Antena

Ce dereglări hormonale cauzează alcoolul. Cum acționează în organism

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 29 noiembrie 2023, 07:34

Consumul frecvent de alcool, mai ales dacă începe de la o vârstă fragedă, provoacă dereglări hormonale vizibile. Doctorul Mihail Pautov a vorbit despre aceste efecte dăunătoare ale alcoolului în episodul 14, din sezonul 5, MediCOOL. Află ce dereglări hormonale cauzează alcoolul.

Reclamă

Mihail Pautov a explicat ce se întâmplă atunci când un minor bea constant alcool, cum acționează această substanță în organism și cum apare acumularea caracteristică de grăsime pe abdomen care are la bază consumul frecvent.

Ce dereglări hormonale cauzează alcoolul

Din nefericire, există cazuri în care comercianții încalcă legea și vând alcool minorilor sau minorii conving persoane majore să le ofere băuturi alcoolice. Consumul frecvent de alcool, în special, în cazul minorilor, are efecte foarte nocive asupra sănătății.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Spre exemplu, consumul de alcool în cazul unui băiat în vârstă de 17 ani, afectează în mod negativ schimbările hormonale care se petrec în organism în această perioadă. Cu cât vârsta este mai scăzută, cu atât situația e mai gravă.

La vârsta de 17 ani este foarte devreme pentru a începe să consumi alcool. La acea vârstă organismul produce foarte mult testosteron. Testosteronul ajută la dezvoltarea tuturor țesuturilor, precum: oasele, mușchii sau creierul. Atunci corpul crește și se dezvoltă cu ajutorul acestui hormon masculin.

Reclamă

Testosteronul oferă mai multă energie, asigură o stare de fericire și scade riscul de apariție a depresiei. În momentul în care corpul unui tânăr are mult testosteron, dacă bea alcool, acesta transformă testosteronul în estrogen. Astfel, această reacție oprește puțin dezvoltarea corpului, ceea ce înseamnă că poate afecta aspecte precum creșterea în înălțime sau constituția corporală.

,,Eu zic să aștepți undeva până la 25 de ani să consumi alcool.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

De ce cauzează consumul frecvent de alcool grăsime în zona abdomenului

Dacă te întrebi ce dereglări hormonale cauzează alcoolul, gândește-te că și în cazul unui tânăr de 20 de ani care bea alcool de 1-2 ori pe săptămână se pot vedea aceste efecte în corp. În situația în care testosteronul se transformă în estrogen, estrogenul influențează celulele adipoase, iar acestea ajung să se dezvolte în interior, în abdomen. Există medici care recomandă să amâni începerea consumului de alcool până în jurul vârstei de 25 de ani. Atunci organismul este preponderent dezvoltat.

Reclamă

Există persoane cu o constituție slabă, dar care au dezvoltat un tip de grăsime abdominală specifică unui consumator constant de alcool. Aceasta se formează din cauza acestui estrogen.

Din păcate, acest tip de grăsime se răspândește pe foarte multe organe interne. Aceasta se localizează frecvent în peritoneu, intestin și ficat. De asemenea, reprezintă una dintre cauzele dezvoltării ficatului gras.

Dacă vrei să știi ce dereglări hormonale cauzează alcoolul, ia în calcul că toate aceste efecte adverse apar din cauza consumului frecvent de alcoolul și a acestei conversii a testosteronului în estrogen.

Ai aici toate edițiile sezonului 5 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
articol cu video
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Ce trebuie să punem în trusa de prim ajutor
Reclamă
PARTENERI
Chec umed cu afine și caise
Rețete Fel De Fel
Chec umed cu afine și caise
Dacă vrei să prepari o rețetă de desert fraged, ușor umed, parfumat și perfect pentru vară, avem pentru tine rețeta de chec umed cu afine și caise. Combinația dintre afinele acrișoare și caisele dulci creează un contrast delicios. Iar textura moale a checului pune perfect în valoare fructele. Acest chec este simplu, dar surprinzător de rafinat, în care fructele proaspete sunt vedetele. La prima vedere, atrage prin contrastul plăcut dintre aluatul auriu, copt uniform, și petele de culoare intensă ale afinelor și caiselor. Fructele sunt distribuite în aluat într-un mod natural, iar pe suprafață se caramelizează ușor, oferind un aspect rustic și apetisant. Mai găsești pe blog și o rețetă de o rețetă de prăjitură, cu afine și caise, acoperită cu crumble. Este o prăjitură delicioasă, dar și aspectuoasă cu așa contrast de texturi și culori. Și tot din categoria deserturilor cu fructe combinate, mai poți încerca de pe blog rețeta de pandișpan cu vișine și caise. O astfel de combinație de fructe într-un blat de pandișpan pufos, cucerește negreșit pe oricine o degustă. Descrierea rețetei de chec umed cu afine și caise Textura acestui chec este moale, delicată și ușor umedă, fără a fi grea. Acest echilibru vine din folosirea iaurtului (sau a smântânii), care aduce suplețe și un gust fin, aproape cremos. În timpul coacerii, afinele eliberează un suc violet. Acesta pătrunde ușor în jurul lor, creând mici buzunare dulci-acrișoare în interiorul feliilor. În contrast, caisele coapte devin moi, suculente și parcă se topesc în aluat. Ele aduc o dulceață discretă, caldă, cu note ușor florale. Gustul este echilibrat: suficient de dulce încât să fie un desert reconfortant, dar și destul de subtil încât să poată fi servit și la micul dejun sau ca gustare. Vanilia completează perfect parfumul caiselor coapte. Checul servește simplu, alături de un iaurt rece sau o lingură de frișcă bătută. Merge bine și cu o cupă din înghețata preferată. Este genul de prăjitură care nu cere nimic, dar se potrivește cu totul. Are acel aer de vară tihnită, de weekend liniștit la țară sau de picnic în livadă, când fructele sunt în plin sezon și totul pare mai gustos și mai autentic. Descoperă mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas dacă dorești să prepari și tu așa delicios chec umed cu afine și caise.
icon