Antena

Care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama. În ce măsură face firele de păr să devină mai groase și să crească mai repede

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 30 octombrie 2024, 07:41 / Actualizat: 30 octombrie 2024, 14:44

Multe persoane se tem că anumite tipuri de epilare pot face firele de păr să devină mai groase și să crească mai repede. Monica Păun, medic dermatolog, a fost invitata lui Mihail Pautov, medic specialist, în episodul 7, din sezonul 7, la MediCOOL. Află care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama.

Reclamă

Monica Păun a explicat ce se întâmplă cu firele de păr atunci când încerci diferite metode de epilare, a discutat despre efectele adverse ale acestora și a oferit câteva sugestii pentru a le preveni.

Care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama

Un mit foarte popular susține că epilarea cu lama crește grosimea firelor de păr. Atunci când folosești aparatul de ras rădăcina firului rămâne intactă. Chiar dacă îl îndepărtezi la suprafață, aceasta se menține în același loc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Metodele de epilare pot avea efecte diferite. Folosirea lamei de ras nu face firele de păr să crească mai groase. De fapt, după acest tip de epilare, firele de păr cresc în același timp. Acestea lasă impresia că se îngroașă și că sunt mai multe.

Persoanele care se epilează cu ceară câțiva ani observă că firul de păr crește mai subțire. În același timp, i se slăbește rădăcina.

Reclamă

În schimb, în cazul epilării cu aparatul de epilat sau al epilării cu ceară, se smulge firul de păr împreună cu rădăcina sa din foliculul pilos. Drept urmare, firul de păr crește mai subțire pentru că rădăcina este slăbită. Atunci nu mai are aceeași putere și nu mai poate crește atât de gros cum se întâmplă când este ras oblic cu lama.

Cum funcționează epilarea definitivă

După ce afli care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama, gândește-te că în cazul epilării definitive, se recomandă să faci 6 ședințe. Ulterior, se efectuează ședințe de întreținere o dată la un an sau o dată le doi ani. Sunt două tipuri de dispozitive care efectuează această epilare: dispozitivul cu lumină pulsată și laserul.

,,Sunt de părere că laserul acționează mai bine pentru că funcționează țintit.”

– Monica Păun, medic dermatolog

Reclamă

Laserul distruge suprafețele de culoare neagră pentru că vizează melanina, pigmentul din firul de păr. În momentul în care este o singură undă de laser, care ajunge la nivelul foliculului pilos, acesta se distruge. Din acest motiv, acest gen de epilare necesită acoperirea alunițelor deoarece pot avea o componentă maronie, închisă la culoare și laserul le poate afecta. Procedura distruge firul de păr în microparticule.

Înainte de epilarea definitivă, este important ca pielea să fie rasă. Dacă te prezenți cu firul de păr crescut, laserul distruge doar partea de la suprafață, fără a acționa asupra ce se află în interior. După aceea, distruge partea din interior și aceasta nu mai crește. Se întâmplă în cazul laserelor, cum ar fi cele de tip Alexandrite sau diodă.

Ce este epilarea cu lumină pulsată

Odată ce afli care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama, ia în considerare epilarea cu lumină pulsată, care se poate realiza cu dispozitive pe care le poți folosi acasă. Aparatul IPL are mai multe unde, care ajung la nivelul foliculului pilos, însă sunt noncoerente, mai exact au diferite lungimi. Astfel, nu oferă rezultate atât de bune pe termen lung.

-Care sunt efectele adverse?
-Epilarea cu lumină pulsată poate avea ca efecte adverse arsuri. Acestea pot lua o formă dreptunghiulară precum capătul dispozitivului, care ulterior poate provoca hiperpigmentări. De exemplu, poate cauza pielii piciorului un aspect de zebră.

-Sunt efectele adverse cauzate de folosirea greșită a aparatului?
-Da, pentru că dispozitivele au setări prestabilite. Astfel, nu se pot folosi pentru toate tipurile de piele. De exemplu, pielea de culoare deschisă răspunde diferit față de cea de culoare închisă.

,,Cel mai bine este să mergi într-o clinică medicală, unde un medic sau un technician calificat face această epilare pentru a nu avea efecte neplăcute.”

– Monica Păun, medic dermatolog

Dacă te mai întrebi care sunt adevăratele efecte ale epilării cu lama, în urma analizei tuturor aspectelor, reține că aceasta nu poate îngroșa firele de păr și nu le poate face să crească într-un timp mai scurt.

,,Epilarea face firul de păr să crească mai rapid și-l îngroașă? Fals.”

– Mihail Pautov, medic specialist

Ai aici toate edițiile sezonului 7 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Reclamă
PARTENERI
Frigărui cu brânză în felii de dovlecei și roșii cherry
Rețete Fel De Fel
Frigărui cu brânză în felii de dovlecei și roșii cherry
Pentru gustări simple și delicioase din zilele călduroase de vară îți propun o rețetă de frigărui cu brânză învelită în felii de dovlecei și roșii cherry. Este rețeta unui aperitiv sau o gustare caldă, proaspătă și savuroasă, cu arome mediteraneene, texturi contrastante și o prezentare elegantă. Aceste frigărui combină simplitatea legumelor proaspete cu savoarea brânzei topite. Toate sunt învelite într-un format ușor de servit și spectaculos vizual. Feliile subțiri de dovlecel sunt rulate în jurul cuburilor de brânză. Poți folosi halloumi, feta sau mozzarella. Toate acestea oferă o textură moale, dar elastică, cu margini ușor rumenite. Roșiile cherry aduc explozia de prospețime, dulceață și aciditate care echilibrează totul. Preparatul poate fi servit cald sau rece și este ideal ca aperitiv, pe un platou de vară. Merge bine și ca garnitură lângă carne sau chiar ca element central într-o masă vegetariană. Tot din dovlecel mai poți prepara și rețeta de rulouri cu prosciutto crudo. Este la fel de simplă și delicioasă, dar cu altă consistență și textură. Descrierea rețetei de frigărui cu brânză învelită în felii de dovlecei și roșii cherry Aceste frigărui sunt o adevărată declarație de vară. Pe fiecare bețișor, se întâlnesc aromele grădinii și gusturile unei vacanțe în sudul Italiei sau în Grecia. Acolo legumele coapte și brânzeturile locale se transformă în mici festinuri simple, dar spectaculoase. Feliile de dovlecel, fine și translucide, îmbracă brânza ca o panglică verde crud. Prin coacere, capătă o textură moale, ușor elastică, cu marginile ușor rumenite, iar aroma lor vegetală devine mai intensă, ușor dulceagă, cu accente de nuci crude. În interior, brânza începe să se topească lent, devine cremoasă, caldă și sărată, oferind un contrast seducător cu finețea legumelor. Dacă alegi o brânză cu personalitate (cum e halloumi sau cașcaval afumat), adaugi o notă ușor picantă sau afumată, ce ridică întregul ansamblu. Iar roșiile cherry – coapte ușor sau doar încălzite – pocnesc între dinți cu sucul lor dulce și acrișor, aducând acea explozie de prospețime care trezește toate celelalte gusturi. Ele sunt punctele de echilibru care leagă brânza și dovlecelul într-o armonie perfectă. Descoperă mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas al rețetei de frigărui cu brânză învelită în felii de dovlecei și roșii cherry.
icon