Beneficiile consumului de turtă dulce. Cum te poate ajuta acest preparat

Publicat: 24 decembrie 2023, 07:49

Turta dulce reprezintă un desert popular, care se consumă mai frecvent în apropierea sărbătorilor de iarnă. Pe lângă gustul foarte plăcut, ingredientele folosite la prepararea acesteia îți pot susține sănătatea generală dacă le consumi în cantități moderate. Citește despre beneficiile consumului de turtă dulce.

Turta dulce se obține prin coacere și include condimente, precum: scorțișoară, ghimbir, cardamom, cuișoare și anason. De obicei, se îndulcește cu zahăr brun, însă, sortimentele mai sănătoase pot include miere.

Beneficiile consumului de turtă dulce

Proprietățile benefice pentru sănătate ale turtei dulci se datorează preponderent condimentelor folosite la preparare, potrivit Health Shots. Acestea pot avea potențiale proprietăți antiinflamatoare dacă eviți să le consumi în exces.

Consumul excesiv de turtă dulce poate afecta nivelurile de colesterol din sânge, ceea ce te poate predispune la dezvoltarea mai multor afecțiuni cardiovasculare. În plus, cantitatea mare de zahăr prezentă în aceasta, poate crește nivelul de aciditate din gură, care dizolvă treptat smalțul dinților și favorizează apariția cariilor dentare.

Poate sprijini digestia

Inflamația are rolul de a proteja organismul, însă, atunci când devine cronică poate avea efecte dăuntoare. Datorită proprietăților antiinflamatoare asigurate de condimentele din compoziție, turta dulce poate sprijini digestia și poate ajuta la calmarea arsurilor la stomac.

Poate fi o sursă importantă de energie

Printre beneficiile consumului de turtă dulce se regăsește asigurarea unor concentrații ridicate de fier. Fierul are un rol esențial pentru crearea de energie și poate sprijini sănătatea țesuturilor. Acesta poate ajuta celulele roșii din sânge să transporte oxigen către țesuturi. De asemenea, corpul utilizează fierul pentru a produce hemoglobina prezentă în globulele roșii.

Poate echilibra nivelurile de zahăr din sânge

Combinația de condimente din turta dulce poate contribui la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge deoarece pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină. O bucată de turtă dulce ar putea avea un impact mai scăzut asupra nivelului de zahăr din sânge spre deosebire de alte dulciuri.

Poate susține sănătatea oaselor

Beneficiile consumului de turtă dulce pot include susținerea sănătății oaselor. Aceasta reprezintă o sursă bună de mangan, de aceea poate diminua șansele de a dezvolta artrită. În plus, poate contribui la gestionarea enzimelor de vindecare a oaselor.

Poate îmbunătăți producția celulelor sanguine

Turta dulce este bogată în niacină (vitamina B3) și acid folic (vitamina B9). Niacina poate sprijini dezvoltarea normală a celulelor, poate regla activitatea genelor și poate facilita interacțiunea dintre celule. Mai mult, acidul folic poate stimula înmulțirea adecvată a celulelor și producerea de globule roșii.

Poate avea proprietăți antioxidante

Scorțișoara utilizată la prepararea turtei dulci poate avea proprietăți antioxidante și antimicrobiene, fiind printre beneficiile consumului de turtă dulce. Aceasta oferă moleculele naturale care pot susține protejarea împotriva bolilor precum diabetul de tip 2. Scorțișoara poate ajuta la reducerea inflamației și poate fi un ingredient util pentru încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii, conform Salon.

Poate ameliora durerea

Ghimbirul poate asigura proprietăți antiinflamatoare și poate reduce riscul de coagulare a sângelui. Alături de ghimbir, scorțișoara din prăjiturile de turtă dulce poate avea efecte de calmare a durerii. Consumul de turtă dulce poate ameliora durerile de cap și crampele menstruale.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Condimente bogate în magneziu. Mirodeniile care îți pot oferi acest mineral
Condimente bogate în magneziu. Mirodeniile care îți pot oferi acest mineral
Beneficiile mirodeniilor pentru o alimentație sănătoasă. Ce efecte au asupra microbiotei intestinale
Beneficiile mirodeniilor pentru o alimentație sănătoasă. Ce efecte au asupra microbiotei intestinale
PARTENERI