Antena

Tratament pentru mușcătura de căpușă. Cum se scoate corect din piele, analize și medicație

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 4 iulie 2023, 07:39

Căpușele pot transmite la om boli grave, cum sunt boala Lyme sau encefalita, dar, cu o extragere promptă și corectă , riscul de infectare este redus. Iată cum se scoate din piele și când se prescrie un tratament pentru mușcătura de căpușă.

Reclamă

Prin înțepătura unei căpușe infectate se pot transmite bacterii, virusuri și paraziți care provoacă maladii grave, dar nu toate înțepăturile sut periculoase din perspectiva pericolului de îmbolnăvire. 

Tratament pentru mușcătura de căpușă

Riscul de a dobândi o boală în urma unei înțepături de căpușă depinde de mai mulți factori:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
  • Aria geografică în care locuiești. În unele zone, există un număr foarte mare de căpușe purtătoare de agenți patogeni, fiind considerate zone de risc extrem. În România, nu avem astfel de zone extreme, dar există zone de risc;
  • Specia de căpușă. Există aproximativ 900 de specii de căpușe în lume, dar numai 60 dintre ele transmit boli oamenilor. În România, au fost identificate 27 specii. Ixodes ricinus și Dermacentor reticulatus sunt cele mai întâlnite specii de căpușe de la noi. Prima poate fi purtătoarea bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoacă boala Lyme la oameni, iar cea de-a doua, poate transmite la oameni encefalita de căpușe și rickettsioza;
  • Tehnica de extragere. Riscul de infectare crește dacă nu extragi căpușa din piele în întregime. Pentru că saliva arahnidei (căpușele aparțin clasei Arachnida, care include și păianjenii) este cea care conține agenți patogeni, este foarte important să îndepărtezi și capul acesteia din piele;
  • Durata de atașare pe piele. Riscul de transmitere a bacteriei care provoacă boala Lyme crește proporțional cu intervalul de timp în care rămâne atașată pe piele. De obicei, trebuie să treacă cel puțin 24 de ore sau mai mult pentru a transmite bacteria. Celelalte boli transmise de căpușe se transmit mai rapid decât Lyme și îndepărtarea promptă a căpușei nu previne infectarea.  

Este extrem de puțin probabil ca o căpușă ce rămâne în piele mai puțin de 24 de ore să ne infecteze cu boala Lyme, potrivit Centrului american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC). 

Cum se scoate corect o căpușă din piele

Căpușele trebuie scoase cât mai repede din piele, dar la fel de importantă este și tehnica de extragere. O manevră incorectă va crește riscul de infectare cu posibili agenți patogeni purtați de căpușă. 

Reclamă

O extragere corectă presupune scoaterea în întregime a căpușei din piele – atât corpul, cât și capul acesteia. Saliva este cea care conține agenți patogeni transmisibili. În cazul în care capul arahnidei rămâne în piele, pericolul de infectare va exista și după extragere. Răsucirea căpușei în piele, cu degetele sau penseta, nu este recomandată. Cu această manevră, există riscul să desprinzi doar corpul, iar capul să nu mai poată fi extras. 

O greșeală frecventă pe care oamenii o fac pentru a scoate căpușele din piele este aplicarea de substanțe pentru a le amorți sau pentru a le determina să se desprindă singure: alcoolul, acetona, ulei, vaselină și altele. O altă metodă populară, dar fără efect dovedit este aplicarea unui băț de chibrit pe căpușă. Se crede că fosforul din vârf îndepărtează căpușele din piele. 

În realitate, aceste soluții au efect iritant și stimula căpușa să elibereze în piele agenți patogeni, avertizează specialiștii Lyme Disease Association. Aceștia fac următoarele recomandări:

Reclamă
  • Nu arde și nu aplica nicio substanță pe căpușă;
  • Nu smulge, stoarce sau răsuci corpul căpușei;
  • Prinde căpușa aproape de piele cu o pensetă;
  • Trage căpușa drept, în sus;
  • Aplică un antiseptic pe piele;
  • Dezinfectează penseta;
  • Spală-ți bine mâinile;
  • Consultă un medic pentru un posibil diagnostic, testare și tratament.

Dacă, din diferite motive, nu poți extrage acasă căpușa din piele, poți merge la un cabinet medical sau la spital. 

Pensete, extractoare și alte instrumente utile

Pentru a te asigura că scoți căpușa din piele în întregime, este indicat să folosești instrumente speciale pentru extragere. În farmacii și în magazinele online sunt disponibile:

  • pensete care au vârful sub forma unui cârlig. Cu ajutorul lor, poți prinde căpușa foarte aproape de piele, pentru a te asigura că o extragi în întregime;
  • extractoare speciale, de tipul pensetelor cu vârf ascuțit, care nu deteriorează căpușa în timpul extragerii.
pensetă specială tip cârlig pentru extragerea căpușelor din piele
Pensetă specială tip cârlig pentru extragerea căpușelor din piele / Shutterstock

Pentru îndepărtarea în siguranță a căpușelor, sunt disponibile pe piață și kituri speciale care includ un spray de înghețare rapidă și o enset specială pentru extragere. Prin înghețarea rapidă, este oprită descărcarea salivei infecțioase a căpușei până la extragerea cu penseta. 

Aceste instrumente speciale și dispozitive medicale au prețuri de la 7 lei la 56 de lei. Dacă nu ai la dispoziție pensete speciale sau alte dispozitive medicale pentru îndepărtat căpușe, poți folosi una cosmetică, dar cu vârf ascuțit. 

Ce analize se fac după ce ai îndepărtat o căpușă din piele

De obicei, analizele sunt recomandate doar în situația în care apar semne și simptome în următoarele săptămâni de la înțepătura de căpușă:

  • eritemul specific bolii Lyme, care are forma unui inel de culoare roșie, deschis în centru. El se formează în jurul înțepăturii și poate ajunge la un diametru de până la 30 de centimetri. 
  • simptome de tip gripal: febră, oboseală, dureri musculare, articulare și/sau de cap;
  • greață, vărsături;
  • alte erupții pe piele.

Boala Lyme poate rămâne asimptomatică până în stadii avansate, atunci când eficiența tratamentelor devine limitată. De aceea, se recomandă analize de sânge pentru a confirma sau infirma infectarea. Testele specifice urmăresc anticorpii specifici anti-Borrelia de tip IgM şi IgG. Ele sunt recomandate cel mai devreme la 21 zile de la posibila infectare, moment din care anticorpii pot fi detectați în sânge.

Pentru confirmarea bolii Lyme, se recomandă testarea în două etape, astfel:

  • un test inițial de screening care determină prezența anticorpilor specifici în sânge;
  • un rezultat pozitiv la testul de screening impune un test de confirmare, cu o specificitate mai mare.

Diagnosticul bolii Lyme se poate pune doar în situația în care ambele au rezultate pozitive. 

Ce analize se pot face pe căpușă

Pentru a afla dacă o căpușă este sau nu purtătoare a bacteriei care provoacă boala Lyme, ea poate fi testată în laborator. Analiza se numește Borrelia burgdorferi ADN din căpușă și nu este decontat de casa de asigurări de sănătate. Ea poate fi efectuată în unele laboratoare de parazitologie ale facultăților de medicină veterinară sau în laboratoare private.

După extragere, pune căpușa (vie, de preferat) pe un tampon de vată umezită și păstrează-o într-o pungă cu fermoar (zip) sau într-un recipient cu capac până ajungi la un laborator, recomandă specialiștii Lyme Disease Association. Căpușele care au fost strivite sau păstrate în alcool, formol ori alte substanțe nu sunt acceptate pentru testare.

Dacă rezultatul testului este pozitiv, nu înseamnă neapărat că persoana de la care a fost extrasă căpușa este infectată. Pentru confirmare, sunt necesare analize specifice de sânge.

Ce tratament medicamentos trebuie să faci și în ce condiții 

După extragerea căpușei din piele, se recomandă preventiv un tratament pentru mușcătura de căpușă. Medicii prescriu antibiotice orale pentru a scădea riscul unei infecții cu bacteria care provoacă boala Lyme. În România, Protocolul de profilaxie post mușcătură de căpușă emis de Ministerul Sănătății prevede administrarea de:

  • doxicilină pentru adulți, 200 mg în priză unică – două comprimate a câte 100 mg;
  • doxiciclină pentru copiii mai mari de 8 ani, 4 mg/kg corp (maximum 200 mg), în priză unică;
  • amoxicilină sau claritromicină pentru copiii mai mici de 8 ani, 50 mg/kg corp, în 3 prize/zi, timp de o zi, respectiv 15 mg/kg corp, în doză unică. 

Vaccinul antitetanos nu este recomandat în caz de înțepătură de căpușă, mai precizează protocolul. Indiferent dacă ai urmat sau nu un tratament pentru mușcătura de căpușă, este important să-ți monitorizezi starea de sănătate în următoarele 30 de zile de la mușcătura de căpușă. Eventualele simptome care pot să apară în acest interval trebuie să te trimită urgent la medic.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Antibioticul creat cu un singur atom poate distruge cele mai rezistente bacterii. Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională
Antibioticul creat cu un singur atom poate distruge cele mai rezistente bacterii. Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională
Antibioticul creat cu un singur atom poate distruge cele mai rezistente bacterii. Descoperirea a fost făcută de o echipă internațională
Medicamente interzise cu alcool. Ce se întâmplă dacă iei pastile și bei alcool
Medicamente interzise cu alcool. Ce se întâmplă dacă iei pastile și bei alcool
Medicamente interzise cu alcool. Ce se întâmplă dacă iei pastile și bei alcool
Înțepăturile de insecte produc tot mai multe îmbolnăviri. Care sunt motivele
Înțepăturile de insecte produc tot mai multe îmbolnăviri. Care sunt motivele
Înțepăturile de insecte produc tot mai multe îmbolnăviri. Care sunt motivele
Reclamă
PARTENERI
icon