Ce se întâmplă dacă nu dormi 3 zile. Impactul negativ asupra organismului

Publicat: 20 ianuarie 2025, 07:25

Majoritatea oamenilor se confruntă cu cel puțin o privare de somn pe parcursul vieții. O singură noapte în care nu dormi suficient poate avea efecte negative asupra sănătății generale a organismului, iar lipsa constantă a somnului poate avea un impact foarte dăunător. Află ce se întâmplă dacă nu dormi 3 zile.

O lipsă ocazională a somnului poate părea inofensivă, însă impactul său în corpul uman poate fi puternic și poate persista în următoarele zile. Cu timpul, dacă devine un obicei, lipsa orelor de odihnă poate avea consecințe grave asupra sănătății.

Ce se întâmplă dacă nu dormi 3 zile

Somnul, o alimentație echilibrată și exercițiile fizice au un rol important în menținerea sănătăți generale. Deficitul cronic de somn crește riscul de a dezvolta afecțiuni medicale grave, precum: obezitate, afecțiuni cardiace și diabet. În timpul somnului, organismul secretă hormoni, care contribuie la reglarea apetitului, metabolismului și glucozei.

Somnul insuficient poate provoca o creștere a nivelurilor de cortizol în organism, denumit și hormonul stresului. În același timp, determină eliberarea unei cantități reduse de insulină după ce mănânci. Aceste două probleme combinate pot cauza o cantitate prea mare de glucoză în sânge, ceea ce poate favoriza riscul de diabet de tip 2.

Privarea cronică de somn se asociază cu o varietate de probleme de sănătate, cum ar fi: boli mintale, diabet, boli de rinichi, accident vascular cerebral și afecțiuni cardiace. În plus, poate favoriza riscul de obezitate și sindrom metabolic, potrivit Sleep Foundation.

Înainte de a afla ce se întâmplă dacă nu dormi 3 zile, reține că se recomandă ca adulții să doarmă între șapte și nouă ore pe noapte. Totodată, adoptarea unui program de somn regulat reprezintă cel mai bun mod de a regla ritmul corpului.

Lipsa unei nopți de somn

Atunci când nu dormi o noapte, hormonii de stres, mai ales cortizolul și adrenalina, cresc pentru a compensa oboseala și pentru a te ajuta să-ți menții funcționarea organismului. Apar simptome, precum: timp de reacție redus, vorbire neclară și gândire încetinită.

Raționamentul și memoria sunt afectate. În același timp, există o deteriorare a capacității de luare a deciziilor și a coordonării dintre ochi și mâini. Ai tendința de a reacționa emoțional mai frecvent, atenția scade și se manifestă dificultăți de auz.

Lipsa a două zile de somn

Atunci când nu dormi două zile la rând, efectele pot fi severe asupra organismului. Corpul începe să compenseze prin momente de odihnă de 3 până la 15 secunde, timp în care creierul se oprește temporar. Chiar dacă ești treaz și nu ești conștient de ceea ce se întâmplă, creierul se poate opri timp de câteva secunde pe parcursul zilei, conform Everyday Health.

De asemenea, te poți confrunta cu simptome, precum: iritabilitate crescută, anxietate, memorie neclară și tulburări de gândire. Poți avea stări de depresie sau euforie. Nivelurile ridicate ale markerilor inflamatori pot determina afecțiuni cardiace și hipertensiune arterială.

Lipsa a trei zile de somn

Când te întrebi ce se întâmplă dacă nu dormi 3 zile, ia în considerare ca apar deficite semnificative în: concentrare, percepție și motivare. Acestea pot determina: ritm cardiac ridicat, stare de spirit negativă intensă și mai puține emoții pozitive.

Creierul luptă împotriva dorinței de a adormi, ceea ce-ți poate crea o stare emoțională foarte fragilă. Mai mult, pauzele de odihnă cresc în lungime și frecvență. Totodată, pot apărea delirul și halucinațiile.

Pentru a obține un somn odihnitor poți include în dietă alimente bogate în melatonină. Melatonina reprezintă un hormon, care poate sprijini somnul în mod natural.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Astăzi este ,,Blue Monday”. Specialiștii o consideră cea mai deprimantă zi din an
Astăzi este ,,Blue Monday”. Specialiștii o consideră cea mai deprimantă zi din an
Cum poți preveni osteoartrita. Ce poți face pentru a-ți adapta stilul de viață
Cum poți preveni osteoartrita. Ce poți face pentru a-ți adapta stilul de viață
Metode de îmbunătățire a antrenamentelor de fitness. Ce poți face pentru a te menține în formă
Metode de îmbunătățire a antrenamentelor de fitness. Ce poți face pentru a te menține în formă
PARTENERI