Antena

De ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare. Potențialele efecte adverse asupra persoanelor cu predispoziție

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 12 aprilie 2024, 08:51

Cafeaua poate cauza o serie de simptome neplăcute la nivelul vezicii urinare în cazul persoanelor care suferă de o predispoziție. Mihai Dobra, medic urolog, a fost invitatul medicului chirurg Mihail Pautov, în episodul 7, din sezonul 6, la MediCOOL. Află de ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare.

Reclamă

Mihai Dobra a explicat cum poate irita cafeaua mucoasa din interiorul vezicii în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni sau care au deja o predispoziție. Acesta a propus o alternativă mult mai puțin dăunătoare la cafeaua obișnuită.

De ce este cafeaua un iritant al vezicii urinare

Consumul de cafea poate provoca urinări frecvente deoarece este un iritant vezical. Practic, poate irita mucoasa din interiorul vezicii, iar acest lucru poate apărea în cazul oricărei persoane, inclusiv al celor aparent clinic normale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când cafeaua atinge mucoasa, vezica o percepe ca pe un corp străin și încearcă să o elimine. Are aceeași reacție ca în cazul altor factori, cum ar fi: consumul de ardei iute, prezența bacteriilor, infecții urinare, pietre la rinichi sau alte patologii.

-Contează cât de intensă este cafeaua?
-Cantitatea de cafea consumată are o mare importanță. Dacă bei 5 cești de cafea, este foarte probabil ca prin efectul lor diuretic să te facă să urinezi frecvent. Mecanismul de urinare funcționează ca o energie între contracția de vezică și relaxarea unor ecluze care se numesc sfinctere, denumită și relaxare sfincteriană. Spasmul apare dacă există o patologie preexistentă care se poate manifesta atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, cum ar fi adenomul de prostată sau hiperactivitatea de vezică.

Reclamă

-Ce este hiperactivitatea de vezică?
-Hiperactivitatea de vezică apare când aceasta determină constant spasme, la care adaugi încă un iritant. Astfel, îți provoacă urinări frecvente. Practic, cafeaua acționează când există o afecțiune preexistentă.

Cum poți recunoaște hiperactivitatea de vezică

Hiperactivitate de vezică poate fi recunoscută dacă iei în considerare câteva simptome. Aceasta nu este determinată de un comportament alimentar preexistent. În general, se dezvoltă fără a fi influențată de: consumul de cafea sau iritanți, apariția a diferite forme de infecții sau prezența mai multor factori determinanți.

Dacă te întrebi de ce este cafeaua un iritant vezical, ia în considerare că urinările frecvente pe durata nopții sunt un semn al hiperactivității de vezică. Aceasta depinde foarte mult de lichidele consumate înainte. O cantitate ridicată te poate face să urinezi frecvent pe durata nopții.

Reclamă

,,Dacă mergem la toaletă o dată sau de două ori e ok, dacă mergem de prea multe ori nu e ok.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

Se poate observa că o persoană suferă de probleme cu urinarea frecventă dacă se gândește în mod constant la locurile în care se găsesc toalete, fără a consuma factori iritanți. Totodată, iritația poate fi însoțită uneori de incontinență. Deci poți pierde urină înainte de a ajunge la o toaletă.

,,Hiperactivitatea de fizică se referă la acel spasm sau la acea dorință imperioasă. Urgență și imperiozitate.”

– Mihai Dobra, medic urolog

Metode de gestionare a hiperactivității de vezică

Dacă te întrebi de ce este cafeaua un iritant vezical, gândește-te că atunci când suferi de o afecțiune preexistentă, poți opta pentru tratamente. Afecțiunile vezicii urinare se diagnostichează de către un medic specialist urolog, care se ocupă de o zonă de supraspecializare, denumită urologie funcțională.

O afecțiune a vezicii urinare este o componentă care îți inhibă confortul. Dacă bei cafea o amplifici. Unii medici pot recomanda chestionare pentru a observa comportamentul alimentar. De asemenea, teina din ceaiul negru și din ceaiul verde acționează ca iritant, alături de cafeină și alimente picante.

,,Una dintre soluții este să bei cafea decofeinizată.”

– Mihail Dobra, medic urolog

După ce afli de ce este cafeaua un iritant vezical, ia în calcul cum cafeaua decofeinizată nu are aceeași capacitate de iritare a vezicii. Cafeaua dispune de capacitate de uscare prin efectul său diuretic. Din acest motiv, poate provoca litiază, mai precis pietre la rinichi. Pentru tratament, acestea au nevoie să fie măsurate și localizate.

-Există o legătură între apariția pietrelor la rinichi și consumul de cafea?
-Da. Există o corelație între deshidratare, consum de cafea și apariția unui anumit tip de pietre la rinichi. Acestea se numesc pietre de oxalat de calciu monohidrat și sunt pietre foarte dure.

,,Iată lucrurile la care trebuie să fim atenți, dar din nou, vorbim despre persoane care au predispoziții sau aceste afecțiuni ale vezicii urinare, și care chiar pot să sufere din cauza cafelei, pentru că este un iritant.”

– Mihail Pautov, medic chirurg

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
articol cu video
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Reclamă
PARTENERI
icon