Antena

Metode de hidratare a pielii după arsuri solare. Ce recomandă medicii Iulia Roșu și Mihail Pautov să aplici pe zonele afectate

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 10 iulie 2024, 07:06

Expunerea prelungită la soare poate provoca arsuri pe piele. Acestea au nevoie de un tratament adecvat pentru a se recupera într-un timp scurt. Iulia Roșu, medic dermatolog, a fost invitată în podcastul Doctorul Mihail, realizat de medicul chirurg Mihail Pautov, unde a oferit câteva metode de hidratare a pielii după arsuri solare și a dat sfaturi pentru prevenție.

Reclamă

Arsurile solare au nevoie de o îngrjire adecvată pentru a se putea regenera într-un timp cât mai scurt. Totodată, este important să-ți protejezi pielea eficient pentru a evita să te confrunți cu această problemă de sănătate.

Metode de hidratare a pielii după arsuri solare

Atunci când te expui la soare este important să crești cantitatea de apă pe care o bei, mai ales dacă transpiri foarte mult. În același timp, poți folosi creme hidratante post expunere solară. Pot fi foarte utile produsele de hidratare obișnuite, cum ar fi cremele pentru îngrijirea corpului. În general, hidratarea ocupă un rol esențial, de aceea se recomandă să le aplici cu regularitate pentru ca acestea să poată acționa.

Simptomul de roșeață a pielii poate apărea din mai multe cauze, cum ar fi: inflamație, arsuri prin opărire sau arsuri solare. Când pielea devine foarte roșie, nu suportă utilizarea niciunui tip de cremă. Dacă folosești o substanță foarte grasă pe zona afectată există șanse foarte mari ca simptomele să se înrăutățească și să apară o senzație de usturime.

De obicei, toate produsele post expunere la soare au o textură de gel. Acestea nu sunt creme. Sunt geluri sau loțiuni astfel încât să fie foarte fluide. În cazul în care ai o veziculă sub piele ca urmare a expunerii la soare se recomandă să eviți aplicarea unei substanțe foarte grase asemănătoare cu vaselina. Aceasta doar va izola acea veziculă sub piele și va împiedica uscarea și evaporarea de la suprafață, ceea ce va agrava starea acelei zone.

Dacă observi că prin piele iese limfă, se recomandă ca întotdeauna să aplici soluții lichide sau loțiuni. Acestea se utilizează ca metode de hidratare a pielii după arsuri solare. Când se îndepărtează pielea care se formează după o arsură solară, se poate vedea că rămâne umedă.

Este cel mai bine să aplici spray-uri în aceste situații. Se găsesc diverse spray-uri post arsuri solare, care au corticosteroizi la bază și, de obicei, antibiotice, pentru ca partea de piele descoperită să nu se suprainfecteze. De asemenea, se folosesc comprese. După aceea, doar în faza în care s-a vindecat complet, se pot aplica creme grase.

Metode de protecție împotriva arsurilor solare

Mulți oameni consideră că folosirea cremelor de protecție solară te protejează complet împotriva arsurilor solare. Este foarte important să reții că produsele de fotoprotecție nu încurajează expunerea la soare. Dacă le folosești nu înseamnă că te poți expune pe tot parcursul zilei la razele ultraviolete. Acestea asigură doar un mod foarte eficient de a te proteja de acțiunea soarelui.

Arsurile solare pot apărea mai greu dacă folosești o cremă de protecție. SPF indică protecția contra razelor UVB. De obicei, înseamnă cantitatea de radiații necesară să te arzi când ai aplicat cremă în comparație cu șansele de a te arde fără a utiliza cremă.

Dacă folosești o cremă de protecție solară SPF 50 înseamnă că ai nevoie de 50 de ori cantitatea de ultraviolete pentru a obține același efect de arsuri. Din acest motiv, este important să acorzi atenție etichetelor produselor pentru a verifica dacă specifică SPF.

De asemenea, SPF nu înseamnă protecție împotriva razelor UVA. Există produse speciale cu filtre UVA, filtre pentru lumina albastră și filtre pentru infraroșu. În prezent, tehnologia este foarte avansată. Aceasta prezintă protecție împotriva mai multor aspecte, inclusiv: raze UVB, arsuri solare, pete pigmentare, semne de îmbătrânire și efect antitumoral.

Este indicat să citești dacă scrie pe etichetele produselor: filtru UVA, filtru UVB, infraroșu și lumină albastră. Dacă se specifică doar SPF înseamnă că protejează numai împotriva arsurilor solare. Astfel, poți ajunge să nu ai nevoie să utilizezi metode de hidratare a pielii după arsuri solare.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Cauze ale infecțiilor cutanate. Ce simptome pot avea
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon