Semnele unui colesterol crescut sunt vizibile în sănătatea picioarelor. Ce indicii oferă degetele și unghiile

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 5 aprilie 2023, 08:26

Colesterolul mărit mai este numit și „ucigaș tăcut”, pentru că acumularea lui în organism trece neobservată până la apariția problemelor vasculare care pot fi fatale. Totuși, unghiile și degetele de la picioare semnalează uneori un colesterol crescut.

Reclamă

Organismul nostru are nevoie de colesterol pentru o multitudine de procese chimice, de la sinteza neurotransmițătorilor și a unor vitamine, până la procesele de digestie. Problemele apar atunci când colesterolul se acumulează în exces, situație numită hipercolesterolemie. În timp, el se depune pe artere și le îngustează, le întărește și reduce elasticitatea lor, afecțiune numită ateroscleroză.

Când fluxul de sânge se reduce foarte mult sau se blochează, apar complicațiile de temut ale unui colesterol crescut: infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simptomele unui colesterol crescut

De cele mai multe ori, acumularea colesterolului în organism este „tăcută”, fără simptome, motiv pentru care oamenii nu iau măsuri din timp pentru a preveni infarctul și atacul cerebral.

Cea mai sigură metodă de a depista un colesterol crescut înaintea apariției complicațiilor este verificarea lui periodică prin analize de sânge. Cu toate acestea, acumularea colesterolului în organism poate fi resimțită în extremități. Degetele de la mâini și picioare sunt uneori un indicator al hipercolesterolemiei.

Reclamă

Când aceste grăsimi se depun în pereții arterelor periferice care alimentează cu sânge mâinile și picioarele, ele produc o afecțiune numită boala arterială periferică (BAP). 

Îngustarea arterelor periferice din cauza depunerilor de colesterol este resimțită printr-o varietate de simptome, dar ele sunt puse adesea pe seama altor probleme, cum sunt artrita sau sciatica, explică medicii American Heart Association

Cum se manifestă boala arterială periferică

Colesterolul care se acumulează în arterele periferice produce simptome în special la nivelul picioarelor. În stadii incipiente, semnalele de avertizare timpurie sunt:

Reclamă
  • dureri de picioare în timpul mersului ori efortului fizic, severe uneori, dar care dispar odată cu repausul – simptom denumit medical claudicație intermitentă;
  • crampe musculare în membrele inferioare – gambe, coapse și/sau șolduri;
  • senzație de disconfort al picioarelor.

Pe măsură ce boala progresează, arterele nu mai pot transporta suficient sânge, iar țesuturile pot să devină sever afectate. Simptomele bolii arteriale periferice avansate sunt:

  • dureri de picioare care nu mai cedează în repaus și sunt suficient de puternice încât să facă odihna dificilă noaptea;
  • amorțeli, furnicături, senzație de ace în picioare;
  • senzație de durere și arsură în degetele de la picioare;
  • culoare vineție a degetele de la picioare;
  • temperatura piciorului afectat de boala arterială periferică este mai scăzută, în comparație cu a celuilalt sau cu restul corpului;
  • răni sau ulcere pe picioare sau la degete care nu se vindecă sau care se vindecă greu;
  • piele subțire, palidă sau lucioasă pe picioare;
  • unghii îngroșate sau deformate la degetele de la picioare;
  • păr care crește greu pe picioare.

În cel mai sever stadiu al bolii arteriale periferice, țesuturile nu mai sunt alimentate cu sânge și apare cangrena. Dacă este extinsă și profundă, singura soluție salvatoare este amputarea piciorului afectat. 

Persoanele care suferă de boală arterială periferică au un risc mai crescut de infarct miocardic și de accident vascular cerebral. De aceea, identificarea unui colesterol crescut din stadii incipiente este cu atât mai importantă, iar sănătatea picioarelor poate da semnalul de alarmă.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște
Câte ouă poți mânca pe zi. Ce recomandări fac medicii de Paște
Cum recunoști un AVC silențios și ce complicații poate cauza
Cum recunoști un AVC silențios și ce complicații poate cauza
Cum recunoști un AVC silențios și ce complicații poate cauza
Care este tratamentul pentru rezistența la insulină. Trebuie urmat pentru a preveni instalarea diabetului
Care este tratamentul pentru rezistența la insulină. Trebuie urmat pentru a preveni instalarea diabetului
Care este tratamentul pentru rezistența la insulină. Trebuie urmat pentru a preveni instalarea diabetului
Reclamă
PARTENERI
icon