Cât de sănătos este să bei ceai verde după masă. Cum poate influența această băutură digestia

Publicat: 30 septembrie 2024, 08:37

Consumul de ceai verde după ce iei masa poate avea efecte dăunătoare asupra organismului deoarece poate afecta absorbția substanțelor nutritive esențiale în sistemul digestiv. Află cât de sănătos este să bei ceai verde după masă.

Ceaiul verde este foarte popular deoarece poate aduce o serie de beneficii sănătății organismului. Printre acestea se pot regăsi sprijinirea procesului de slăbire și prevenirea afecțiunilor cronice, precum: diabet de tip 2, boli cardiovasculare și cancer.

Cât de sănătos este să bei ceai verde după masă

Ceaiul verde se regăsește printre ceaiurile mai puțin procesate. Acesta are un conținut ridicat de antioxidanți și polifenoli, care pot combate efectele dăunătoare ale stresului oxidativ. Stresul oxidativ este un proces cauzat de prezența în exces a moleculelor instabile denumite radicali liberi, care pot crește riscul de a dezvolta afecțiuni cronice și pot accelera procesul de îmbătrânire.

În același timp, ceaiul verde poate aduce o serie de efecte benefice în organism. Acesta poate preveni: afecțiunile dermatologice, cariile dentare, artrita și stresul deoarece poate ameliora inflamația.

Unele persoane consideră că atunci când beau ceai verde după ce iau masa, au șanse mai mari să scape de kilogramele în plus și să-și îmbunătățească digestia. De fapt, efectele pot fi destul de diferite.

Consumul de ceai verde după ce consumi alimente poate influența absorbția nutrienților esențiali în sistemul digestiv. În schimb, antioxidanții și polifenolii săi pot susține procesul digestiei dacă îl bei imediat ce termini masa, potrivit Times of India.

Cofeina și taninurile din ceaiul verde pot acționa ca un obstacol în digestie. Acestea pot dilua sucurile digestive, de aceea pot provoca indigestie.

După ce afli cât de sănătos este să bei ceai verde după masă, reține că este important să aștepți înainte de a-l consuma. Dacă vrei să bei ceai verde, ai nevoie să lași să treacă minim 30-45 de minute după ce termini să mănânci. Cel mai bine este să-l consumi cu minim 2 ore înainte sau după ce iei masa.

Ce proprietăți are ceaiul verde

Ceaiul verde se prepară din frunzele plantei Camellia sinensis, conform Cleveland Clinic. Frunzele de ceai verde trec printr-un proces de aburire, prăjire în tigaie sau uscare la căldură. Acest pas se întâmplă imediat după recoltare, înainte ca frunzele să se oxideze complet și să devină maronii. Acest proces de uscare rapidă ajută la evidențierea unora dintre cele mai sănătoase și mai gustoase proprietăți ale ceaiului verde.

Consumul de ceai verde poate aduce mai multe beneficii sănătății organismului. Acesta poate combate inflamația, poate reduce nivelurile de zahăr din sânge, poate proteja sănătatea prostatei, poate atenua simptomele provocate de procesul de îmbătrânire, poate ameliora stresul și anxietatea, poate întări oasele și poate îmbunătăți sănătatea creierului. De asemenea, ceaiul verde poate reduce riscul de a dezvolta diabet și poate aduce beneficii sănătății digestive.

În general poți bea ceai verde zilnic, însă este de preferat să eviți consumul excesiv. Printre cele mai frecvente simptome se regăsesc afectarea calității somnului, stările mintale negative, hipertensiunea arterială, durerile de cap și tulburările digestive.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
PARTENERI