Antena

Ce să faci dacă ai mâncat prea mult. 6 sfaturi ca să-ți revii repede

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 26 decembrie 2023, 07:11

Cu abundența de preparate gustoase de pe masa de Sărbători, este foarte ușor să cedăm tentației de a mânca mai mult decât de obicei. Mâncatul în exces creează disconfort abdominal, reflux acid și alte probleme neplăcute. Află ce să faci dacă ai mâncat prea mult, dar și ce ar trebui să eviți să faci.

Reclamă

Sărbătorile sunt un prilej de a ne bucura de o varietate de mâncăruri pe care le consumăm rar sau deloc în restul anului. Fie că vrem să ne bucurăm de tradițiile culinare sau căutăm confortul în preparatele specifice sărbătorilor, avem tendința de a mânca mai mult decât de obicei. Abundența de mâncare și atmosfera relaxată ne pot ademeni să consumăm alimente în cantități mai mari decât ne sunt necesare pentru a ne satisface foamea.

Când mâncăm în exces, tindem să ignorăm semnalele de sațietate ale organismului și să continuăm chiar și atunci când nu mai avem nevoie de nutrienți. Atâta vreme cât este ocazională, supraalimentarea nu are consecințe pe termen lung, dar ne produce o stare de disconfort pe moment.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când mănânci prea mult, vei simți imediat simptome neplăcute, cum ar fi:

Ce să faci dacă ai mâncat prea mult și nu te simți bine

Ocazional, tuturor li se întâmplă să mănânce în exces, iar sentimentul de vinovăție sau de rușine nu te va ajuta să te simți mai bine, spun specialiștii centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA. S-ar putea să te simți rău pentru câteva ore, dar există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți ajuta sistemul digestiv să digere mâncarea și a reduce disconfortul digestiv.

Reclamă

1. Fă o plimbare

Practicarea unor exerciții fizice moderate, așa cum sunt plimbările, stimulează mișcările intestinale și digestia alimentelor. Acest lucru poate fi util în situațiile în care indigestia este asociată cu o motilitate intestinală redusă.

Exercițiile fizice pot ajuta, de asemenea, la reducerea acumulării de gaze în tractul digestiv și la eliberarea acestora, având ca efect atenuarea disconfortului abdominal cauzat de mâncatul excesiv. 

2. Bea apă

Sistemul tău digestiv are nevoie de mai multă apă atunci când mănânci în exces. Apa ajută procesul de digestie și poate atenua senzația de plenitudine care îți creează disconfort. 

Reclamă

Totodată, apa diluează sucurile gastrice și atenuează astfel senzația de arsură care se instalează de cele mai multe ori după o masă abundentă. 

3. Ia un probiotic

Probioticele sunt bacterii „bune”, benefice pentru sănătatea sistemului digestiv. Ele ajută la menținerea unei flore intestinale sănătoase, care este esențială pentru o digestie eficientă. 

Consumul de alimente bogate în probiotice sau administrarea de probiotice sub formă de suplimente poate ajuta la gestionarea indigestiei, balonării și modificărilor de tranzit intestinal. Cele mai bune surse alimentare de probiotice sunt chefirul, iaurtul, murăturile și unele brânzeturi fermentate sau maturate. 

4. Bea un ceai din plante

Câteva plante precum menta, ghimbirul și mușețelul pot ajuta digestia și reduce disconfortul abdominal. Mentolul relaxează mușchii netezi ai intestinelor și atenuează spasmele musculare din intestin care provoacă acumularea de gaze și balonarea, potrivit unor studii

Mușețelul are, de asemenea, un efect relaxant asupra musculaturii gastrointestinale și reduce senzația de greață. Ghimbirul accelerează viteza de golire a stomacului în caz de indigestie și reduce astfel senzația de plenitudine, susține un alt studiu

5. Aplică o compresă caldă pe abdomen

O compresă caldă aplicată pe partea superioară a abdomenului relaxează musculatura abdominală și mușchii stomacului, ceea ce ajută la atenuarea spasmelor și crampelor abdominale asociate cu indigestia.

Poți folosi fie o sticlă sau o pungă cu apă caldă, fie un săculeț cu sare sau cu semințe încălzite. Asigură-te că temperatura lor nu este prea ridicată pentru a evita arsurile pielii. Pune sticla sau punga într-un prosop subțire pentru a evita contactul direct cu pielea. Lasă compresa să acționeze timp de 15-20 de minute.

6. Ia un antiacid

Dacă ai reflux gastroesofagian și simți o senzație de arsură în capul pieptului după masă, antiacidele te pot ajuta să scapi de disconfort. Aceste medicamente neutralizează excesul de acid clorhidric din stomac. Ele conțin săruri alcaline, cele mai utilizate fiind carbonatul de calciu, bicarbonatul de sodiu, hidroxidul de aluminiu, hidroxidul de magneziu și carbonatul de magneziu.

Totuși, este important să iei antiacide doar la recomandarea unui medic, deoarece au contraindicații în anumite afecțiuni și interacționează cu alte medicamente pe care le iei. 

Ce să NU faci după o masă copioasă

Există câteva activități sau obiceiuri care pot să agraveze disconfortul abdominal după o masă îmbelșugată. Iată ce ar trebui să eviți să faci pentru a susține prcesul de digestie și a scăpa cât mai rapid de indigestie:

Nu te culca imediat

Chiar dacă este tentantă, evită să stai așezat sau să te culci imediat după masă. Stai în poziție verticală cel puțin 2-3 ore pentru a permite alimentelor să se digere corespunzător și pentru a preveni refluxul acid.

Evită exercițiile intense

Dacă activitățile moderate sunt permise și chiar recomandate, cele intense ar trebui evitate imediat după masă. Exercițiile solicitante pot îngreuna procesul de digestie și pot să agraveze disconfortul abdominal.

Nu consuma cofeină și alcool

Cafeaua și băuturile alcoolice încetinesc procesul de digestie și agravează refluxul gastroesofagian. Este recomandat să eviți aceste substanțe pentru câteva ore după o masă copioasă.

Evită fumatul

Majoritatea fumătorilor au obiceiul de a-și aprinde o țigară după masă, dar fumatul agravează, de asemenea, refluxul acid și poate afecta procesul de digestie. Pentru a nu agrava indigestia, este indicat să eviți să fumezi după ce ai mâncat mult.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietățile ceaiului din frunze de avocado. Ce modificări poate aduce în organism
Proprietățile ceaiului din frunze de avocado. Ce modificări poate aduce în organism
Proprietățile ceaiului din frunze de avocado. Ce modificări poate aduce în organism
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Proprietățile medicinale ale sucului de merișoare. Ce efecte poate avea în organism
Proprietățile medicinale ale sucului de merișoare. Ce efecte poate avea în organism
Proprietățile medicinale ale sucului de merișoare. Ce efecte poate avea în organism
Reclamă
PARTENERI
Clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză
Rețete Fel De Fel
Clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză
Aceste clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză sunt o alegere spectaculoasă și echilibrată pentru o gustare de weekend. Sunt un preparat care îmbină culoarea intensă și dulceața discretă a sfeclei cu finețea unei creme de brânză aromate și proaspete. Pot fi preparate cu succes pentru a întâmpina primăvara cu ele, în spiritul mărțișorului. Clătitele fac parte din acele preparate care trec firesc din bucătăria de zi cu zi în zona meselor festive. În multe case din România, ele înseamnă desertul copilăriei, umplute cu gem sau dulceață, rulate și pudrate cu zahăr. Totuși, clătita este mult mai versatilă decât pare la prima vedere. În ultimii ani, reinterpretările sărate au câștigat tot mai mult teren. Iar adăugarea legumelor direct în aluat aduce nu doar un plus de gust, ci și o estetică spectaculoasă. Descoperă și o rețetă de clătite cu spanac în aluat. Și acestea cuceresc prin culoarea deosebită. Iar din categoria celor dulci și tot colorate poți încerca rețeta de clătite cu dovleac plăcintar. Despre rețeta de clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză Sfecla roșie este una dintre legumele care transformă radical un preparat. Are o dulceață discretă și o aromă plăcută. În plus, are și o culoare intensă, naturală, care dă personalitate oricărui fel de mâncare. În aluatul de clătite, sfecla coaptă și pasată oferă o textură fină și o nuanță roz-vișinie vibrantă, fără a domina gustul. Clătitele capătă o tentă ușor dulceagă. Aceasta se potrivește perfect cu o cremă de brânză fină, ușor sărată. Această combinație este potrivită atât pentru un mic dejun de weekend, cât și pentru un platou festiv. Pot fi tăiate în rulouri mici și așezate elegant pe un platou. Contrastul dintre rozul intens al clătitei și albul cremei de brânză creează un efect vizual plăcut, iar gustul echilibrat face ca preparatul să fie apreciat chiar și de cei care spun că nu sunt mari fani ai sfeclei. Este o rețetă simplă ca tehnică, dar cu un rezultat care impresionează prin culoare, prospețime și rafinament. Dacă vrei să prepari și tu așa delicioase clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză, îți oferim mai jos rețeta detaliată pas cu pas.
icon