Alimentele care nu conțin lactoză. Ce poți consuma dacă suferi de intoleranță

Publicat: 12 aprilie 2024, 08:05

Dacă suferi de intoleranță la lactoză, simptomele se pot manifesta după ce mănânci produse lactate și anumite preparate care le conțin. Pentru a le evita, poți fi nevoit să le excluzi complet din dietă sau să le limitezi consumul. Află care sunt alimentele care nu conțin lactoză.

Lactoza este un tip de zahăr simplu care se găsește în mod natural în lapte sau în produse lactate. De obicei, enzima numită lactază o descompune în intestinul subțire. Mulți oameni nu pot produce lactază, de aceea nu pot digera lactoza din lapte.

Alimentele care nu conțin lactoză

Majoritatea oamenilor sunt conștienți că laptele și produsele lactate de obicei conțin lactoză, însă există surse ascunse în alte alimente. Multe produse de patiserie, bomboane, amestecuri de prăjituri și mezeluri conțin lactoză. Pentru cei cu intoleranță la lactoză, consumul de produse care o au în compoziție, poate declanșa reacții adverse precum: dureri de stomac, balonare și diaree. Aceste simptome pot apărea imediat după consum sau la câteva ore mai târziu, potrivit Galisano’s Children’s Hospital.

De aceea, persoanele cu intoleranță la lactoză sunt nevoite să adopte o dietă fără lactoză. În același timp, unii oameni pot adopta o dietă fără lactoză din alte motive. Acestea pot fi personale, religioase, de sănătate, motive de mediu sau etice.

Printre alimentele care nu conțin lactoză se numără: laptele vegetal, fructele, leguminoasele, carnea roșie, carnea de pasăre, cerealele integrale, fructele de mare, nucile, ouăle, semințele, produsele din soia, iaurturile din alternative de lapte, uleiurile, ierburile, condimentele și băuturile care nu conțin lactate.

Pentru a identifica alimentele care conțin lactoză, este indicat să citești lista de ingrediente de pe etichetă. Caută să vezi dacă există lapte sau produse lactate adăugate. Acestea pot fi trecute ca solide din lapte, zer sau zahăr din lapte.

Alte ingrediente care indică faptul că un produs poate conține lactoză includ: unt, lapte de malț, smântână, produse secundare din lapte, lapte bătut, concentrate proteice din zer, brânză, caș, lapte condensat, lapte evaporat, lapte de capră, cazeină din lapte, lapte praf sau frișcă.

Totuși, chiar dacă au o denumire asemănătoare, ingrediente precum lactatul, acidul lactic, compușii de calciu și lactalbuminul nu au legătură cu lactoza, conform Healthline.

Alimentele care conțin lactoză

Odată ce ai aflat care sunt alimentele care nu conțin lactoză, amintește-ți care sunt cele care o conțin. În general, lactoza se găsește în produsele lactate, inclusiv în: iaurt, brânză și unt. Cu toate acestea, o poți descoperi și într-o varietate de alte alimente preparate.

Totodată, poate fi nevoie să consumi alte alimente bogate în substanțe nutritive asemănătoare, dacă alegi să excluzi complet din dietă produsele care conțin lactoză. Este important să te asiguri că asimilezi suficient calciu, alături de alte vitamine și minerale.

În același timp, un medic te poate îndruma să consumi suplimente alimentare. Suplimentele alimentare îți pot ajuta organismul să primească substanțele nutritive de care are nevoie.

Produse lactate

Unele produse lactate conțin cantități mici de lactoză și pot fi tolerate de multe persoane cu intoleranță la lactoză. De exemplu, untul conține doar urme de lactoză. Din acest motiv, este puțin probabil să provoace simptome de intoleranță la lactoză, cu excepția cazului în care îl consumi în cantități foarte mari. Iar untul limpezit aproape că nu conține lactoză.

Anumite tipuri de iaurt conțin bacterii benefice care pot ajuta digestia lactozei. În acest caz, pot fi consumate alături de alimentele care nu conțin lactoză. Alte produse lactate care conțin adesea cantități mici de lactoză includ: chefirul, brânzeturile învechite sau tari și smântâna groasă.

Aceste produse pot fi ușor tolerate de persoanele care au o intoleranță la lactoză ușoară. Însă, pentru cele care sunt nevoite să elimine complet lactoza din alimentație, pot fi forțate să renunțe complet la lactate și la alte produse derivate. Dacă suferi de lactoză, poate fi nevoie să eviți complet: laptele (laptele de vacă, laptele de bivoliță, laptele de capră), brânza (în special brânzeturile moi), iaurul, untul, înghețata, șerbetul pe bază de lactate, zerul, smântâna și frișca.

Alimente preparate

Se recomandă să fii atent când cumperi mâncăruri preparate. Lactoza poate fi prezentă într-o mulțime de produse, cum ar fi: cerealele de la micul dejun, cafeaua instant, sosurile pentru salate, produsele de patiserie, dulciurile, amestecurile de legume instant și multe altele.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
PARTENERI