Carnea de porc se regăsește printre cele mai consumate tipuri de carne de pe planetă. Din cauza stilului de viață al animalului de la care provine, pe lângă beneficiile pentru sănătate, include și unele riscuri. Citește ce este indicat să știi despre carnea de porc.
Carnea de porc are un conținut nutritiv, care include: proteine, seleniu, zinc, potasiu, magneziu, fier, sodiu, tiamină (vitamina B1), niacină (vitamina B3), vitamina B6, vitamina B12, riboflavină (vitamina B2), fosfor, acid pantotenic (vitamina B5), grăsimi trans, grăsimi mononesaturate, grăsimi polinesaturate și grăsimi saturate.
Ce este indicat să știi despre carnea de porc
Carnea de porc este printre cele mai populare tipuri de carne, mai ales în apropierea sărbătorilor deoarece se folosește la prepararea a numeroase rețete culinare tradiționale. Totodată, unele religii și culturi interzic consumul printre membrii care aleg să facă parte din acestea.
Carnea de porc conține substanțe nutritive esențiale, care ajută la funcționarea organismului. În același timp, se recomandă să iei în considerare condițiile de creștere a porcilor de la care provine și locul unde se depozitează. Dacă nu se respectă anumite norme de igienă, îți poate pune sănătatea în pericol.
În plus, se recomandă să consumi carne de porc în cantități moderate. Aceasta face parte din categoria de alimente numită carne roșie și crește riscul de a dezvolta diabet.
Poate îmbunătăți performanța sportivă
Dacă te întrebi ce este indicat să știi despre carnea de porc, ia în calcul că proteinele sale pot sprijini funcționarea mușchilor și performanța exercițiilor fizice. Mai mult, acestea au un conținut bogat în: taurină, creatină, beta-alanină și alți aminoacizi. Aceste substanțe pot crește performanța la efort.
Poate ameliora anemia
Carnea de porc poate avea un rol major în prevenirea anemiei, o afecțiune cauzată de deficiența de fier. Aceasta reprezintă o sursă bogată de fier hem, un tip de mineral pe care organismul îl absoarbe mai eficient decât fierul non-hem prezent în alimentele vegetale. Astfel, includerea cărnii de porc în alimentație poate contribui la menținerea nivelurilor sănătoase de fier în organism, potrivit Stylecraze.
Poate sprijini funcțiile celulare și dezvoltarea
Complexul de vitamine B prezent în carnea de porc ajută la transformarea alimentelor în energie și au un rol vital în creșterea și funcționarea celulelor. De asemenea, aceste vitamine pot susține funcția cognitivă și sănătatea creierului.
Poate proteja și menține masa musculară
Când te întrebi ce este indicat să știi despre carnea de porc, gândește-te că datorită concentrațiilor ridicate de proteine, carnea de porc poate contribui la prevenirea sarcopeniei, o afecțiune în care organismul pierde din masa musculară. În plus, poate susține: creșterea, vindecarea și regenerarea mușchilor scheletici pe durata recuperării după exerciții. Consumul de carne de porc poate avea ca rezultat sinteza favorabilă a proteinelor musculare și îmbunătățirea metabolismului.
Poate avea toxine și microorganisme dăunătoare
Porcul are foarte puține glande sudoripare funcționale și transpiră foarte puțin. Glandele sudoripare reprezintă un organ pe care îl folosește organismul pentru a scăpa de toxine. Din acest motiv, pot fi mai multe toxine în carnea de porc decât în alte tipuri de carne.
De asemenea, poate conține multe microorganisme dăunătoare, precum: salmonella, ocratoxina A sau micotoxine. Mai mult, anumiți paraziți și anumite virusuri, cum sunt cei care provoacă trichineloză sau gripă porcină, pot fi greu de distrus, chiar dacă o gătești.
Prin urmare, este indicat să verifici dacă alimentul provine dintr-o sursă sigură și respectă condițiile de depozitare. Dacă nu faci acest lucru, îți poți pune sănătatea în pericol, conform Dr. Axe.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.