Semne ale bolilor de rinichi. Ce pot indica aceste simptome

Publicat: 8 iulie 2024, 07:36

Stadiile incipiente ale afecțiunilor renale pot trece neobservate sau pot provoca simptome ușoare, care pot fi sesizate cu mare dificultate. Pe măsură ce acestea avansează, pot apărea mai multe manifestări. Citește despre semne ale bolilor de rinichi.

Rinichii ocupă un rol major în filtrarea și eliminarea toxinelor și a excesului de lichide din corpul uman. În același timp, aceștia susțin echilibrul electrolitic și cel al lichidelor prin gestionarea concentrațiilor prezente în organism.

Semne ale bolilor de rinichi

Dacă rinichii se îmbolnăvesc, dezechilibrele pot provoca dificultăți în modul în care funcționează mușchii, nervii și alte țesuturi. În aceste situații, se poate ca rinichii să nu mai curețe sângele la fel de eficient, ceea ce poate determina acumularea de toxine și lichide în organism.

Poate fi util să înveți să recunoști simptomele care pot indica boli de rinichi pentru a te putea prezenta într-un timp cât mai scurt la medic. Din acest motiv, este indicat să-ți faci analizele anuale constant pentru a putea identifica din timp sau preveni mai multe afecțiuni.

De asemenea, este important să iei în considerare că unele suplimente cu nutrienți pot afecta sănătatea rinichilor. Printre substanțele esențiale care pot cauza modificări se regăsesc: potasiu, vitamina C, vitamina D și calciu.

Pierderea apetitului

Acumularea de toxine te poate face să-ți pierzi apetitul și să ai o senzație frecventă de sațietate, de aceea îți poate fi dificil să mai consumi alimente. Reducerea apetitului poate duce la o diminuarea a funcției renale și la necesitatea de a începe dializa, fiind printre aceste semne ale bolilor de rinichi.

Crampe musculare

Afectarea funcției rinichilor poate cauza un dezechilibru electrolitic, ce poate determina simptome neuromusculare, cum ar fi: crampe musculare, spasme sau senzație de slăbiciune, potrivit Medical News Today. Unele persoane pot simți înțepături sau senzația că nu mai au simțuri în unele zone ale corpului.

Hipertensiune arterială

Rinichii îndeplinesc un rol important în echilibrarea tensiunii arteriale. Excesul de lichide și de sodiu din corpul uman poate provoca creșterea tensiunii arteriale a unei persoane. Hipertensiunea arterială poate înrăutăți simptomele bolilor renale deoarece poate afecta funcționarea vaselor de sânge din rinichi.

Senzație constantă de oboseală

Funcția renală diminuată poate provoca acumularea de toxine în sânge și se regăsește printre aceste semne ale bolilor de rinichi. Această problemă poate da o senzație constantă de oboseală și slăbiciune. În plus, poate cauza dificultăți de concentrare și anemie, care pot contribui la menținerea senzației de epuizare mai mult timp.

Umflături

Când rinichii nu mai pot elimina sodiu, lichidele se acumulează în organism. Din acest motiv, poate apărea umflarea mâinilor, gleznelor, picioarelor sau feței. Proteinele care ajung în urină pot determina umflarea zonei din jurul ochilor, conform WebMD.

Urină spumoasă

În mod natural, rinichii sănătoși nu permit trecerea albuminei din sânge în urină. Urina cu bule sau spumă indică existența acestei proteine, ceea poate sugera că s-a instalat o afecțiune, fiind printre aceste semne ale bolilor de rinichi. Prezența sa poate fi identificată cu ajutorul unui set de analize.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Congelarea ovocitelor, soluția optimă pentru femeile care vor să fie mame mai târziu
Congelarea ovocitelor, soluția optimă pentru femeile care vor să fie mame mai târziu
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
PARTENERI