Dislexia: ce este, cum se manifestă și ce implică recuperarea

Până la 15-20% din populație prezintă unele simptome ale dislexiei și întâmpină dificultăți de învățare în mediul academic, conform statisticilor publicate de International Dyslexia Association. Cu toate acestea, doar o parte dintre cei afectați primesc un diagnostic și beneficiază de recuperare.

Dislexia poate afecta pe oricine, indiferent de sex sau rasă și, contrar unor convingeri, nu este influențată de nivelul de educație sau de inteligență. Persoanele cu dislexie pot fi foarte inteligente și au adesea performanțe sau talente în domenii precum arta, informatica, designul, matematica, mecanica, muzica sau sportul. 

Cum se manifestă dislexia

Această tulburare are o varietate de manifestări, diferite de la o persoană la alta în funcție de gradul de afectare. Dificultatea principală este legată de citit. Persoanele cu dislexie nu pot recunoaște cuvintele și, implicit, sensul textelor scrise. Tulburarea poate fi asociată și cu probleme de scriere.

Cititul este un act complex, care implică realizarea unei conexiuni între sunetele care formează cuvinte și simbolurile scrise (litere). Aici intervine dislexia. Creierul întâmpină dificultăți în asocierea literelor scrise cu sunetele produse, ceea ce face dificilă decodarea cuvintelor. Drept urmare, nici înțelegerea textului citit nu poate fi posibilă. 

Simptomele timpurii ale dislexiei

Manifestările acestei tulburări de învățare devin evidente pe măsură ce copiii învață să citească. Drept urmare, dislexia este greu de identificat la vârsta preșcolară, dar există câteva semne timpurii care pot fi un semnal de alarmă, conform Mayo Clinic.

La vârsta preșcolară, semnele care ar putea indica un risc de dislexie includ:

• Vorbirea întârziată;
• Învățarea greoaie a cuvintelor noi;
• Dificultăți în formarea corectă a cuvintelor, cum ar fi inversarea sunetelor în cuvinte sau confundarea cuvintelor care sună similar;
• Probleme în memorarea sau numirea literelor, numerelor și culorilor;
• Dificultatea de a învăța poezii sau de a face jocuri cu rime.

Simptomele dislexiei la vârsta școlară

De cele mai multe ori, dislexia devine vizibilă în clasa a II-a, atunci când majoritatea copiilor ar trebui să citească un text, să-l înțeleagă și să-l reproducă destul de bine. 

Copilul de vârstă școlară cu dislexie are următoarele dificultăți: 

• Citește mult sub nivelul așteptat pentru vârsta sa;
• Are probleme în procesarea și înțelegerea informațiilor auzite;
• Nu găsește cuvintele potrivite sau nu poate formula răspunsuri la întrebări;
• Are probleme în memorarea succesiunii unor lucruri;
• Are dificultăți în observarea (și, uneori, în auzirea) asemănărilor și deosebirilor dintre litere și cuvinte;
• Nu reușește să pronunțe cuvintele noi, cu care nu este familiar;
• Are dificultăți în pronunțarea cuvintelor pe litere;
• Sarcinile care implică cititul sau scrierea durează foarte mult la el;
• Evită activitățile care implică citirea. 

Elevii și studenții cu dislexie ajung adesea să se simtă mai puțin capabili și pot deveni descurajați să continue școala dacă nu sunt ajutați să se recupereze. Efectele acestei tulburări depășesc sala de clasă. La vârsta adultă, dislexia poate crea probleme la locul de muncă și în relaționarea cu alte persoane. Adesea, imaginea de sine este și ea afectată. 

Din ce cauze apare dislexia

Dislexia nu este consecința unui coeficient de inteligență mai scăzut a lipsei de dorință de a învăța. Ea nu este cauzată nici de probleme de vedere sau de auz, așa cum se crede uneori. 

Dificultatea de a citi este rezultatul unor diferențe în modul în care creierul procesează limbajul scris. Ele sunt prezente încă de la naștere, deși există și situații în care dislexia apare ca o consecință a leziunilor cerebrale, accidentelor vasculare cerebrale sau demenței, potrivit American Brain Foundation. 

Cauzele exacte ale dislexiei nu sunt încă pe deplin clare. Investigațiile imagistice moderne au arătat diferențe structurale și funcționale în creierul persoanelor cu dislexie. Acestea au fost identificate în zonele cerebrale responsabile pentru procesarea limbajului.

Factorii de risc ai dislexiei

Unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru această tulburare de învățare este ereditatea. Copiii care au membri ai familiei cu dislexie sunt mai predispuși să dezvolte și ei această tulburare de învățare. Riscul unui copil de a moșteni dislexia este de 30%-50% dacă are un părinte cu această problemă.

Alți factori de risc pot fi:

• Expunerea copilului în perioada sarcinii la substanțe toxice care afectează dezvoltarea creierului, în special la metale grele (cum ar fi plumbul sau manganul), nicotină și anumite substanțe chimice ignifuge;
• Mediul socio-economic defavorizat, în care accesul la resurse educaționale este redus, iar materialele de lectură sunt mai puțin disponibile;
• Unele complicații apărute în timpul sarcinii sau la naștere, cum ar fi greutatea mică la naștere, nașterea prematură sau lipsa de oxigen în timpul nașterii (hipoxia);
• Un mediu de învățare limitat, care nu le oferă copiilor oportunități de a-și dezvolta abilitățile de citire și scriere. Copiii care provin din familii cu un nivel scăzut de alfabetizare sunt mai susceptibili să dezvolte dislexie;
• Prezența altor tulburări de învățare, cum ar fi tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD). 

Cum se tratează dislexia

Această tulburare nu poate fi vindecată, dar, cu sprijin adecvat și cu intervenție timpurie, mulți dintre cei afectați pot avea performanțe școlare, sociale și profesionale. Cu cât se intervine mai devreme, cu atât deficitul poate fi recuperat mai mult. Cu toate acestea, intervenția nu este niciodată prea târzie. Chiar dacă dislexia este diagnosticată târziu, la vârsta adultă, efectele tulburării pot fi reduse. 

Tratamentul dislexiei este un proces îndelungat și progresul poate varia de la o persoană la alta. Evaluarea severității dislexiei și a particularităților sale este un prim pas esențial în recuperarea copilului sau adultului care se confruntă cu această tulburare. 

Acuratețea cititului și a scrisului poate fi îmbunătățită semnificativ prin tehnici educaționale specifice, aplicate de psihopedagogi sau logopezi specializați în tulburări de învățare. Diferitele metode utilizate pot include:

• Învățarea unor tehnici de recunoaștere a cuvintelor și a sunetelor prin activități multisenzoriale care implică utilizarea mai multor simțuri, cum ar fi vedere, auz și simțul tactil;
• Exerciții de citit, scriere, rime și jocuri de cuvinte;
• Utilizarea de texte adaptate sau materiale audio.

Copiii cu forme severe de dislexie pot avea dificultăți pe tot parcursul vieții, chiar dacă beneficiază de ajutor timpuriu, însă pot deprinde diverse abilități pentru a-și îmbunătăți capacitatea de lecturare. Sprijinul părinților este esențial pentru depășirea acestei limitări și obținerea unor rezultate academice bune. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.