Ce beneficii pentru sănătate are ginsengul. Proprietățile medicinale pe care le ascunde această plantă

Publicat: 29 martie 2024, 08:50

Ginsengul este un supliment obținut din rădăcina plantei de ginseng. Acesta se regăsește sub forma mai multor specii de plante, iar ginsengul asiatic și ginsengul american sunt cele mai răspândite. Poate avea mai multe culori și se folosește în medicina tradițională chineză. Află ce beneficii pentru sănătate are ginsengul.

Ginsengul poate îmbunătăți sănătatea generală a organismului. Există în multe suplimente fără prescripție medicală, care pot oferi energie pe tot parcursul zilei și pot reduce stresul. Acestea pot asigura numeroase alternative la tratamentele medicamentoase.

Ce beneficii pentru sănătate are ginsengul

Ginsengul proaspăt se recoltează o dată la 4 ani, cel alb între 4-6 ani și cel roșu la 6 ani. Atât ginsengul asiatic, cât și ginsengul american sunt considerați adaptogeni, substanțe naturale care pot ajuta organismul să reziste și să se adapteze la stres. Conțin ginsenozide ca principal ingredient activ. Acești compuși pot acționa ca antioxidanți pentru a reduce stresul și inflamația.

Consumul de ginseng este considerat sigur pe termen scurt. Ginsengul american poate fi folosit în siguranță până la 12 săptămâni, iar ginsengul asiatic poate fi folosit în siguranță până la 6 luni. Dacă le administrezi mai multe luni, pot cauza dureri de cap și probleme de somn. Mai mult, pot avea efecte adverse în cazul copiilor, de aceea se recomandă ca acestora să nu li se administreze. Înainte de a-l include în dietă, este indicat să ceri sfatul unui medic.

Poate diminua nivelurile de colesterol din sânge

Ginsengul poate ajuta la scăderea nivelului de colesterol care contribuie la acumularea plăcii în artere, conform Health. Nivelul crescut de colesterol poate favoriza riscul de apariție a bolii coronariene sau a unui atac de cord. Poate ajuta la scăderea trigliceridelor, a colesterolului total și a nivelurilor de lipoproteine ​​cu densitate scăzută (LDL) la persoanele cu diabet zaharat de tip 2.

Poate reduce nivelul de zahăr din sânge

Dacă vrei să știi ce beneficii pentru sănătate are ginsengul, află că ginsengul asiatic poate sprijini scăderea nivelului de zahăr din sânge la persoanele cu diabet. Ginsengul poate ajuta persoanele cu diabet zaharat de tip 2 să-și îmbunătățească nivelul de glucoză à jeun. De asemenea, poate ameliora simptomele rezistenței la insulină.

Poate reduce inflamația din organism

Ginsengul este un adaptogen, o substanță naturală care ajută organismul să gestioneze stresul. În plus, are proprietăți antioxidante numite ginsenozide care pot susține reducerea inflamației și a stresului oxidativ care dăunează celulelor. Poate diminua inflamația cauzată de afecțiunile cronice.

Îmbunătățește funcțiile creierului

Ginsengul poate îmbunătăți performanța cognitivă în cazul pacienților cu boala Alzheimer, potrivit SciTechDaily. Combinat cu suplimente de acizi grași omega-3, ginsengul poate îmbunătăți capacitatea de a aminti informații și durata de atenție pentru copiii care suferă de ADHD. Mai mult, poate îmbunătăți performanța cognitivă și poate ameliora oboseala psihică.

Poate îmbunătăți nivelurile de energie

Dacă vrei să afli ce beneficii pentru sănătate are ginsengul, gândește-te că poate sprijini stimularea sistemului nervos și te poate face să te simți mai plin de energie. Ginsengul american poate susține reducerea oboselii asociate cu bolile cronice. De asemenea, poate avea efecte similare în cazul adulților care suferă de cancer.

Întărește sistemul imunitar

Deseori, ginsengul se folosește ca o terapie alternativă pentru a ajuta la prevenirea și tratarea răcelii și a gripei, în special în tratamentele cu extract de ginseng american. Rădăcina plantei de ginseng asiatic are proprietăți antibacteriene și antivirale. Consumul constant poate crește numărul de celule imunitare. Ginsengul american și ginsengul asiatic pot ajuta la tratarea și prevenirea infecțiilor respiratorii sezoniere.

În plus, poți folosi cele mai eficiente ceaiuri pentru răceală: ceai verde, ceai de echinacea, ceai de ghimbir, ceai de soc sau ceai de tei. Pentru a evita iritarea mucoasei faringelui, se recomandă să eviți să le consumi la temperaturi prea ridicate.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului de merișor. Ce efecte poate avea această băutură în organism
Proprietățile ceaiului de merișor. Ce efecte poate avea această băutură în organism
PARTENERI