita reumatoidă

Dacă le prepari singur acasă, ceaiurile conțin preponderent apă și nu au adăugate în compoziție: calorii, proteine, carbohidrați, grăsimi, îndulcitori, conservanți și sodiu. Când hidratezi frunzele de ceai în apă fierbinte, obții proprietățile esențiale ale plantei, care includ antioxidanți, cum ar fi polifenolii.

Anumite sortimente de ceai pot ameliora simptomele artritei reumatoide și pot asigura mai multe beneficii pentru sănătate. Acestea pot proteja împotriva afecțiunilor inimii, pot scădea riscul de a dezvolta cancer, pot diminua colesterolul și pot reduce riscul de apariție a diabetului.

Ceai verde

Ceaiul verde are un conținut bogat în antioxidanți, care poate contribui la diminuarea inflamației sau durerilor articulare, provocate de artrita reumatoidă. Un fitochimic prezent în ceaiul verde, denumit și galat de epigalocatechină, poate opri simptomele afecțiunii fără a afecta alte funcții celulare.

Ceai de scorțișoară

Ceaiul de scorțișoară se regăsește printre aceste ceaiuri pentru artrita reumatoidă, potrivit Tea Floor. Acesta poate susține digestia, poate întări imunitatea și poate detoxia organismul. În plus, poate reduce durerea și inflamația de la nivelul oaselor.

Ceai din scoarță de salcie

Scoarța de salcie are efecte asemănătoare cu cele ale aspirinei și poate fi folosită ca remediu natural împotriva durerii. Aceasta se utilizează pentru a trata durerile articulare și osteoartrita. Polifenolii și flavonoidele din ceaiul din scoarță de salcie are efecte antiinflamatoare și analgezice. Însă, poate interacționa cu anumite medicamente.

Ceai negru

Ceaiul negru are un conținut ridicat de quercetină, un bioflavonoid cu proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. Totodată, ceaiul negru este bogat cofeină, ceea ce poate interacționa cu anumite medicamente sau poate afecta persoanele mai sensibile la această substanță. În același timp, ceaiul negru poate îmbunătăți sănătatea cardiovasculară și poate susține sănătatea vaselor de sânge.

Ceai de mușețel

Ceaiul de mușețel poate diminua stările de stres și de anxietate, fiind printre aceste ceaiuri pentru artrita reumatoidă. Acesta poate calma creierul și poate elimina durerile din corp. Astfel, poate reduce durerile articulare și poate diminua inflamația, care apare când se instalează artrita.

Ceai de ghimbir

Ceaiul de ghimbir poate acționa asupra durerilor cronice de genunchi și a inflamației, care apar în cazul artritei reumatoide. În plus, ghimbirul este recunoscut pentru capacitatea de a ameliora afecțiunile de la nivelul stomacului, conform Everyday Health.

Ceai de măceșe

Ceaiul de măceșe reprezintă o sursă importantă de vitamina C. Un tip de substanțe fitochimice ale măceșului, denumite galactolipide, are proprietăți antiinflamatoare asupra osteoartritei și a artritei reumatoide.

Ceai din frunze de urzică

Ceaiul din frunze de urzică poate trata durerile articulare și musculare, fiind unul dintre aceste ceaiuri pentru artrita reumatoidă. Activitatea antioxidantă din extractul din frunze de urzică poate inhiba una dintre enzimele cu un rol important în procesul inflamator responsabil de aceste simptome.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Remedii naturale pentru dureri de stomac. Metode simple care te pot scăpa de acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Rețete Fel De Fel
Dip de ulei de măsline cu brânză de capră, măsline și ierburi aromatice
Unul dintre avantajele acestui preparat este modul de prezentare. În loc să amesteci toate ingredientele până obții o compoziție uniformă, așază-le pe un platou larg, astfel încât acestea să rămână vizibile. În acest fel, fiecare bucată de pâine poate aduna puțin din fiecare ingredient. Dipul se servește ca aperitiv înaintea mesei, alături de alte gustări, sau pregătește-l pentru o masă lejeră de weekend. Este potrivit pentru întâlniri cu familia, mese festive, brunch sau seri în care vrei să servești mai multe preparate mici. Pâinea integrală prăjită se potrivește foarte bine, dar poți folosi și baghetă, ciabatta, focaccia sau pâine rustică. Despre ingredientele folosite la acest dip de ulei de măsline Baza acestui dip este uleiul de măsline extravirgin, a cărui aromă trebuie să se simtă clar. Alege un ulei de bună calitate, cu gust plăcut și echilibrat. Uleiul se combină cu oțet balsamic alb și suc de lămâie, obținându-se un amestec proaspăt, ușor acid și potrivit pentru pâine. Brânza de capră aduce o consistență mai bogată și o aromă ușor sărată. Măslinele verzi adaugă o notă mediteraneeană și o textură plăcută. Pentru un contrast crocant, adaugă felii subțiri de mazăre sugar snap. Acestea nu trebuie gătite, deoarece își păstrează astfel prospețimea și textura. Dacă nu găsești acest tip de mazăre, poți folosi o cantitate mică de castravete crocant sau ridichi, adaptând astfel rețeta după ingredientele disponibile. Menta și mărarul proaspăt completează preparatul cu arome vegetale și răcoritoare. Usturoiul ras fin se distribuie foarte bine în ulei și oferă un gust discret, dar suficient de intens pentru a transforma dipul într-un aperitiv aromat. Coaja de lămâie adăugată la final accentuează prospețimea și echilibrează grăsimea uleiului și a brânzei.
icon