Viața de părinte nu este deloc ușoară. Lucrurile încep să se complice odată cu înaintarea în vârstă a copilului. Cea mai frecventă problemă întâlnită în rândul copiilor este minciuna. Află ce e indicat să faci când copilul te minte pentru a putea corecta acest comportament.
Atunci când iei decizia că vrei să devii părinte, trebuie să te gândești că noul rol vine la pachet cu responsabilități imense. Din fericire, te vei bucura și de experiențe de neuitat. Primii doi ani de viață ai unui copil trec foarte repede. Cu toate acestea, ei reprezintă o etapă importantă pentru cimentarea bazelor personalității celor mici.
Ce e indicat să faci când copilul te minte
Nu există bucurie mai mare decât atunci când copilul face primii pași, vorbește sau înțelege lucrurile din jurul lui. Toate aceste detalii înduioșează inimile părinților, dar aduc cu ele și o serie de situații imprevizibile.
Minciuna în rândul copiilor este cea mai frecventă problemă cu care se confruntă părinții atunci când micuții lor cresc. Aceasta strategie este folosită de cele mai multe ori pentru a scăpa de vină sau de atragerea atenției.
Un lucru pe care foarte puțini îl știu este faptul că adulții spun, conform cercetărilor, în jur de 10 minciuni în fiecare zi. Așadar, copiii obișnuiesc să facă asta mai des deoarece linia dintre realitate și ficțiune este una foarte fină pentru ei. La vârste fragede, ei încă trăiesc într-o lume a poveștilor.
O educație cu blândețe este cheia adultului de succes. Află și cum se manifestă trauma copilăriei în relațiile adulte.
De ce mint copiii
Toți copiii mint, însă în spatele acestor fapte se ascund anumite motive. Urania Cremene, invitatul special al doctorului Mihail Pautov, a explicat în platoul emisiunii MediCOOL cauzele pentru care cei mici ajung să ascundă adevărul de părinți.
„Fie mint pentru că vor să obțină ceva ce altfel nu obțin, fie pentru că vor să se dea mari. Mulți dintre ei își satisfac prin minciună o dorință care nu le-a fost satisfăcută”, a susținut Urania.
Ai aici toate edițiile sezonului 4 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.
Cum e indicat să reacționeze părinții
Dacă vrei să ai o relație de prietenie cu copilul și să previi apariția minciunilor trebuie să ții cont de anumite aspecte. Urania Cremene explică faptul că primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când copilul minte este să eviți întrebarea: „Cine a făcut asta?”.
„Ceilalți copii încep să încurajeze adevărul. Ăsta este un aspect foarte important care arată încrederea în ei”, a mai explicat invitata doctorului Mihai Pautov.
De asemenea, un alt sfat din partea specialiștilor este să nu fii agresivă. Să nu-i arăți că urmează să-l pedepsești pentru că a ascuns adevărul. În plus, trebuie să fii pregătită să auzi adevărul. De cele mai multe ori, acesta poate să fie destul de dureros pentru adulți.
„Pe măsură ce anii trec, minciunile copiilor devin din ce în ce mai deștepte. Au alibiuri din ce în ce mai bine fabricate. Sunt din ce în ce mai greu de prins. În momentul în care minciuna devine o a doua haină, iar copilul nu este prins cu minciuna pentru că îi merge și știe să joace și un pic de teatru, povestea asta începe să devină permanentă în viața lor. Devine un comportament pe care copilul îl duce în toate relațiile pentru că asta îi dă putere. Și atunci trebuie să fim atenți la felul în care le arătăm copiilor că știm care este adevărul. Nu trebuie să încurajăm pedeapsa, ci asumarea responsabilității”, a mai mărturisit Urania.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.