Antena

Harta durerilor de cap. Ce înseamnă dacă te doare în zona frunții, în spatele capului sau în jurul ochilor

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 26 august 2023, 07:05

Există multe tipuri de dureri de cap, iar localizarea lor poate oferi indicii cu privire la cauză. Unele se resimt în zona frunții sau a tâmplelor, iar altele în spatele capului sau în creștetul capului. Iată cum arată harta durerilor de cap.

Reclamă

Durerile de cap, nuite și cefalee, sunt cele mai comune tipuri de dureri acuzate de oameni. Mai bine de jumătate din populația adultă a globului se confruntă cu ele cel puțin o dată pe an, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Între 1,7% și 4% dintre adulți au dureri de cap cel puțin 15 zile pe lună. 

Deși sunt foarte frecvente și deranjante, ele sunt subdiagnosticate și tratate insuficient peste tot în lume, atrag atenția experții OMS. Disconfortul pe care îl produc poate afecta viața de familie, socială, profesională și calitatea vieții, în ansamblu. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Harta durerilor de cap: de câte tipuri sunt

Au fost identificate peste 150 de tipuri de dureri de cap, care se împart în două categorii mari: primare și secundare. Durerile de cap primare nu sunt cauzate de o altă afecțiune și nu au o cauză specifică, în timp ce durerile secundare sunt simptomul unor probleme de natură medicală. Unele persoane au o predispoziție genetică la dureri de cap primare.

Există 3 tipuri principale de dureri de cap primare.

Reclamă

Cefaleea cauzată de tensiune

Sunt cel mai comun tip de durere de cap. Stresul și tensiunea musculară de la nivelul gâtului sunt cauzele cele mai frecvente de apariție. Cefaleea de tensiune nu provoacă greață, vărsături sau sensibilitate la lumină. Durerea este constantă, și nu pulsatilă, de intensitate ușoară și până la moderată. 

Acest tip de durere afectează ambele părți ale capului. Persoanele care se confruntă cu ea descriu o senzație de bandă dureroasă strânsă în jurul capului. De cele mai multe ori, cefaleea de tensiune este episodică, dar poate fi și cronică – apare în mai mult de 15 zile pe lună.

Migrenele

Migrenele sunt dureri de cap severe, pulsatile, care se resimt de obicei pe o singură parte a capului. Spre deosebire de cefaleea de tensiune, ele provoacă greață, vărsături, sensibilitate la lumină și la sunete. De asemenea, migrenele se agravează după eforturi fizice. Dacă nu sunt tratate, episoadele de migrenă durează între 4 și 72 de ore. 

Reclamă

Există mai multe tipuri de migrene, cele mai întâlnite fiind cele fără aură și cu aură – în care apar și tulburări vizuale: lumini intermitente sau sclipitoare, linii în zig-zag, stele sau puncte oarbe (pete negre sau colorate apărute în câmpul vizual). În anumite tipuri de migrene cu aură, pot să apară și zgomote în urechi, vertij, vedere dublă sau tulburări de vorbire.

Cefaleea de tip cluster

Este cel mai rar tip de durere de cap primară, dar și cel mai sever dintre toate. Durerile apar în serie, ca într-o buclă. Pe durata unei serii, cei afectați pot experimenta de la un episod de durere și până la opt pe zi, de obicei în jurul aceleiași ore din zi. Fiecare episod durează între 15 minute și 3 ore, iar după ce se atenuează, urmează imediat altul. O serie de dureri poate dura până la câteva luni, cu episoade zilnice. 

Îintre serii, există de obicei câteva luni de pauză, în care oamenii nu prezintă simptome. Durerile de cap de tip cluster sunt mai frecvente în primăvară și toamnă. Ele afectează de trei ori mai mulți bărbați decât femei. 

Durerile de cap secundare

Sunt considerate un simptom sau un semn al unei afecțiuni și se rezolvă odată cu tratarea problemei subiacente. Cele mai comune cauze ale acestor dureri sunt:

  • deshidratarea;
  • alergiile;
  • infecțiile sau inflamațiile sinusurilor (sinuzită);
  • fluctuațiile hormonale de la menstruație sau din sarcină;
  • consumul excesiv de cafea sau alcool;
  • supradozarea unor medicamente;
  • traumatismele cerebrale;
  • encefalita;
  • sângerările cerebrale;
  • puseurile hipertensive;
  • durerile de cap spinale – apar atunci când există scurgeri de lichid cefalorahidian printr-un orificiu în membrana care acoperă măduva spinării, de obicei după o puncție spinală.

Harta durerilor de cap: cauzele depind de localizarea exactă

Zona în care simți durerea de cap poate fi un punct de plecare pentru a descoperi cauza ei. Cu toate acestea, localizarea durerii de cap nu este o modalitate de diagnostic, pentru că mai multe tipuri de dureri de cap pot apărea în locuri similare.

Pe lângă localizarea durerii de cap, este important să acorzi atenție și eventualelor simptome asociate, cum sunt greața sau vertijul. Acestea sunt indicii importante, care pot ajuta medicul să descopere cauza exactă a cefaleei și să recomande un plan de tratament adecvat.

Ce înseamnă dacă ai dureri în spatele capului

Durerea care se resimte în spatele capului este caracteristică cefaleei de tensiune. Ea se produce atunci când mușchii capului și ai gâtului sunt tensionați, de cele mai multe ori ca urmare a unei posturi incorecte. 

Persoanele care nu stau corect la birou sau merg aplecat se confruntă des cu astfel de dureri în spatele capului, care se resimt de multe ori și în zona gâtului, la ceafă, iar apoi iradiază la nivelul întregului cap. Cefaleea poate fi atenuată prin corectarea posturii, cu ajutorul unor medicamente antiinflamatoare sau cu recuperare medicală. 

O altă cauză a durerii în spatele capului poate fi artrita, atunci când afectează prima, a doua sau a treia vertebră a coloanei vertebrale. 

Mai rar, durerea de cap în spatele capului poate fi provocată și de:

  • hipotensiunea intracraniană, care apare ca urmare a pierderii de lichid cefalorahidian. O particularitate a durerii este severitatea crescută, spre deosebire de cefaleea de tensiune. Ea este însoțită și de alte simptome: greață și vărsături și greață, amețeli, țiuit în urechi, vedere dublă și sensibilitate la lumină și sunete;
  • nevralgia occipitală, care este este cauzată de inflamații sau leziuni ale nervilor occipitali. Nervii occipitali pornesc de la baza gâtului și urcă până la spatele craniului. Nevralgia poate fi cauzată de compresia nervilor, traumatisme, boli inflamatorii ale nervilor, degenerarea discurilor cervicale, anumite tulburări vasculare (anomalia Kimmerle sau sindromul arterei vertebrale) și tensiunea musculară.

 Ce înseamnă durerile de cap în zona frunții

Durerea resimțită în frunte are mai multe cauze posibile. Cefaleea de tensiune este una dintre ele, fiind cauzată de tensiunea excesivă a mușchilor capului și gâtului. Ea iradiază din ceafă și spatele capului. 

Migrenele pot, de asemenea, să producă dureri în zona frunții. Ele afectează orice parte a capului, inclusiv fruntea, și sunt însoțite de simptome precum greață, sensibilitate la lumină și sunete.

Infecțiile sau inflamațiile sinusurilor sunt o altă cauză posibilă a durerilor de cap resimțite în zona frunții. Problemele sinusurilor dau și alte simptome: nas înfundat, secreții nazale și disconfort în jurul ochilor.

Durerile de cap în zona frunții pot semnala și anumite probleme de vedere, precum astigmatismul sau presbiopia. Ele provoacă oboseală oculară care declanșează durere în zona frontală a capului.

Harta durerilor de cap: durerile în spatele ochilor

De obicei, durerile de cap de tip cluster se manifestă în jurul sau în spatele unui ochi, pe o singură parte a capului, potrivit medicilor de la Johns Hopkins Medicine

Cefaleea cluster se instalează brusc și mai poate provoca lăcrimare a ochiului afectat, rinoree (scurgeri nazale) și congestie nazală pe aceeași parte cu durerea de cap. 

Cauza exactă a acesteia nu este foarte clară, dar medicii au identificat câțiva factori declanșatori:

  • consumul de alcool;
  • fumatul;
  • altitudinea ridicată;
  • lumina puternică;
  • exercițiile intense, epuizante;
  • căldura;
  • alimentele care conțin nitrați. 

Durerea în creștetul capului

Există mai multe cauze posibile ale durerilor resimțite în creștetul capului. Cefaleea de tensiune poate iradia în creștet. Durerea este surdă și cu o intensitate ușoară sau moderată. Dacă este puternică, cauza ei poate fi migrena, care se propagă în mai multe zone ale capului: pe o parte, în creștet, în frunte sau în tâmple. O caracteristică a migrenelor este durerea pulsatilă, severă, cu greață, vărsături și sensibilitate la lumină ori sunete.

O altă cauză a durerii în creștetul capului este așa-numita cefalee la rece sau „înghețarea creierului”, care apare atunci când consumă alimente și băuturi reci, cum ar fi înghețata sau băuturi făcute din gheață (slushy). Intensitatea durerii este severă, dar ea durează doar câteva secunde. 

Cauze mai rare ale durerii în creștetul capului pot fi:

  • spasmul vaselor cerebrale, care produce o îngustare a vaselor de sânge și a fluxului sangvin către creier. El poate duce la hemoragii și accident vascular cerebral. Alte simptome sunt starea de slăbiciune, vederea încețoșată și crizele convlusive;
  • criza hipertensivă, care produce o creștere a tensiunii arteriale peste valoarea de 180/120 mmHg. Alte simptome sunt sângerările nazale și dificultățile în respirație. 

Harta durerilor de cap: durerile în zona tâmplelor

Când durerea se resimte în ambele tâmple, cauza ei poate fi cefaleea de tensiune. În acest caz, tensiunea musculară poate fi cauzată de încleștarea maxilarului. Migrenele sunt o cauză comună a durerii și senzației de presiune în zona tâmplelor. Spre deosebire de cefaleea de tensiune, ea afectează o singură tâmplă și intensitatea durerii este mult mai mare.

Durerile în zona tâmplelor pot fi provocate și de o disfuncție a articulației temporo-mandibulare, care conectează mandibula (maxilarul inferior) la craniu. Pe lângă durerea în tâmple, apar dureri și pocnituri în timpul mișcărilor articulației, dificultăți în deschiderea sau închiderea gurii, zgomote și dureri de urechi. 

O cauză mai rară a durerilor de tâmple este arterita temporală (sau cu celule gigante), o boală în care în care se inflamează arterele temporale (care transportă sângele la creier și trec prin zona tâmplelor). Ea duce la îngustarea sau înfundarea arterelor și la scăderea fluxului de sânge către diverse țesuturi și organe. 

Arterita temporală afectează doar o jumătate a capului și durerea apare la o singură tâmplă. Ea poate fi persistentă sau intermitentă și poate iradia în spatele capului. Alte simptome sunt sensibilitatea tâmplei și a scalpului, durere de maxilar la mestecat și vorbit, dureri de braț pe partea afectată, slăbiciune musculară și rigiditate în zona gâtului, umerilor și șoldurilor.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Sfaturi pentru a stabili dacă suferi de o boală sau o alergie. Ce poți face pentru a verifica simptomele
Sfaturi pentru a stabili dacă suferi de o boală sau o alergie. Ce poți face pentru a verifica simptomele
Sfaturi pentru a stabili dacă suferi de o boală sau o alergie. Ce poți face pentru a verifica simptomele
Programul de somn neregulat poate crește riscul de accident vascular cerebral și atac de cord. Ce arată un studiu despre afecțiunile cardiovasculare
Programul de somn neregulat poate crește riscul de accident vascular cerebral și atac de cord. Ce arată un studiu despre afecțiunile cardiovasculare
Programul de somn neregulat poate crește riscul de accident vascular cerebral și atac de cord. Ce arată un studiu despre afecțiunile cardiovasculare
articol cu video
Care sunt complicațiile hipertensiunii arteriale. Valorile normale pentru tensiune
Care sunt complicațiile hipertensiunii arteriale. Valorile normale pentru tensiune
Care sunt complicațiile hipertensiunii arteriale. Valorile normale pentru tensiune
Reclamă
PARTENERI
icon