Recomandată uneori ca alternativă la biopsia standard de țesut, biopsia lichidă este un test tot mai utilizat în practica medicală, în special în oncologie. Ea identifică în sânge celule tumorale sau fragmente de ADN ale acestora. Află în ce situații este indicată biopsia lichidă și ce acuratețe are.
Biopsia standard de țesut este considerată „standardul de aur” în diagnosticarea cancerului. Această analiză oferă diagnosticul de certitudine în oncologie și presupune recoltarea de țesut tumoral pentru analizarea ulterioară în laborator. În funcție de rezultatul biopsiei, se pot stabili tipul de cancer, stadiul de evoluție și conduita terapeutică.
Prelevarea unei probe de țesut tumoral se realizează prin proceduri invazive, neplăcute pentru pacienți. Uneori, biopsia clasică este dificilă din cauza localizării tumorii sau a dimensiunilor reduse. Alteori, starea de sănătate a pacienților nu permite astfel de proceduri.
O alternativă mai facilă, care creează mult mai puțin disconfort pacienților, este biopsia lichidă. Utilizată tot mai mult în practica medicală în ultimii ani, această procedură ar putea face posibil diagnosticul precoce al cancerului.
Ce este biopsia lichidă
În ultimii ani, biopsia lichidă a devenit tot mai importantă în special în diagnosticul și monitorizarea evoluției cancerului. Spre deosebire de procedura standard, biopsia lichidă nu testează în mod direct țesutul tumoral, ci dovezile existenței cancerului în fluidele corporale, conform centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA.
Cel mai frecvent, testul se efectuează dintr-o probă de sânge, dar se poate realiza și din alte lichide, precum urina, lichidul cefalorahidian, lichidul amniotic, sucul gastric sau saliva.
Biopsia lichidă permite depistarea de:
- celule tumorale care se desprind din tumori și se răspândesc în corp prin circulația sangvină;
- ADN tumoral care ajunge în sânge de la celulele tumorale sau după distrugerea acestora.
Prin analizarea ADN-ului tumoral, se pot detecta mutații genetice specifice asociate cu un tip de cancer. Acest lucru permite diagnosticarea mai rapidă și mai precisă a maladiei, dar și monitorizarea mai eficientă a evoluției sale și personalizarea tratamentului oncologic.
Când este indicată biopsia lichidă
Biopsia lichidă este recomandată atunci când biopsia de țesut nu este fezabilă, fie pentru că starea de sănătatea a pacientului nu permite o analiză atât de invazivă, fie pentru că accesul la tumoare este dificil și pot fi lezate organele înconjurătoare.
Medicii pot solicita efectuarea unei biopsii lichide pacienților care au cancer metastatic și tratamentele prescrise nu dau rezultate. Metastaza este procesul prin care celulele tumorale se extind de la nivelul tumorii în alte zone ale corpului. Celulele maligne care se deprind călătoresc în corp prin fluxul sangvin.
În astfel de cazuri, biopsia lichidă poate fi utilă pentru:
- Monitorizarea evoluției cancerului. Biopsia lichidă poate fi recomandată periodic, la anumite intervale de timp, pentru aprecierea răspunsului la tratamentul oncologic, identificarea precoce a recidivelor și stabilirea prognosticului bolii. Un număr mai mic de celule tumorale detectate în sânge este asociat cu un prognostic mai bun;
- Stabilirea tratamentului. Biopsia lichidă poate arăta dacă pacientul este un candidat potrivit pentru terapiile țintite, un tip de tratament oncologic care atacă numai celulele maligne, fără a le afecta pe cele sănătoase. De exemplu, el poate ataca țintit doar un tip de celule canceroase care au o eroare în ADN-ul lor. Biopsiile lichide pot detecta astfel de erori și pot ajuta în conceperea planului de tratament.
Tipurile de cancer în care este recomandată
La ora actuală, biopsia lichidă are indicație în monitorizarea evoluției unor cancere solide și în stabilirea eligibilității pentru terapiile țintite, conform American Association for Cancer Research.
În practica medicală, biopsia lichidă care testează ADN-ul circulant tumoral este utilizat în cancerul pulmonar fără celule mici. Acesta este cea mai frecventă formă de cancer pulmonar, iar testarea genetică prin acest tip de biopsie are rolul de a depista posibile mutații ale genei EGFR și de a ghida tratamentul oncologic către terapii țintite.
Biopsia lichidă care depistează celule tumorale circulante are indicație în mai multe tipuri de cancere metastatice:
- cancer de sân;
- cancer ovarian;
- cancer de colon;
- cancer de prostată.
Cât de exactă este biopsia lichidă în 2024
Deși este un test foarte promițător, biopsia lichidă nu are o acuratețe la fel de mare ca biopsia standard în diagnosticul cancerului. Nu există nicio garanție că semnele unei tumori vor fi detectabile într-o singură probă de sânge recoltată. Pentru a confirma un diagnostic de cancer, este necesară în continuare o biopsie standard.
Cu toate acestea, atunci când biopsiile lichide depistează cancerul, ele furnizează informații valoroase despre celulele maligne și ajută la stabilirea planului de tratament.
În studiile clinice, acest test a avut rezultate promițătoare ca test diagnostic al cancerului. La ora actuală, ea este evaluată ca metodă de diagnostic precoce pentru cancere multiple. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege potențialul acestui test.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.