Antena

Un test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancere în stadii incipiente. Acesta a fost validat de studii clinice

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 15 ianuarie 2025, 14:07

Un test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancere în stadii incipiente. Testul, denumit TriOx, a fost realizat de oamenii de știință de la University of Oxford, iar rezultatele sale au fost validate de o serie de studii clinice.

Reclamă

Noul test se bazează pe analiza ADN-ului circulant din sânge cu scopul de a identifica simptomele mai dificil de sesizat ale bolilor. Spre deosebire de metodele tradiționale de diagnostic, acesta reprezintă o alternativă mai puțin invazivă și mai rapidă.

Un test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancere în stadii incipiente

Studiul a fost publicat în Nature Communications. Acesta sugerează că TriOx poate detecta cu exactitate cancerul, inclusiv în stadiile sale incipiente. Rezultatele sale s-au dovedit eficiente în cazul a șase tipuri de cancer.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe parcursul realizării cercetării, testul a demonstrat o sensibilitate de 94,9%. Acesta a identificat corect 56 din 59 de probe de cancer, cu o specificitate de 88,8%. Practic, a putut să distingă corect între persoanele cu cancer și cele sănătoase.

Acuratețea testului a fost evaluată pe 91 de probe de sânge. Dintre acestea, două treimi aveau un diagnostic de cancer confirmat, iar o treime nu aveau un diagnostic de cancer, potrivit Digi24.

Reclamă

Oamenii de știință au combinat o tehnică dezvoltată recent de analiză a ADN-ului numită TAPS cu învățarea automată. Aceasta a avut rolul de a analiza și combina mai multe caracteristici importante din ADN-ul care circulă în sânge.

Studiul a fost finanțat de Innovate UK și National Institute of Health and Care Research (NIHR) Oxford Biomedical Research Centre (BRC).

Testul se află încă în fază de dezvoltare

Detectarea cât mai timpurie a cancerului are potențialul de a îmbunătăți rezultatele pacientului. La nivel global, programele actuale de screening sunt limitate la anumite tipuri de cancer: de col uterin, de sân, colorectal, pulmonar, de prostată. Acestea reprezintă mai puțin de 30% din toate diagnosticele de cancer.

Reclamă

Oamenii de știință sunt de părere că tehnologia folosită pentru a realiza noul test ar putea ajuta în mod semnificativ la dezvoltarea metodelor de screening și diagnostic, conform Oxford Biomedical Research Center. În prezent, testul se află încă în faza de dezvoltare. Folosirea sa indică o potențială capacitate de detectare precoce a cancerului pe baza evaluării sângelui.

În ultimii ani, biopsiile lichide au devenit un subiect important al studiilor. Acestea se pot folosi ca o alternativă mai puțin invazivă la testele de diagnosticare existente. În același timp, este important de luat în considerare că marea majoritate a testelor de biopsie lichidă în prezent pot evalua doar una sau două caracteristici ale ADN-ului cancerului. Acest aspect limitează capacitatea de detectare a acestei afecțiuni.

„Noul nostru test reunește cele mai bune științe de ultimă oră și învățarea automată.” a explicat Anna Schuh, cercetător principal al studiului și profesor de Diagnostic Molecular la University of Oxford.

De asemenea, există un alt studiu clinic care a arătat că un test de sânge poate ajuta la depistarea cancerului de colon. Acesta a demonstrat că poate avea o acuratețe de 83% în ce privește diagnosticarea. Totuși, în 10% dintre cazuri a avut rezultate fals pozitive.

Te-ar mai putea interesa și
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Alzheimer, dar cu unele limite
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Excesul de carne roșie poate crește riscul de cancer colorectal. Oamenii de știință au evaluat rolul alimentației în dezvoltarea acestei afecțiuni
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Consumul de unt în cantități mari poate crește riscul de moarte prematură cu 17%. Un studiu a descoperit că înlocuirea sa cu uleiuri vegetale poate avea efecte de protecție
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon